"Viaţa preotului este aventura cea mai necesară pentru lume": a spus papa Benedict al XVI-lea vizitând comunitatea Seminarului Major Roman

(RV - 2 februarie 2008) „Dragi seminarişti, tocmai pentru că darul de a fi fii adoptivi ai lui Dumnezeu v-a luminat viaţa, aţi simţit dorinţa de a-i face părtaşi la ea şi pe alţii”. Astfel, papa Benedict al XVI-lea s-a adresat candidaţilor la preoţie în cursul vizitei la Seminarul Pontifical Roman Major, vineri 1 februarie, în ajunul sărbătorii Sfintei Fecioare Maria a încrederii, patroana Institutului.
Celebrând Primele Vespere, rugăciunea vesperală prevăzută de Liturgia Orelor, episcopul Romei a invitat seminariştii să parcurgă propriul drum „cu sufletul deschis spre adevăr şi transparenţă” pentru a răspunde cu umilinţă la chemarea Domnului, liberându-se „de riscul de a realiza un proiect personal”. Terminată celebrarea vesperală în capela Seminarului, papa Benedict s-a întreţinut la cină cu întreaga comunitate a Institutului, fiind prezenţi de această dată şi părinţii seminariştilor.

• Secvenţe muzicale de la celebrarea Vesperelor.
Este o misiune exaltantă , cea la care Domnul cheamă seminariştii. Aceea de a fi apostoli ai lui Cristos, oameni ai lui Dumnezeu pe care lumea îi aşteaptă. Acesta este punctul central al omiliei Papei ţinută seminariştilor şi familiilor lor, la Seminarul Roman. În voi, a adăugat, există bucuria de viaţă cu Dumnezeu.„Sunteţi aici pentru a da curs dezvoltării vocaţiei filiale şi pentru a vă pregăti la viitoarea misiune de apostoli ai lui Cristos. Este vorba de o unică creştere, care, permiţându-vă să gustaţi bucuria trăirii cu Dumnezeu Tatăl, vă face să simţiţi cu atât mai mult urgenţa de a deveni mesageri ai Evangheliei Fiului său Isus”.
Sunt cuvintele Papei:
• „Duhul Sfânt este acela care vă face atenţi la această realitate profundă şi vă face să o iubiţi. Toate acestea nu pot să nu suscite o mare încredere, deoarece darul primit este surprinzător, umple de stupoare şi copleşeşte cu cea mai profundă bucurie”.

Benedict al XVI-lea s-a adresat părinţilor seminariştilor, probabil „cei mai surprinşi - a spus - de ceea ce li s-a întâmplat fiilor lor”. Invitându-i să privească la Fecioara Maria care şi-a pus atâtea întrebări în privinţa Fiului său Isus, Papa a amintit taţilor şi mamelor că cea a fiilor lor este „o aventură minunată”:
• „Într-adevăr, chiar dacă poate părea că viaţa preotului nu atrage interesul majorităţii oamenilor, în realitate este vorba de aventura cea mai interesantă şi mai necesară pentru lume, aventura de a arăta şi actualiza plinătatea de viaţă la care toţi aspiră. Este o aventură foarte exigentă; şi nu ar putea fi altfel, deoarece preotul e chemat să-l imite pe Isus care nu a venit ca să fie slujit, dar pentru a sluji şi a-şi da viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.

Sfântul Părinte a subliniat apoi cele două aspecte care caracterizează formarea la preoţie, adică tăcerea şi comuniunea:
• „Înainte de toate, anii de Seminar comportă o anumită detaşare de viaţa obişnuită, un anumit ’deşert’, pentru ca Domnul să poată vorbi inimii voastre (cfr Oseea 2,16). Glasul să de fapt nu este zgomotos, ci discretă, este glas al tăcerii (cfr 1 Rg 19,12). Pentru a fi ascultat cere de aceea o atmosferă de tăcere”.

În ceea ce priveşte aspectul comunitar, Papa a amintit că apostolii s-au format împreună, urmându-l pe Isus:
• „Comuniunea dintre voi nu se mărgineşte la prezent, ci priveşte şi viitorul: acţiunea pastorală care vă aşteaptă va trebui să vă vadă lucrând uniţi ca într-un trup, într-un ordin, cel al prezbiterilor, care împreună cu episcopul se îngrijesc de comunitatea creştină. Iubiţi această ’viaţă de familie’ care pentru voi înseamnă o anticipare a acelei ’fraternităţi sacramentale’ (Presbyterorum Ordinis, 8) ce trebuie să caracterizeze fiecare prezbiter (adică preot) diecezan”.

Subliniind, în fine, că „sfinţenia este secretul adevăratului succes al slujirii preoţeşti”, Benedict al XVI-lea a invitat seminariştii să încredinţeze această dorinţă şi această angajare cotidiană Mariei, Mama Încrederii.

La început, Papa a fost salutat de rectorul Seminarului, mons. Giovanni Tani, care a definit formarea seminariştilor „un punct nevralgic al vieţii Bisericii” şi a mulţumit Sfântului Părinte pentru vizita sa, un gest - a spus - care „face să crească în toţi încrederea”:
• „Încrederea este un alt mod pentru a spune ’speranţă’; cel puţin, cele două cuvinte sunt puternic corelate. De aceea, citind Scrisoarea enciclică Spe salvi, găsim în ea posibilitatea de a da încărcătură teologică şi culturală acestui cuvânt ’încredere’ care ne este atât de familiar. (…) El exprimă mai presus de toate un mod de a trăi şi de mărturisi frumuseţea vieţii cu Dumnezeu”.

• Secvenţe muzicale din imnul Vesperelor.

Aici serviciul audio: