Sinteză a Mesajului papei Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2008 cu tema: „Cristos s-a făcut sărac pentru voi” ( cf 2 Cor 8,9)

(RV - 29 ianuarie 2008) Una dintre temele fundamentale ale magisteriului papei Benedict al XVI-lea este aceasta: creştinismul nu este o teorie, ci o realitate mântuitoare, performantă. În această perspectivă Papa consideră procesul de reînnoire interioară la care creştinii sunt chemaţi în perioada Postului Mare, un timp de rugăciune, post şi pomană. De această dată Papa se opreşte asupra pomenii.
Şase sunt paragrafele Mesajului:

§ 1. Postul Mare este o ocazie providenţială de a medita în profunzime sensul şi valoarea vocaţiei noastre de a fi creştini, pentru a redescoperi milostivirea lui Dumnezeu. O redescoperire ce ne stimulează să devenim, la rândul nostru, mai milostivi faţă de fraţii noştri.
Paşii concreţi ce trebuie făcuţi sunt rugăciunea, postul şi pomana. Papa se opreşte asupra practicii pomenii ca modalitate concretă de a veni în ajutorul celor care au nevoie. Pomana face să ne detaşăm de bunurile materiale, spre a nu le idolatriza; astfel va fi posibil să întărim disponibilitatea de a împărtăşi cu alţii ceea ce avem datorită bunătăţii divine.

§ 2. Bunurile materiale pe care le avem nu trebuie considerate ca proprietate exclusivă; ele capătă o valoarea socială, după principiul destinării lor universale (Catehismul Bisericii Catolice, n. 2404).
„Dacă cineva are bogăţiile lumii şi-l vede pe fratele său, care este în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum poate să rămână în acela iubirea lui Dumnezeu?”(1In 3,17). În ţările în care majoritatea populaţiei este creştină, această chemare la împărţirea bunurilor - cu mulţimile care îndură sărăcie şi uitare - are o semnificaţie specială. Este o îndatorire de dreptate, înainte de a fi un act caritativ.

§ 3. Pomana evanghelică nu este simplă filantropie; nici nu trebuie să fie un mod ascuns de căutare a interesului personal şi a laudei din partea altora, sau un mijloc pentru a ne scoate în evidenţă pe noi înşine. Hotărârea sinceră de a-l ajuta pe aproapele să aibă loc „în ascuns”, imitându-l pe Isus Cristos care prin moartea pe cruce s-a dăruit cu totul pentru noi.

§ 4. Pomana, apropiindu-ne de alţii, ne apropie de Dumnezeu şi poate deveni instrument de adevărată convertire şi împăcare cu El şi cu fraţii noştri. Ea depăşeşte „dimensiunea pur materială” şi exprimă adevărul fiinţei noastre: am fost creaţi, de fapt, nu pentru noi înşine, ci pentru Dumnezeu şi pentru fraţii noştri (Cfr 2 Cor 5,15). Pomana ne ajută să experimentăm că plinătatea vieţii se naşte din iubire şi duce la împăcarea cu Dumnezeu, deoarece „dragostea acoperă o mulţime de păcate (1 Pt 4,8).

§ 5. Practica pomenii în Postul Mare este deci un mijloc de a trăi mai intens vocaţia noastră de creştini. Iubirea inspiră forme diferite de dăruire, după posibilităţile şi condiţiile fiecăruia, făcând din însăşi viaţa noastră un dar total.

§ 6. Postul Mare ne invită pe toţi să creştem în iubire şi să recunoaştem în cei săraci pe însuşi Cristos, într-un efort personal şi comunitar de adeziune la Cristos, în numele căruia se află viaţa adevărată, şi să fim mărturisitori ai iubirii sale.

Aici serviciul audio: