RV 06 feb 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale
emisiunii noastre: - "În perioade de eroziune a valorilor creştine, postul,
abţinerea de la materialism este benefică spiritului şi întregii existenţe": este,
pe scurt, cuvântul papei Benedict al XVI-lea, miercuri la audienţa generală, prima
din Postul Mare 2008, cu participarea a peste cinci mii de credincioşi; după cateheză,
apelul Papei, pentru încetarea violenţelor în Ciad şi omagiul adus predecesorului
său Pius al IX-lea, la împlinirea a 130 de ani de la trecerea la Domnul. "A fi creştini",
a afirmat, înseamnă mereu "a deveni creştini".
- Miercuri în cursul după amiezii,
papa Benedict al XVI-lea a celebrat pe colina romană Aventin prima „staţiune” de rugăciune
sau popas de Postul Mare, conducând procesiunea de pocăinţă de la biserica Sfântul
Anselm până la bazilica paleocreştină Sfânta Sabina, unde a prezidat Sfânta Liturghie
cu ritul auster al binecuvântării şi punerii cenuşii pe cap. La omilie, Papa a vorbit
despre rugăciune şi suferinţă ca locuri de însuşire şi de exercitare a speranţei,
aşa cum a explicat pe larg în a doua sa Enciclică Spe salvi dedicată speranţei.
- Joi dimineaţă, ceva mai târziu, Papa a primit în audienţă preşedintele Republicii
Slovenia, Danilo Türk, care ulterior a avut convorbiri cu secretarul de Stat, cardinalul
Tarcisio Bertone. În cursul convorbirilor au fost tratate teme din actualitatea internaţională,
în special situaţia din Balcani, şi în lumina semestrului de preşedinţie slovenă a
Uniunii Europene.
- Mesaj al lui Benedict al XVI-lea pentru Campania de fraternitate
în Brazile care demarează odată cu începutul perioadei Postului Mare. Anul acesta
campania este dedicată temei vieţii.
- „Femeie şi bărbat, humanum în
integritatea sa” este tema Reuniunii internaţionale de studiu promovată de Consiliul
Pontifical pentru Laici, în al 20-lea an al Scrisorii Apostolice a lui Ioan Paul al
II-lea Mulieris dignitatem, despre demnitatea femeii,
în program începând de joi 7 până sâmbătă 9, la Roma. Participanţii vor fi în număr
de 260 provenind din 49 de ţări din cele 5 continente. Vor fi delegaţii a 40 de Conferinţe
episcopale, precum şi reprezentanţi de Mişcări bisericeşti şi Noi Comunităţi, asociaţii
feminine catolice, Institute călugăreşti feminine şi femei lider în diferite domenii
ale culturii.
- Episcopii catolici din Canada au cerut guvernului să acorde
o atenţie mai mare creştinilor irakieni care solicită vize de intrare; scrisoarea
comună a episcopatului canadian sugerează creşterea cotelor rezervate refugiaţilor
irakieni, conform procedurii adoptată pentru conflictele din Kosovo şi Sierra Leone.
- Republica Africa de Sud: Biserica catolică a condamnat raidul comis de forţele
de poliţie într-un lăcaş de cult metodist, unde erau adăpostiţi mai mulţi refugiaţi
din Zimbabwe.
- Din Actualitatea internaţională.Italia: dizolvate, Camerele Parlamentului; pe 13 şi 14 aprilie, alegeri politice
anticipate. Serbia: amânată, semnarea Acordului politic cu Uniunea Europeană,
programată joi.
- Joi 7 februarie, în calendarul liturgic
bizantin român, Sfântul Parteniu sau Partenie, episcop, în Helispont pe timpul împăratului
Constantin, secolul 4 şi Sfântul Luca, cuvios, în Grecia, anul 953; la fel şi în calendarul
roman sau latin unde mai sunt comemoraţi Sfântul Richard, originar din Anglia, tatăl
sfinţilor Vilibald, Vunibald şi Valburga, mort în pelerinaj spre Roma, secolul 8 şi
Fericitul Pius al IX-lea, papă între anii 1846-1878.