Raportul dintre credinţă şi raţiune la Toma de Aquino, model de sfinţenie, de studiu şi rugăciune

(RV - 28 ianuarie 2008) Luni 28 ianuarie s-a celebrat comemorarea liturgică a Sfântului Toma de Aquino, preot dominican şi învăţător al Bisericii. Benedict al XVI-lea a trasat de mai multe ori figura sa vorbind despre raportul dintre credinţă şi raţiune.
S-a născut în castelul Roccasecca în apropiere de oraşul italian Frosinone în anul 1225 sau 1226. La vârsta de 18 ani a voit să intre în Ordinul Predicatorilor adică al călugărilor dominicani dar părinţii, care nu reţineau alegerea potrivită cu demnitatea rangului lor, au făcut să fie închis timp de un an într-o celulă a castelului în speranţa că tânărul va renunţa la planul său. Toma, stăruitor, se face călugăr dominican. În scurt timp, devine una din minţile cele mai luminate ale Europei: predă la universitatea din Paris, apoi revine în Italia. Este un om blând şi foarte tăcut. Îl numesc „boul mut”, şi din cauza staturii fizice corpolente. Sfântul Albert cel Mare, maestrul său, vede departe: „prin învăţătura sa - spune - va scoate un muget ce va răsuna în toată lumea”. Obedient şi novator - afirmă Papa - „oferă un valid model de armonie între raţiune şi credinţă”.
„Conform gândirii Sfântului Toma, raţiunea umană, pentru a spune astfel ’respiră’: se mişcă, adică, într-un orizont amplu, deschis, unde poate exprima tot ce are mai bun. În schimb, când omul îşi reduce gândirea doar la obiecte materiale şi experimentabile şi se închide în faţa interogativelor mari cu privire la viaţă, la existenţa proprie şi la Dumnezeu, atunci sărăceşte”.

Sfântul Toma ne invită deci „să redescoperim într-un mod nou raţionalitatea umană” deschisă luminii credinţei:
„Când este autentică, adevărată credinţa creştină nu mortifică libertatea şi raţiunea umană; şi atunci, pentru ce credinţa şi raţiunea trebuie să se teamă una de alta, dacă întâlnindu-se şi dialogând pot să se exprime cel mai bine? Credinţa presupune raţiunea şi o perfecţionează, iar raţiunea, luminată de credinţă, găseşte forţa pentru a se înălţa la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a realităţilor spirituale. Raţiunea umană nu pierde nimic deschizându-se conţinuturilor credinţei, din contra, acestea cer adeziunea sa liberă şi conştientă”.
Sfântului Toma, mare teolog şi filozof, îi place să predice oamenilor săraci: „un act de caritate - spune - merită viaţa veşnică”. A scris imnul „Pange lingua”, mai mult, probabil întregul oficiu, pentru sărbătoarea Trupul Domnului instituită în 1264, deci un an după minunea de la Bolsena, faptul ce l-a răscolit pe preotul boem în pelerinaj la Roma, care nutrea dubii în privinţa prezenţei reale a lui Cristos în Sfânta Euharistie. La 6 decembrie 1273, Toma d’Aquino trăieşte o experienţă mistică extraordinară care îl face să exclame: „Tot ceea ce am scris sunt doar paie”. Nu mai reuşeşte să studieze şi să scrie: ştie doar să se roage. Puţin înainte de a muri la mănăstirea părinţilor cistercini din Fossanova, aproape de oraşul Latina, la vârsta de 49 de ani, afirmă: „supun toată doctrina mea judecăţii Bisericii”. „De cauţi un exemplu de ascultare - îndemna Sfântul Toma - urmează-l pe acela care s-a făcut ascultător faţă de Tatăl până la moarte, până la moartea pe cruce”.