"Moartea trupului este un somn din care Dumnezeu ne poate retrezi în orice moment":
Papa Benedict al XVI-lea la rugăciunea "Angelus". Apeluri pentru Ţara Sfântă şi Irak;
joi celebrare de pocăinţă pentru tineri prezidată de Papa în bazilica San Pietro
(RV - 9 martie 2008) Pace şi solidaritate pentru Ţara Sfântă, în locul violenţei
şi ororii. Stare de teamă şi trepidaţie pentru soarta arhiepiscopului caldeean
de Mossul, mons. Paulos Faraj Rahho şi pentru irakienii victime încă ale „unei violenţe
oarbe şi absurde”. Acesta a fost dublul apel lansat duminică de Benedict al XVI-lea
la terminarea recitării antifonului „Angelus”împreună cu miile de credincioşi
reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. Puţin mai înainte - inspirat de evanghelia
Liturghiei prevăzută pentru Duminica a V-a a Postului Mare, care povesteşte episodul
învierii lui Lazăr - Papa afirmase că, potrivit credinţei, „moartea trupului este
un somn din care Dumnezeu ne poate retrezi în orice moment”. În continuare, după apelurile
pentru Ţara Sfântă şi Irak, Sfântul Părinte a invitat tinerii din Roma la Ritul penitenţial
din bazilica vaticană joi 13 martie, ca pregătire prin sacramentul Pocăinţei la Ziua
Mondială a Tineretului, din Duminica Floriilor, la nivel local, şi apoi din luna iulie
la Sydney în Australia la nivel internaţional.
• Secvenţe sonore
din Piaţa San Pietro. Zeci de mii de credincioşi, romani şi pelerini s-au reunit
duminică la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru a se ruga, ca de obicei, împreună
cu succesorul apostolului Petru, episcopul Romei, tradiţionalul antifon „Angelus Domini
- Îngerul Domnului”. Este o rugăciune pe care credincioşii catolici o recită de trei
ori pe zi, dimineaţa, la amiază şi seara, de obicei la trasul clopotului. Este o rugăciune
esenţială, de mare densitate teologică deoarece cuprinde misterele centrale ale credinţei
creştine: întruparea, moartea şi învierea lui Isus pentru răscumpărarea omenirii.
Creştinii se roagă să devină părtaşi la roadele acestor mistere de mântuire. Dar
să revenim la apelurile Pontifului: • „Zilele trecute, violenţa şi
oroarea au însângerat din nou Ţara Sfântă, alimentând o spirală de distrugere şi de
moarte care pare să nu aibă sfârşit. În timp ce vă invit să cereţi cu insistenţă Domnului
Atotputernic darul păcii pentru această regiune, doresc să încredinţez milostivirii
Sale numeroasele victime nevinovate şi să exprim solidaritate familiilor şi celor
răniţi”.
Astfel, duminica, în care liturghia vorbeşte despre înviere şi credinţa
în Cristos dătător de viaţă, îl face pa Papa să ia în consideraţie, imediat după
rugăciunea „Angelus” sălbăticia barbară şi sângeroasă care a dat o grea lovitură speranţei
de pace în Orientul Mijlociu. • „Încurajez autorităţile israeliene şi palestiniene
în propunerea lor de a continua să construiască, prin negociere, un viitor paşnic
şi just pentru popoarele lor şi cer tuturor, în numele lui Dumnezeu, să lase căile
sinuoase ale urii şi răzbunării şi să parcurgă în mod responsabil drumuri de dialog
şi de încredere”.
Şi îndată după aceea, un alt scenariu, teatru de alte drame
şi al unei aşteptări pline de trepidaţie pentru Benedict al XVI-lea: • „Este aceasta
urarea mea şi pentru Irak, în timp ce tremurăm încă pentru soarta Excelenţei Sale
Mons. Rahho şi a atâtor irakieni care continuă să îndure o violenţă oarbă şi absurdă,
în mod cert, contrară voinţei lui Dumnezeu”. Înainte de a da glas preocupărilor
sale şi rugăciunii sale pentru dramele din Orientul Mijlociu Benedict al XVI-lea a
vorbit despre viaţă şi despre moarte, despre credinţă şi despre speranţă, despre prietenie
şi compasiune, despre durerea pentru moartea unei persoane iubite, totul potrivit
spiritului liturgic al Postului Mare. Să-l ascultăm: • „Dragi
fraţi şi surori, în itinerarul nostru de Postul Mare am ajuns la Duminica a V-a caracterizată
de Evanghelia învierii lui Lazăr (In 11,1-45). Este vorba de ultimul mare ’semn’
săvârşit de Isus, după care mai marii preoţilor vor reuni sinedriul şi vor delibera
să-l ucidă; şi au decis să-l ucidă chiar şi pe Lazăr, care era dovada vie a divinităţii
lui Cristos, Domn al vieţii şi al morţii. În realitate, această pagină evanghelică
îl arată pe Isus ca Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Înainte de toate evanghelistul
insistă asupra prieteniei sale cu Lazăr şi cu surorile Marta şi Maria. El subliniază
că „Isus îi iubea foarte mult” (In 11,5) şi de aceea a voit să săvârşească
marele semn prodigios. „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar mă duc să-l trezesc din
acest somn (In 11,11) - astfel a vorbit Isus ucenicilor, exprimând prin metafora
somnului punctul de vedere al lui Dumnezeu asupra morţii fizice: Dumnezeu o vede întocmai
ca un somn, din care se poate retrezi. Isus - a explicat Papa - a demonstrat o putere
absolută faţă de această moarte: se vede aceasta când redă viaţa tânărului fiu al
văduvei din Nain (cfr Lc 7,11-17) şi copilei de 12 ani (cfr Mc 5,35-43).
