Mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Comuncărilor Sociale 2008
prezentat la Sala vaticană de presă de arhiepiscopul Claudio Maria Celli
(RV - 24 ianuarie 2008) Joi dimineaţă, în aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de
presă a Sfântului Scaun a avut loc Conferinţa de prezentare a Mesajului papei Benedict
al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Comunicărilor Sociale 2008 care se va sărbători
la 4 mai. Au intervenit arhiepiscopul Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului
Pontifical al Comunicărilor Sociale şi mons. Paul Tighe, secretar al aceluiaşi departament. Un
semn de prezenţă importantă, a spus arhiepiscopul Celli subliniind că departamentul
vatican condus de el vrea să fie în serviciul Bisericii o „voce prietenă a tuturor
operatorilor care consideră că este îndatorirea lor să favorizeze o corectă informaţie”.
Numeroase au fost întrebările jurnaliştilor puse noului preşedinte al Consiliului
Pontifical al Comunicărilor Sociale, care a vorbit înainte de toate despre posibilitatea
unei mai mari coordonări între diferitele mass-media vaticane, plecând de la Liturghia
celebrată joi dimineaţă în capela Bunei Vestiri de la Radio Vatican: • „Cred că
este forate frumos că, dimineaţa aceasta, la celebrarea euharistică în cinstea Sfântului
Francisc de Sales, a fost prezent, da, Radio Vatican, dar şi L’Osservatore Romano.
Şi am început să primim şi prieteni din alte mass-media şi deci agenţii de presă,
care au venit. Să vedem cum am putea ajunge să facem un proiect omogen în care se
păstrează identitatea fiecărei realităţi, deja operativă, dar unde se trece la atitudini
concrete pentru o mai bună coordonare”.
Arhiepiscopul Celli s-a oprit apoi
asupra dimensiunii etice a informaţiei, care stă atât de mult la inima lui Benedict
al XVI-lea. Prelatul a anunţat că va fi deschis „un forum tehnologic pentru o reflecţie
mai amplă privind teologia comunicării” şi a reafirmat urgenţa unei aprofundări auspra
formării ziariştilor. A explicat, mai departe sensul cuvântului „info-etică”, plăsmuit
de Sfântul Părinte în acest Mesaj: • „Una din temele puternice care iese în evidenţă
este etica, deoarece încă o dată Papa o subliniază; este omul care e la originea acestei
bogăţii a mijloacelor de comunicare de azi; este omul ca destinatar a ceea ce diferitele
mass-media produc. Papa în mesajul său plăsmuieşte acest cuvânt nou: ‚infoetică’”.
Omul
trebuie să devină adevărata referinţă pentru toate mijloacele de comunicare nu numai
catolice, a continuat mons. Celli. Benedict al XVI-lea, a mai spus, recunoaşte aspectele
pozitive pentru umanitate ale mijloacelor de comunicare socială. Cu toate acestea,
nu omite să indice riscul că acestea pot mai degrabă să creeze decât să prezinte faptele.
Pot influenţa negativ stilurile de viaţă ale persoanelor. Şeful departamentul vatican
pentru comunicările sociale a relevat că este în studiu posibilitatea de a realiza
un interviu al Papei cu ziariştii în limba engleză, poate în timpul vizitei apostolice
în Statele Unite. Apoi, s-a referit la provocarea pusă de Magisteriul lui Benedict
al XVI-lea operatorilor mass-media: • „Avem un magisteriu pontifical de extremă
claritate şi de profunde reflecţii. Aş spune, un Papă care dă mărturia de a fi un
căutător asiduu al adevărului, chiar dacă uneori acest stil al său poate provoca situaţii
dificile şi pune pe gânduri anumite sectoare ale umanităţii. Dar în mod cert, şi el
însuşi a spus-o iar mie mi-a făcut mare plăcere, are acestea pasiune pentru căutarea
adevărului”.
Biserica, a mai afirmat arhiepiscopul Celli, nu este un „turn
de fildeş”. Biserica ştie să primească, să înţeleagă, să dialogheze. Iar mijloacele
de comunicare catolice - a spus - ar trebui să fie oglinda acestei realităţii: •
„Mijloacele noastre de comunicare nu trebuie să devină instrumente ale unui fundamentalism
religios. Nu aceasta căutăm! Şi nici de integrisme culturale, dar trebuie să fie expresia
unei diaconii a culturii. Ar trebui să fie, încă o dată, instrumente de învăţătură
şi de ceea ce înseamnă a dialoga şi a fi oameni care respectă poziţiile altora, care
ştiu să primească. Iată de ce - şi o subliniez din nou - nu căutăm, nu urmărim forme
de fundamentalism religios”.
Arhiepiscopul Celli formulat urarea de a putea
avea curând alţi doi colaboratori în departamentul condus de el: un asiatic şi unul
din Orientul Mijlociu. În fine, a anunţat că în primul semestru al anului 2008 se
vor ţine două reuniuni internaţionale de studiu promovate de Consiliul Pontifical,
primul dedicat comunicării în universităţi iar al doilea adresat responsabililor radiourilor
catolice. Aici serviciul audio: