Schimbarea lui Isus la faţă şi Calea crucii pentru a ajunge la Împărăţia lui Dumnezeu. Apel al Papei pentru Liban la rugăciunea "Angelus" (text)

(RV - 17 februarie 2008) Zi însorită, duminică la Roma, mai degrabă rece cu vânt uşor, umiditate redusă, oricum, ca de obicei, atmosferă plăcută. La ora prânzului, zeci de mii de persoane, romani şi mulţi pelerini, s-au reunit în Piaţa Sfântul Petru ca să asculte alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea şi a se ruga împreună tradiţionalul antifon Angelus Domini prin care sunt evocate marile mistere ale mântuirii: întruparea, patima, moartea şi învierea Domnului.

Iată alocuţiunea Papei în traducerea noastră de lucru:

"Dragi fraţi şi surori, s-au încheiat ieri, aici în Palatul Apostolic Exerciţiile spirituale care, ca în fiecare an, au văzut reuniţi în rugăciune şi în meditaţie Papa şi colaboratorii săi din Curia romană. Mulţumesc celor care ne-au fost aproape în chip spiritual: binevoiască Domnul să-i răsplătească pentru generozitatea lor. Astăzi, în a doua duminică de Postul Mare, continuând drumul de pocăinţă, liturgia, după ce ne-a prezentat duminica trecută Evanghelia ispitirilor lui Isus în pustiu, ne invită să reflectăm asupra evenimentului extraordinar al Transfigurării, al Schimbării la Faţă pe munte. Considerate împreună, amândouă episoadele anticipează misterul pascal: lupta lui Isus cu ispititorul e un preludiu la marea confruntare finală a Pătimirilor, în timp ce lumina Trupului său transfigurat anticipează gloria Învierii. Pe de o parte îl vedem pe Isus pe deplin om, care împărtăşeşte cu noi până şi ispitirea; pe de alta îl contemplăm pe Fiul lui Dumnezeu, care îndumnezeieşte umanitatea noastră. În felul acesta, am putea spune că aceste două duminici îndeplinesc rolul de pilaştri pe care se sprijină tot edificiul Postului Mare până la Paşti, şi mai mult întreaga structură a vieţii creştine, care consistă în mod esenţial în dinamismul pascal: de la moarte la viaţă.

Muntele - Tabor la fel ca Sinai - este locul apropierii de Dumnezeu. Este spaţiul înălţat în comparaţie cu existenţa zilnică, unde să respiră aerul curat al creaţiei. Este locul rugăciunii, unde se poate sta în prezenţa Domnului, la fel ca Moise şi ca Ilie, care apar alături de Isus transfigurat şi vorbesc cu El despre „plecarea” care îl aşteaptă la Ierusalim, adică despre Paştele său. Transfigurarea este un eveniment de rugăciune: rugându-se Isus se scufundă în Dumnezeu, se uneşte intim cu El, aderă cu propria voinţă umană la voinţa de iubire a Tatălui, şi astfel lumina îl pătrunde şi apare în mod vizibil adevărul fiinţei sale: El este Dumnezeu, Lumină din Lumină. Chiar şi haina lui Isus devine albă şi strălucitoare. Acest lucru face să ne gândim la Botez, la haina albă pe care o îmbracă neofiţii. Cine se renaşte în Botez este îmbrăcat cu lumină anticipând existenţa cerească pe care Apocalipsul o reprezintă prin simbolul hainelor albe (cfr Ap 7,9.13). Aici este punctul crucial: transfigurarea este o anticipare a învierii, dar aceasta presupune moartea. Isus îşi manifestă Apostolilor slava sa, pentru ca să aibă forţa de a înfrunta scandalul crucii, şi să înţeleagă că trebuie să treacă prin multe încercări pentru a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Glasul Tatălui, care răsună de sus, îl proclamă pe Isus Fiul său preaiubit la fel ca la Botezul în Iordan, adăugând: „Pe dânsul să-l ascultaţi” (Mt 17,5). Pentru a intra în viaţa veşnică e nevoie a-l asculta pe Isus, a-l urma pe calea crucii, purtând în inimă asemenea Lui speranţa învierii. „Spe salvi”, salvaţi, mântuiţi în speranţă. Astăzi putem spune: „transfiguraţi în speranţă”.

Să ne adresăm acum în rugăciune Mariei, să recunoaştem în Ea creatura umană transfigurată lăuntric de harul lui Cristos şi să ne încredinţăm călăuzirii sale pentru a parcurge cu credinţă şi generozitate itinerarul Postului Mare”.

După recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”, Benedict al XVI-lea a lansat un apel pentru Liban.

„Urmăresc cu preocupare persistentele manifestări de tensiune în Liban. De aproape trei luni ţara nu reuşeşte să dea un Şef al Statului. Eforturile pentru rezolvarea crizei şi sprijinul oferit de numeroşi exponenţi de seamă ai Comunităţii internaţionale, chiar dacă nu au ajuns încă la un rezultat, demonstrează intenţia de a identifica un preşedinte care să fie astfel pentru toţi libanezii şi să pună în felul acesta bazele pentru a depăşi divizările existente. Din păcate, nu lipsesc nici motivele de îngrijorare, mai ales din cauza unei neobişnuite violenţe verbale sau de-a dreptul a celor care îşi pun încrederea în forţa armelor şi în eliminarea fizică a adversarilor.
Împreună cu patriarhul maronit şi toţi episcopii libanezi, vă cer să vă uniţi în rugăciunea mea stăruitoare către Maica Domnului a Libanului, pentru ca să încurajeze cetăţenii acelei dragi naţiuni, şi în special politicienii, ca să lucreze cu tenacitate în favoarea reconcilierii, a unui dialog cu adevărat sincer, a convieţuirii paşnice şi a binelui unei patrii, simţită în mod profund ca fiind comună”.

Au urmat saluturi particulare în diferite limbi cu referiri la textele Liturghiei duminicale - chemarea lui Abram, schimbarea la faţă a lui Isus pe muntele Tabor, contemplarea feţei lui Isus transfigurat -, dar şi la trăirea Postului Mare în spirit de pocăinţă, de generozitate faţă de cei nevoiaşi, de apostolat misionar prin pomana recomandată în mesajul de Postul Mare 2008.