2008-02-28 16:21:27

Ajutaţi familia pentru a învinge violenţa prezentă în societate şi a promova o adevărată cultură a păcii: îndemnul papei Benedict al XVI-lea, primind joi episcopii din El Salvador pentru vizita "ad limina".


RV 28 feb 2008. Apărarea familiei, combaterea sărăciei şi formarea noilor generaţii, sunt cele trei teme centrale dezvoltate de Benedict al XVI-lea în discursul adresat episcopilor din El Salvador, primiţi joi în audienţă pentru vizita lor "ad limina apostolorum". Papa a afirmat că dacă pe de o parte toţi trebuie să aibă posibilitatea de a duce o viaţă demnă, pe de alta omul nu poate fi redus la un simplu produs al societăţii în care trăieşte. Cuvântul de salut adresat Papei a venit din partea arhiepiscopului de San Salvador, mons. Fernando Sáenz Lacalle, preşedinte al episcopatului salvadorian.
"Familia este un bun indispensabil pentru Biserică şi societate, şi totodată un factor fundamental pentru construcţia păcii": a afirmat Sf. Părinte în discursul său, invitând episcopii să întărească pastoraţia familială pentru a oferi tinerilor "o formare spirituală şi afectivă solidă". O atare formare, a adăugat, îi va ajuta să descopere frumuseţea planului lui Dumnezeu în privinţa iubirii umane şi le va permite să trăiască în coerenţă valorile autentice ale căsătoriei şi familiei, precum respectul reciproc şi fidelitatea:
• "Din cauza sărăciei, a relevat cu amărăciune Sfântul Părinte, mulţi salvodorieni se văd obligaţi să emigreze în căutarea unor condiţii mai bune de viaţă". Un fenomen, acesta, cu urmări negative pentru stabilitatea căsătoriei şi a familiei. Papa a lăudat apoi eforturile episcopilor de a promova pacea şi reconcilierea în Ţara central-americană, depăşind în acest fel contrapoziţiile dureroase din trecutul recent.

Benedict al XVI-lea s-a referit apoi la plaga violenţei, foarte răspândită în El Salvador. Analizându-i cauzele, a constatat Pontiful, se recunoaşte că extinderea violenţei este consecinţa imediată a altor rele sociale mai profunde, precum sărăcia, lipsa de educaţie, disgregarea familiei, pierderea lentă a acelor valori care au constituit dintotdeauna sufletul acestui popor:
• "În faţa sărăciei atâtor persoane, a continuat Papa, se percepe ca o necesitate imperioasă îmbunătăţirea structurilor şi a condiţiilor economice, pentru a permite tuturor să trăiască o viaţă demnă". Cu toate acestea, a fost rechemarea sa, nu trebuie uitat că omul nu e un simplu produs al condiţiilor materiale şi sociale în care trăieşte: are nevoie de ceva mai mult, aspiră la ceva mai mult decât ceea ce ştiinţa sau oricare altă iniţiativă umană îi poate oferi:
• "Oamenii îl doresc pe Dumnezeu în adâncul inimii lor. Numai el poate îndestula setea lor de plinătate şi viaţă, pentru că numai El ne poate da certitudinea unei iubiri incondiţionate care este mai puternică decât moartea".

Benedict al XVI-lea a subliniat că poporul salvadorian se distinge printr-o credinţă vie şi un adânc sentiment religios. Şi a amintit aici numeroşii misionari şi păstori, precum episcopul Oscar Romero, care au evanghelizat aceste ţinuturi aducând roade îmbelşugate de viaţă creştină şi sfinţenie. Papa a îndemnat apoi episcopii din El Salvador să ajute credincioşii din propriile dieceze să-l întâlnească pe Cristos. O viaţă intensă de rugăciune, ascultarea asiduă a Cuvântului lui Dumnezeu şi o participare constantă la Sacramente, alături de o solidă formare doctrinală, sunt elemente necesare pentru o iluminare creştină a societăţii în care ei trăiesc.
Papa a invitat episcopii să fie aproape de preoţii şi călugării lor, fiind atenţi la necesităţile lor spirituale şi materiale pentru a-i încuraja să continue cu bucurie drumul de sfinţenie sacerdotală. Pe de altă parte, a continuat, iubirea şi fidelitatea preotului faţă de propria vocaţie, reprezintă cea mai bună pastoraţie vocaţională.








All the contents on this site are copyrighted ©.