Educaţia înseamnă formarea persoanei, nu doar transmiterea unor noţiuni şi informaţii:
Benedict al XVI-lea la întâlnirea cu credincioşii romani, privind urgenţa educaţională
(RV – 23 februarie 2008) În ciuda dubiilor şi a impunerii de către media a unor modele
greşite, „şi în zilele noastre este posibil să se educe bine”. Este mesajul transmis
de Benedict al XVI-lea – sâmbătă dimineaţă – miilor de credincioşi din dieceza de
Roma – peste 50 de mii – care, conduşi de cardinalul Camillo Ruini, s-au adunat în
piaţa Sfântul Petru pentru a asculta reflecţiile Papei despre „urgenţa educaţiei”.
Reflecţiile au fost deja exprimate de Sfântul Părinte în Scrisoarea semnată pe 21
ianuarie şi încredinţată credincioşilor Romei sâmbătă, 23 februarie. Benedict
al XVI-lea le-a cerut în special tinerilor să-şi asume patrimoniul creştinismului
pentru o creştere sănătoasă din punct de vedere moral, cultural şi spiritual. Despre
preocuparea privind educaţia, devenită o stare de urgenţă ce pare să confunde educatorii
şi să-i determine să facă un pas înapoi, Papa a spus: • „A educa nu a fost niciodată
uşor, iar în zilele noastre pare să devină din ce în ce mai dificil: de aceea, nu
puţini părinţi şi profesori sunt tentaţi să renunţe la propria îndatorire şi nu mai
reuşesc nici măcar să înţeleagă care este, cu adevărat, misiunea ce le-a fost încredinţată.
Prea multe nesiguranţe şi prea multe îndoieli care circulă în societatea şi în cultura
noastră; prea multe imagini eronate sunt vehiculate de către mijloacele de comunicaţie
socială. Devine astfel dificil să propui noilor generaţii ceva valid şi cert, reguli
de comportament şi obiective pentru care să merite să-ţi dedici viaţa”.
Dar
dacă ne aflăm aici astăzi, a continuat Benedict al XVI-lea, „este mai ales pentru
că ne simţim susţinuţi de o mare speranţă şi de o puternică încredere”. Speranţa şi
încrederea care se nasc din credinţa în Cristos şi din valorile Evangheliei şi care
răspund temerii celor care – în familie, la şcoală sau în Biserică – experimentează
complicaţii în transmiterea unei eredităţi de „credinţă şi cultură”, deosebit de bogate
într-un oraş precum Roma. Şi referitor la acest aspect, spre deosebire de Scrisoare
în care oferea indicaţii concrete, Benedict al XVI-lea a preferat să încurajeze fiecare
categorie de educatori în parte. Mai ales părinţilor le-a cerut „să rămână mereu statornici”
în iubirea reciprocă, căci această fidelitate îi alimentează pe tineri cu seninătate: •
„Iubirea pentru fiii voştri trebuie să vă dea stilul şi curajul adevăratului educator,
cu o coerentă mărturie de viaţă, dar şi cu fermitatea necesară modelării caracterului
noilor generaţii, ajutându-le să distingă, cu claritate, binele de rău şi să-şi construiască,
la rândul lor, solide reguli de viaţă, care să-i susţină în încercările ce vor veni”.
Neînţelegeri
şi deziluzii, a mai spus Papa adresându-se profesorilor, nu trebuie să-i descurajeze
pe cei chemaţi să transmită tinerilor cunoştinţe şi nu numai, căci… • „Îndatorirea
voastră nu se poate limita la a transmite noţiuni şi informaţii, lăsând la o parte
marea întrebare privind adevărul, mai ales acel adevăr care poate constitui călăuză
în viaţă. Sunteţi de altfel – pe deplin – educatori şi vouă, în strânsă sintonie cu
părinţii, vă este încredinţată nobila artă a formării persoanei”.
Pentru cler,
călugări, călugăriţe şi cateheţi, îndemnul lui Benedict al XVI-lea a fost la fel de
clar: Pentru a face aşa încât tinerii „să simtă în mod palpabil” prietenia cu Isus,
unica modalitate este de a fi „mărturisitori sinceri şi curajoşi ai libertăţii care
ne face liberi”. Adresându-se imensei mulţimi de tineri aflaţi în piaţa San Pietro,
Papa le-a amintit tinerii sunt nu doar obiect al educaţiei, ci şi protagonişti ai
acesteia: • „Voi înşivă sunteţi chemaţi să fiţi făptuitori ai propriei voastre
creşteri morale, culturale şi spirituale. Este, aşadar, îndatorirea voastră să primiţi
– în mod liber – în inimă, inteligenţă şi viaţă – patrimoniul de adevăr, de bunătate
şi de frumuseţe care s-a format în decursul secolelor şi care-şi are – în Isus Cristos
– piatra unghiulară. Este îndatorirea voastră de a înnoi şi dezvolta ulterior acest
patrimoniu, eliberându-l de atâtea minciuni şi urâciuni care deseori îl fac de nerecunoscut,
provocând în voi neîncredere şi deziluzie”.