Nu există adevărat progres dacă ştiinţa nu respectă demnitatea fiecărui om; precizări ale Papei privind învăţătura teologică despre Biserică şi tema evanghelizării, în discursul către plenara Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei

(RV - 31 ianuarie 2008) Un discurs pasionant privind doctrina Bisericii, ecumenismul, principiile evanghelizării dar şi provocările puse creştinilor de progresele tehnologiilor biomedicale.
A fost adresat joi dimineaţă de Benedict al XVI-lea în audienţa acordată participanţilor la Plenara Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Salutat prefectul Congregaţiei, cardinalul William Levada, Papa a ţinut să precizeze şi cu această ocazie că ministerul Succesorului lui Petru vizează în primul rând unitatea în credinţă.

„În formarea conştiinţei lor”, creştinii „trebuie să considere cu grijă doctrina sacră şi certă despre Biserică”, care este „învăţătoare a adevărului” din voinţa lui Cristos: Benedict al XVI-lea a citat declaraţia conciliară Dignitatis humanae privind libertatea religioasă pentru a reaminti care sunt orientările pe care credincioşii trebuie să le urmeze şi în faţa problemelor dificile şi complexe puse astăzi de bioetică. Magisteriul Bisericii, a asigurat Papa, „nu poate şi nu trebuie să intervină asupra oricărei noutăţi a ştiinţei, dar are sarcina de a reafirma marile valori aflate în joc şi de a propune” tuturor oamenilor de bună voinţă principii etico-morale.

• „Cele două criterii fundamentale pentru discernământul moral în acest domeniu sunt a) respectul necondiţionat al fiinţei umane ca persoană, de la conceperea ei până la moartea naturală, b) respectul originalităţii transmiterii vieţii umane prin actele proprii ale soţilor”.

Papa a amintit astfel că după publicarea în 1987 a Instrucţiunii Donum Vitae, care enunţase aceste criterii, mulţi au criticat Magisteriul Bisericii, „denunţându-l ca şi cum ar fi fost un obstacol în calea ştiinţei şi adevăratului progres al omenirii”. Totuşi, a fost reflecţia sa, „noile probleme legate, de pildă, de congelarea embrionilor umani, de reducerea embrionară, de diagnosticul pre-implantului, de cercetările asupra celulelor suşă embrionare cu tentativele de clonare umană, arată clar că prin fecundarea artificială extracorporală, a fost frântă bariera pusă pentru tutelarea persoanei umane”.
• „Când fiinţele umane, în starea mai firavă şi mai lipsită de apărare a existenţei lor, sunt selecţionate, abandonate, ucise sau utilizate ca simplu ‚material biologic”, cum se poate nega că acestea nu mai sunt tratate ca un ’cineva’, dar ca un ’ceva’, punând în joc însăşi noţiunea de demnitate a omului?”

Fără îndoială, a continuat Papa, Biserica apreciază şi încurajează progresul ştiinţelor biomedicale care deschid perspective terapeutice până acum necunoscute, prin intermediul, de exemplu, al folosirii celulelor suşă somatice sau prin terapiile adecvate pentru restituirea fertilităţii sau tratarea maladiilor genetice”.
Apreciere însoţită de o clarificare privind rolul Bisericii:
• „Ea simte datoria de a lumina conştiinţele tuturor, pentru ca progresul ştiinţific să fie cu adevărat respectuos faţă de orice fiinţă umană, căreia trebuie să-i fie recunoscută demnitatea de persoană, fiind creată după chipul lui Dumnezeu, altminteri nu este un adevărat progres”.

O parte importantă a discursului, Papa a dedicat-o doctrinei despre Biserică şi temei evanghelizării. Benedict al XVI-lea a plecat de la două documente publicate de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei din 2007, cuprinzând, a spus „precizări necesare pentru desfăşurarea concretă a dialogului ecumenic şi a dialogului cu religiile şi culturile lumii”. Primul document asupra unor aspecte privind doctrina Bisericii, a spus, propune din nou „învăţătura Conciliului Vatican II în deplină continuitate cu doctrina tradiţiei catolice. Este astfel confirmat că „singura şi unica Biserică a lui Cristos îşi are subzistenţa, permanenţa şi stabilitatea în Biserica catolică” şi că de aceea, „unitatea, indivizibilitatea şi caracterul indestructibil ale Bisericii lui Cristos nu sunt anulate de separările şi divizările dintre creştini”. Pe lângă această precizare doctrinară fundamentală, Documentul propune încă o dată uzul lingvistic corect al anumitor expresii ecleziologice, care riscă să fie înţelese greşit, şi atrage atenţia în acest scop asupra diferenţei care persistă încă în rândul diferitelor Confesiuni creştine în privinţa modului de a înţelege fiinţa Bisericii sub aspect teologic.
• „Aceasta, departe de a împiedica angajarea ecumenică adevărată, va fi de stimulent încât confruntarea asupra chestiunilor doctrinare să aibă loc întotdeauna cu realism şi pe deplin conştienţi de aspectele care încă separă Confesiunile creştine, precum şi în recunoaşterea bucuroasă a adevărurilor de credinţă profesate în comun şi a necesităţii de a se ruga fără încetare pentru un parcurs mai dinamic spre o mai mare şi, în cele din urmă, deplină unitate a creştinilor”.

În continuare Benedict al XVI-lea a făcut o importantă observaţie, şi anume: cultivarea unei viziuni teologice care ar considera unitatea şi identitatea Bisericii ca note ce nu se por vedea deoarece sunt ascunse în Cristos, cu rezultatul că, istoric, Biserica ar exista de fapt în multiple configurări ecleziale, reconciliabile doar în perspectivă escatologică, nu ar putea decât să genereze o încetinire şi în cele din urmă însăşi paralizia ecumenismului.

Pontiful şi-a îndreptat apoi gândul spre „Nota doctrinară asupra unor aspecte ale evanghelizării”, publicată în decembrie anul trecut. În faţa „riscului unui persistent relativism al dialogului dintre religii şi culturi”, a avertizat, „Biserica, în timpul dialogului dintre religii şi culturi, nu se dispensează de necesitatea evanghelizării şi activităţii misionare către popoare”. În acelaşi timp, a amintit, nu „încetează să ceară oamenilor să primească mântuirea oferită tuturor neamurilor”:
• „Recunoaşterea unor elemente de adevăr şi de bunătate în religiile lumii şi a seriozităţii eforturilor lor religioase, însuşi colocviul şi spiritul de colaborare cu ele pentru apărarea şi promovarea demnităţii persoanei şi valorilor şi valorilor morale universale, nu pot fi înţelese ca o limitare a îndatoririi misionare a Bisericii, care o angajează să-l vestească neîncetat pe Cristos, calea, adevărul şi viaţa”.

Din partea sa, cardinalul Levada a spus că în cadrul plenarei, în vederea unui eventual document, au fost examinate chestiunile bioeticii „pentru a găsi o soluţie morală potrivită în lumina principiilor generale ale antropologiei creştine”.

Aici, serviciul audio: