2008-02-07 14:48:25

Cuba: Necesitatea accesului la mass-media pentru îndeplinirea misiunii Bisericii, subliniată de nunţiul apostolic, mons. Luigi Bonazzi


(RV – 7 februarie 2008) „Aşteptarea-speranţă este ca această vizită să permită un pas înainte în relaţiile Biserică – Stat, să fie pentru catolici un moment de celebrare a propriei credinţe şi de manifestare a eforturilor acestora în construirea comunităţii ecleziale”. Reflecţia aparţine arhiepiscopului Luigi Bonazzi, nunţiu apostolic în Cuba, intervievat de Serviciul de Informaţie Religioasă (SIR), în legătură cu apropiata vizită în Cuba a cardinalului Tarcisio Bertone, prevăzută să aibă loc între 20 si 26 februarie.
Prezenţa în Cuba a cardinalului secretar de stat este legată de celebrarea a 10 ani de la istorica vizită a lui Ioan Paul al II-lea. „În timpul vizitei Papei” – aminteţte mons. Bonazzi în interviul acordat agenţiei SIR – „Biserica a putut manifesta în mod liber identitatea şi consistenţa sa, ieşind puţin afară dintre zidurile lăcaşurilor de cult şi arătând ce înseamnă să faci parte din Biserică. În ceea ce priveşte Statul, această vizită i-a dat posibilitatea să constate prezenţa unei comunităţi care, cu libertate şi fără frică, făcea cunoscută importanţa Evangheliei ca punct de referinţă al propriei vieţi”.

Vizita în Cuba a cardinalului Bertone cuprinde o serie de momente importante, precum Sfânta Liturghie în catedrala din Havana, pe 21 februarie; în data de 23 februarie, inaugurarea unui monument în memoria lui Ioan Paul al II-lea, în oraşul Santa Clara, unde Papa a celebrat prima liturghie pe pământ cubanez; pe 24 februarie, la Guantanamo, celebrarea euharistica în amintirea instituirii diecezei de Guantanamo, ce a avut loc în coincidentă cu vizita în Cuba a papei Wojtyla. Semnificativă va fi şi conferinţa pe care cardinalul Bertone o va sustine, pe 25 februarie, la Universitatea din Havana, în care va expune contribuţia creştinismului la fundamentele eticii pentru a sublinia armonia naturală dintre Evanghelie şi cultură dar şi atenţia pe care Biserica o acordă lumii culturii”. Din programul călătoriei în Cuba a cardinalului secretar de stat face parte şi vizitarea Şcolii latino-americane de medicină, unde studiază peste 4000 de studenţi.
În privinţa posibilelor întâlniri cu cele mai de seamă autorităţi cubaneze, arhiepiscopului Luigi Bonazzi precizează că acestea vor depinde de circumstanţe, spunând: „Daca va fi posibil, desigur preşedintele Fidel Castro ar putea fi una din persoanele vizitate, dar depinde mult de împrejurări şi de starea de sănătate. Se presupune că-l va întâlni pe Raul Castro”.
Referitor la priorităţile pentru Biserica din Cuba în sfera dialogului cu guvernul, nunţiul apostolic în Cuba aminteşte că pentru misiunea Bisericii este foarte important accesul la mijloacele de comunicare în masă, dat fiind că în multe zone radioul este unicul mod de a ajunge în casele credincioşilor, sperându-se ca în acest domeniu să fie facuţi paşi înainte, în interesul credinciosului şi al cetăţeanului cubanez”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.