Pomana, şcoală a maturizării noastre umane şi creştine: interviu cu monseniorul Giampiero Dal Toso, în ajunul plenarei Consiliului Pontifical Cor Unum

(RV – 27 februarie 2008) Enciclica 'Deus caritas est' a schimbat chipul „carităţii Papei”. Acesta este elementul central al reflecţiei plenarei Consiliului Pontifical Cor Unum, organismul care se ocupă de ducerea în lume – mai ales în ţările cu populaţiile cele mai sărace – a sprijinului concret al Papei. Despre această temă, vă propunem un interviu cu subsecretarul Consiliului Pontifical Cor Unum, monseniorul Giampiero Dal Toso:
• „Pentru noi va fi important să reafirmăm, în timpul acestei plenare, că există un discurs care a cunoscut o schimbare specifică odată cu enciclica 'Deus caritas est', în care se spune că subiectul activităţii caritative este însăşi Biserica. Aceasta face din caritate un fapt concret, prin intermediul numeroaselor persoane care lucrează în instituţiile de caritate ale Bisericii – de multe ori ca voluntare, exclusiv în favoarea altora. Dorim să subliniem încă o dată, cu ocazia acestei plenare, că activitatea caritativă este nu doar un beneficiu pentru cei care o primesc, ci poate reprezenta o mare ocazie de creştere umană şi spirituală pentru cine o oferă. Dorim astfel să reflectăm asupra posibilităţilor pe care activitatea caritativă le oferă ca şcoală de maturizare umană şi de credinţă, ca şcoală de aprofundare a propriilor convingeri creştine pentru cei ce o realizează”.

Benedict al XVI-lea a pus, în centrul mesajului pentru Postul Mare din acest an, valoarea pomenii despre care a spus că trebuie să fie făcută „în ascuns”. În timpurile noastre, însă, practic nu există campanie de ajutorare care să nu exploateze la maximum ecoul mediatic. Există riscul ca acest concept de solidaritate să se uzeze astfel?
• „Aş dori să subliniez, în primul rând, că pentru noi – în acest timp al Postului Mare – este importantă reafirmarea conceptului de pomană în contextul tradiţiei creştine a Bisericii. Este adevărat ce spuneţi în legătură cu asistarea – în zilele noastre – la forme de pomană ce sunt foarte prezente în mass-media, şi cărora li se dă o relevanţă specială. Este clar că pomana are o dimensiune ascunsă dar, în acelaşi timp, este adevărat şi ceea ce ne aminteşte Sfântul Părinte în mesajul pentru Postul Mare, şi anume că Evanghelia ne cheamă la înfăptuirea operelor noastre de caritate aşa încât oamenii să le poată vedea şi astfel să aducă slavă Tatălui care este în Ceruri. Ceea ce interesează aşadar, în mod fundamental, este spiritul cu care se face pomana; mai exact, dacă aceasta este înţeleasă ca un act în beneficiul persoanei care o primeşte şi ca un mod de rupere de noi înşine şi de propriile bunuri, sau dacă este înţeleasă ca o acţiune mediatică. Aici este diferenţa, iar mesajul pentru Postul Mare vrea să evidenţieze că gestul profund, făcut din inimă, este elementul determinant pentru ca pomana să poată fi un act creştinesc”.

Pentru mulţi tineri, care sunt capabili de generozitate, cuvântul pomană pare depăşit, fiind deseori confundat cu moneda dată unui sărac, un gest devenit nestimulant. Cum pot fi învăţaţi despre valoarea autentică pe care-l are şi un mic gest, făcut departe de lumina reflectoarelor, dar care – cum spune Sfântul Părinte – „educă în sensul generozităţii şi al iubirii”?
• „Tocmai Scrisoarea pentru Postul Mare din acest an răspunde la această întrebare. Uneori poate părea că pomana este demodată, dar eu aş vrea să subliniez două aspecte: pomana este la îndemâna oricui, mari şi mici, tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi. Este, deci, un instrument cotidian şi la îndemână. În al doilea rând, pomana, moneda dată, e clar că nu ajută la spălarea conştiinţei. Pomana serveşte ca semn a ceva mult mai profund: şi anume, că împărţind ceea ce avem şi ceea ce suntem putem deveni fericiţi. În acest sens, şi pomana poate fi o şcoală importantă şi un exerciţiu bun pentru tineri. Cred că pomana poate fi un semn important, un gest cotidian cu un înalt potenţial educativ ce ne poate învăţa pe toţi, nu doar pe tineri, orizontul nostru spre celălalt, căci împărţind cu celălalt putem ajunge la plinătatea maturităţii noastre umane şi creştine”.

Aici serviciul audio: