Ministrul român de interne, la Roma pentru Conferinţa europeană privind populaţia
Rom; prezentă şi Comunitatea Sfîntul Egidiu
(RV - 22 ianuarie 2008) „Tutelarea drepturilor ţiganilor şi respectarea regulilor”,
acestea sunt temele pe care la înfruntă „Conferinţa europeană privind Populaţia Rom”
organizată la Roma, marţi 22 şi miercuri 23 ianuarie de Ministerul Solidarităţii sociale
şi de Interne. Din România participă Ministrul de Interne, Cristian David iar la masa
rotundă prilejuită de Conferinţă, printre invitaţi se află şi Franco Frattini - vicepreşedintele
Comisiei Europene, comisar pentru justiţie, libertate şi securitate, Anastasia Crickley
- Directorul Agenţiei pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene, reprezentanţi
ai autorităţilor centrale şi locale italiene. Redacţia noastră centrală a stat
de vorbă cu Paolo Ciani de la Comunitatea Sfântul Egidiu aflat între participanţii
la întâlnire: • „Pentru prima dată această problemă este abordată nu în regim
de urgenţă socială sau în urma ultimei abateri de la normele sociale, dar vrea să
se încerce o examinarea a problemei în mod global, organic, fiind vorba de o conferinţă
internaţională. Plecând de la un teritoriu concret se intenţionează analizarea problemei
la nivel continental”.
Care poate fi contribuţia Comunităţii Sfântul Egidiu
la această conferinţă internaţională? • „Sfântul Egidiu poartă experienţa sa
de 30 de ani de prietenie cu ţiganii. O prietenie de pe poziţia de creştini şi prin
urmare o prietenie gratuită alături de o populaţie care foarte adesea este ultima
din societatea noastră. Purtăm realitatea unei cunoaşteri personale, de jos şi nu
doar sociologică sau nu doar pe hârtie. Vorbim despre problemele concrete ale prietenilor
noştri, precum problema şcolii pentru copii, despre problema locuinţei şi a depăşirii
acestor tabere, asemănătoare unor locuri de depozitare şi descărcare "de deşeuri",
în care se trăieşte şi se moare în mod nedemn. Vom vorbi şi despre tutelarea drepturilor,
deoarece credem că ţiganii, la fel ca toţi alţii, trebuie trataţi ca persoane ce trebuie
să trăiască în societatea noastră, respectându-i îndatoririle şi parametrii de viaţă
comuni, dar sunt şi destinatari de drepturi ca toţi ceilalţi. Părerea noastră este
că foarte adesea ţiganii, în bine şi în rău, sunt consideraţi o lume aparte. Şi acest
lucru nu ne pare just”.
Această conferinţă internaţională, ce credeţi, se
va în cheia cu propuneri concrete? Voi, de la Comunitatea Sfântul Egidiu, la ce vă
aşteptaţi? • „Înainte de toate să se abordeze problema statutului juridic al
romilor în Europa şi apoi să existe politici europene pentru ca atunci când se verifică
situaţii precum cele ale României şi deci acorduri internaţionale care să prevăd
posibilitatea de a trece de a trece de la un Stat la altul fără viză, pentru atunci
când aceasta implică şi romi să nu se creeze agitaţie şi alarmă socială, deoarece
romii sunt o populaţie europeană. Este cazul de a înfrunta direct realitatea”.