„Atena şi Ierusalimul, din nou împreună”, un volum despre motivele pentru care raţiunea
şi credinţa sunt de neseparat
(RV – 23 februarie 2008) „Atena şi Ierusalimul, din nou împreună” este titlul ultimei
cărţi a monseniorului Lorenzo Leuzzi, directorul oficiului pentru pastorala universitară
a Vicariatului de Roma. Apărut la Editura Librărie Vaticană, volumul a fost prezentat
recent în Sala Marconi de la Radio Vatican. La întâlnire a fost prezent şi directorul
editurii, părintele Giuseppe Costa, care a explicat celor prezenţi cum Atena şi Ierusalimul,
ce reprezintă raţiunea, respectiv credinţa, sunt inseparabile între ele, chiar dacă
Atena are nevoie să fie călăuzită de Ierusalim pentru a nu cădea în false adevăruri.
De
ce cultura laică traversează momente de criză şi de ce cultura creştină
nu reuşeşte să o ajute să se ridice? Să ascultăm comentariul autorului: monseniorul
Leuzzi: • „Cultura laică este în criză pentru că forţa acesteia a fost
dată, dintotdeauna, de substratul de inspiraţie creştină. În momentul în care creştinismul
şi-a pierdut capacitatea de a face propuneri şi de a susţine cultura laică, atât creştinismul
cât şi cultura laică au intrat în criză. În acelaşi timp, însă, există aspectul relansării
creştinismului, tocmai ceea ce face Benedict al XVI-lea atât în plan doctrinal cât
şi în plan pastoral, în sensul că propune creştinismul ca pe o experienţă: Dumnezeu
care-l întâlneşte pe om în situaţia sa concretă. De aceea, pentru moment, doar experienţa
creştină reprezintă calea prin care societatea va putea relansa o adevărată laicitate”.
Dar care este calea educaţională a tinerilor din universităţi, ce ar trebui
urmată în zilele noastre? Din nou, monseniorul Lorenzo Leuzzi: • „Calea pe
care profesorii universitari sunt chemaţi să o urmeze în zilele noastre, pentru a-i
ajuta pe tineri, este mai ales cea a formării intelectuale. Fără capacitatea de a
poseda categorii conceptuale adecvate pentru a putea înţelege situaţia în care trăiesc,
este clar că parcursul formativ al tinerilor riscă să piardă acea consistenţă, şi-i
face să devină victime ale proiectelor culturale şi sociale care nu sunt realmente
în slujba omului. De aceea, consider că prima îndatorire este de a-i pune pe tineri
în condiţia de a înţelege situaţia în care trăiesc”.