Tocmai despre ea a spus: „Nu a murit, ci doarme” (Mc 5,39), atrăgându-şi asupra
sa râsul celor prezenţi. Dar într-adevăr era chiar aşa: moartea trupului este un somn
din care Dumnezeu ne poate retrezi în orice moment. Şi mai departe, Benedict al XVI-lea: •
„Această stăpânire asupra morţii nu l-a împiedecat pe Isus să simtă o sinceră compasiune
pentru durerea detaşării. Văzându-i plângând pe Marta şi Maria şi pe toţi cei care
veniseră să le mângâie, şi Isus „a fost profund mişcat, s-a tulburat” şi în cele din
urmă „ a izbucnit în plâns” (In 11,33.35). Inima lui Cristos este divină-umană:
în El, Dumnezeu şi Om s-au întâlnit în modul perfect, fără separare şi fără confuzie.
El este imaginea, mai mult, întruparea lui Dumnezeu care este iubire, milostivire,
duioşie paternă şi maternă, a lui Dumnezeu care este Viaţă”.
Marta, sora lui
Lazăr, din cauza sosirii, aparent, târzii a lui Isus, era cuprinsă de descurajare.
Dar a avut privilegiul de a auzi din însăşi gura Învăţătorului afirmaţia care constituie
inima mesajului creştin: „Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede
în mine, chiar dacă moare, va trăi; oricine trăieşte şi crede în mine, nu va muri
în veci”. Şi a adăugat: „Crezi tu aceasta?” (In
11,25-26) Este - a subliniat Papa - o întrebare pe care Isus o face fiecăruia
dintre noi: • „O întrebare care în mod cert ne depăşeşte, întrece capacitatea noastră
de a înţelege, şi ne cere să ne încredem în El, după cum El s-a încrezut în Tatăl.
Exemplar este răspunsul Martei: „Da, Doamne, eu cred că tu eşti Cristos, Fiul lui
Dumnezeu care trebuie să vină în lume” (In 11,27). Da, Doamne! Şi noi credem,
în pofida dubiilor noastre şi a obscurităţilor noastre; credem în Tine, pentru că
Tu ai cuvinte de viaţă veşnică; vrem să credem în Tine, care ne dai o speranţă sigură
de viaţă dincolo de viaţă, de viaţă autentică şi plină în Împărăţia de lumină şi de
pace”.
Ca de obicei, Sfântul Părinte a încheiat alocuţiunea duminicală cu o
invocaţie către Maica Domnului. „Să încredinţăm această rugăciune Mariei Preasfinte.
Fie ca mijlocirea ei să întărească credinţa şi speranţa noastră în Isus, mai ales
în momentele de mai mare încercare şi dificultate.
Un ropot de aplauze a izbucnit
din mulţimea adunată sub fereastra Papei când Benedict al XVI-lea - în saluturile
finale în şapte limbi - a invitat tinerii din dieceza de Roma la Liturgia penitenţială
de joi 13 martie, prezidată de el la ora 17.30 în bazilica Sfântul Petru. • „Va
fi un moment intens de pregătire la cea de-a XXIII-a Zi Mondială a Tineretului pe
care o vom celebra în Duminica Floriilor şi care va culmina în iulie anul acesta cu
marea întâlnire de la Sydney în Australia. Dragi tineri din Roma, vă invit pe toţi
la această întâlnire cu Milostivirea lui Dumnezeu” Preoţilor şi responsabililor le
recomand să favorizeze participarea tinerilor însuşindu-şi cuvintele apostolului Paul:
„Noi suntem trimişi din partea lui Cristos:…împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (2Cor 5,20).
Iată
şi binecuvântarea apostolică finală invocată de papa Benedict la întâlnirea duminicală
cu credincioşii în Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea „Îngerul Domnului”, binecuvântare
ce, ajunge cu deplina ei semnificaţie la toţi cei care, şi pe această cale, o primesc
în spirit de credinţă. • Binecuvântarea papală.