Respect pentru viaţa umană în orice moment al evoluţiei sale; o societate care nu-şi acceptă bolnavii şi muribunzii este crudă şi inumană: Benedict al XVI-lea în discursul adresat Academiei Pontificale pentru Viaţă

(RV – 25 februarie 2008) Societatea trebuie sa-l ajute pe bolnavul grav sa traverseze momentul mortii cu demnitate, a spus Benedict al XVI-lea la audienta acordata participantilor la congresul cu tema „Alaturi de bolnavul incurabil si de muribund: orientari etice si operative”, promovat de Academia Pontificala pentru Viata. Evenimentul este în curs de desfasurare în Vatican, cu ocazia celei de-a XIV-a Adunari generale a Academiei. Papa a reafirmat cu fermitate condamna etica a oricarei forme de eutanasie si a formulat auspiciul unei cooperari între Biserica si institutiile civile pentru a asigura bolnavilor în stare grava, si familiarilor acestora, ajutorul necesar. Cuvântul de salut a fost adresat Sfântului Parinte de catre monseniorul Elio Sgreccia, presedintele Academiei Pontificale pentru Viata.

Nu doar comunitatea crestina, ci întreaga societate „este chemata sa respecte viata si demnitatea bolnavului grav si al celui în stadiu terminal”. Acesta este îndemnul lui Benedict al XVI-lea care, în intensul sau discurs adresat Academiei Pontificale pentru Viata, a subliniat înca o data urgenta provocare pentru toti, si anume „de a duce în vastul orizont al vietii umane splendoarea adevarului revelat si sustinut de speranta”. În special medicii – a adaugat Papa – au îndatorirea de a exprima respectul pentru viata umana „în orice moment al evolutiei sale pamântesti”. Si, facând referire la enciclica 'Spe salvi' ('Salvati în speranta'), a subliniat ca o societate care nu reuseste sa-i accepte pe cei suferinzi este cruda si inumana:
• „Într-o societate complexa, puternic influentata de dinamicele productivitatii si ale exigentelor economice, persoanele fragile si familiile mai sarace risca – în momentele de dificultate economica sau/si de boala, sa fie ravasite. În marile orase, sunt tot mai multe persoane vârstnice singure, chiar si în momentele de boala grea sau în proximitatea mortii. În astfel de situatii, tendintele în favoarea eutanasiei devin presante, mai ales când se strecoara o viziune utilitarista asupra persoanei”.

Papa a reafirmat constanta si ferma condamna etica a oricarei forme de eutanasie, potrivit multisecularei învataturi a Bisericii si a reamintit ca într-o societate a solidaritatii si umanitatii trebuie sa se tina cont de conditiile dificile ale familiilor care „uneori, pentru lungi perioade trebuie sa poarte povara îngrijirii unor bolnavi în stare grava care depind de ajutorul altora”. Terapiile si interventiile – a îndemnat Sfântul Parinte – trebuie sa urmeze mereu criteriile proportionalitatii medicale, explicând ca – în cazul unor terapii riscante – recurgerea la acestea trebuie considerata „licita din punct de vedere moral, dar facultativa” si a adaugat ca „un mai mare respect al vietii umane individuale trece – în mod inevitabil – prin solidaritatea tuturor si a fiecaruia în parte”:
• „Efortul cooperarii dintre societatea civila si comunitatea credinciosilor trebuie sa aiba ca obiectiv o traire demna si responsabila, dar si traversarea momentului de încercare si de moarte în cea mai buna conditie de fraternitate si de solidaritate, inclusiv acolo unde moartea are loc într-o familie saraca sau în patul unui spital”.

În planul legislatiei muncii, Papa s-a referit la necesitatea recunoasterii unor drepturi specifice rudelor apropiate ale bolnavilor în stadiu terminal”, exprimându-si speranta într-o sinergie dintre Biserica si institutiile care s-ar putea demonstra „pretioase pentru asigurarea ajutorului necesar vietii umane atunci când traverseaza momente de suferinta”:
• „Biserica, cu institutiile sale deja existente si cu noile sale initiative este chemata sa ofere marturia unei caritati active, mai ales în situatiile critice ale persoanelor care depind cu totul de ajutorul altora si lipsite de sprijin familiar, dar si ale bolnavilor gravi care necesita îngrijiri paleative si asistenta religioasa adecvata”.

Despre obligatiile societatii fata de aceste persoane, Papa a subliniat ca aceasta nu se poate delimita de îndatorirea de a sustine familiile care doresc da se dedice asistentei în casa – uneori pentru perioade lungi – a bolnavilor care au nevoie de o îngrijire cu totul speciala. Sfântul Parinte a reamintit ca atunci când se stinge o viata, „se încheie experienta pamânteasca dar, prin moarte, se deschide pentru fiecare dintre noi, dincolo de timp, viata deplina si definitiva”.
Pentru comunitatea de credinciosi, a mai spus Sfântul Parinte, întâlnirea celui care moare cu Izvorul vietii si al iubirii, reprezinta un dar ce are valoare pentru toti si, dupa cum ne învata Maica Tereza de Calcutta, nimeni n-ar trebui sa moara singur si abandonat ci, macar în momentul mortii, ar trebui sa experimenteze, în îmbratisarea fratilor, caldura Tatalui.

Aici serviciul audio: