Cardinalul Pio Laghi a prezidat funeraliile Marelui Maestru al Ordinului de Malta
fra' Andrew Bertie
(RV - 16 februarie 2008) S-au desfăşurat sâmbătă dimineaţă la Roma în bazilica Sfânta
Sabina de pe colina Aventin, funeraliile Prinţului şi Marelui Maestru al Ordinului
Suveran Militar de Malta, Fra’ Andrew Bertie, decedat de 7 februarie la vârsta de
78 de ani. Sfânta Liturghie a fost prezidată de cardinalul patron al Ordinului Pio
Laghi care a purta celor prezenţi binecuvântarea apostolică a Papei.
Pentru
noi s-a aflat Adriano Monti Buzzetti: • „În focul lui Dumnezeu care este iubire,
sunt ca scânteile care compun minunate desene, planuri de lumină”. Este impresionantă
metaforă folosită de cardinalul Pio Laghi pentru a evoca ceata biblică a celor drepţi,
între care cardinalul a înscris cu mare convingere figura regretatului Fra’ Andrew
Bertie, al 78-lea Mare Maestru al Ordinului de Malte şi primul de naţionalitate britanică.
„Drept într-adevăr” - a adăugat Patronul Ordinului, în timpul Liturghiei de înmormântare
concelebrată de cardinalii Angelo Sodano şi John Patrich Foley - „este acela care
se deschide planului lui Dumnezeu, care vrea să traseze în istorie o ordine nouă şi
devine colaborator deosebit de pasionat al acesteia în iubire”.
Adevărat contrapunct
în cuvintele cardinalului, tăcerea şi reculegerea în rugăciune a adunării credincioşilor
care umpleau până la refuz bazilica paleocreştină Sfânta Sabina de pe Aventin: între
ei, fratele Marelui Maestru, Peregrine Bertie, şi restul familiei vizibil emoţionată,
dar şi sute de Cavaleri şi Dame în haină corespunzătoare pentru serviciul religios,
voluntari în uniforme, susţinători de seamă precum şi simpli prieteni ai cauzei malteze.
O mulţime care, după notele cântului gregorian intonat de monahii benedictini de la
Sfântul Anselm pentru procesiunea funebră şi acordurile sfâşietoare ale „tăcerii”
militare sunată de Banda Carabinierilor la intrarea sicriului în bazilică, a ascultat
apoi în reculeasă participare cuvintele celebrantului asupra ilustrului chemat la
cele veşnice.
O amintire dintre multele faţete, pornită înainte de toate de
la o personală evocare a ultimelor ore ale muribundului, a Binecuvântării apostolice
a Papei primită cu gratitudine, a voturilor religioase reconfirmate cu multă convingere.
Apoi un omagiu pentru omul de stat care în conducerea sa de 20 de ani a dat impuls
vieţii spirituale a Ordinului, creşterii numărului membrilor săi, reprezentanţelor
diplomatice, autorităţii instituţionale. Dar mai presus de toate, cuvântul cardinalului
a fost un tribut omului Andrew Bertie; aristocrat cu moduri simple şi afabile în ciuda
rudeniei înalte cu Casa regală engleză, oxfordian pasionat de istorie şi de limbi,
învăţător prieten al copiilor şi fascinat de Regula benedictină. Un om sobru, rezervat
şi amabil, mereu în prima line în marile întâlniri de slujire pentru bolnavi şi pelerini,
devotat total milenarei misiuni religioase şi umanitare a Ordinului şi urmării celor
opt Fericiri evanghelice, simbolizate de vârfurile Crucii octogonale. Un program spiritual
pe care Marele Maestru continuă să-l indice Familiei malteze, deoarece - a încheiat
cardinalul Laghi - dialogul cu el continuă.
Şi tocmai pentru a face mai vizibilă
această comuniune, având consimţământul familiei, Fra’ Andrew se va odihni acum în
Biserica magistrala a Sfintei Maria a Prioratului: aproape de rămăşiţele pământeşti
ale lui Piranesi, admirabilul creator al edificiului sacru, dar mai ales alături de
ceilalţi străvechi predecesori a Marelui Maestru Bertie în conducerea şi slujirea
Ordinului”. Aici serviciul audio: