2008-01-22 19:33:02

Codul de drept canonic, la 25 de ani de la promulgare: prezentarea reuniunii de studiu de pe 24-25 ianuarie, organizată de Consiliul pontifical pentru textele legislative


(RV - 22 ianuarie 2008) S-a desfăşurat luni dimineaţă în Sala de presă a Sfântului Scaun conferinţe de prezentare a reuniunii de studiu având ca titlu „Legea canonică în viaţa Bisericii. Analiză şi perspective, sub semnul recentului Magisteriu Pontifical”, care se va ţine în zilele de 24 şi 25 ianuarie în Aula Sinodului din Vatican. Ocazia evenimentului este împlinirea a 25 de ani de la promulgarea Codului de Drept Canonic. La prezentare au intervenit arhiepiscopul Francesco Coccopalmerio şi m ons. Juan Ignacio Arrieta, preşedintele şi respectiv secretarul Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative.
Revizuirea corpului central al orânduirii legislative a Bisericii ţinând cont de contribuţiile doctrinare ale Conciliului Vatican II: cu acest obiectiv, la 25 ianuarie 1983, era promulgat de papa Ioan Paul al II-lea Codul de drept canonic. Un text, a subliniat mons. Francesco Coccopalmerio, rod al unei munci îndelungate de revizuire a Codului din 1917. Şeful departamentului vatican a reamintit că un Cod de drept canonic este înainte de toate „un indicator de îndatoriri şi drepturi înscrise în persoana credincioşilor sau în structura Bisericii din dispoziţia lui Cristos însuşi”. Apoi s-a oprit asupra trăsăturilor caracteristice ale textului promulgat acum 25 de ani:

• „Este un canon programatic din care vin apoi atâtea determinări concrete privind toţi credincioşii şi în special credincioşii laici: toţi sunt chemaţi să fie activi în Biserică, să îndeplinească din acest motiv celebrările liturgice, învăţământul, conducerea, fiecare, evident, în gradul său, dar toţi în poziţie activă”.

A precizat apoi importanţa Consiliului Pontifical pentru Textele legislative chemat nu numai la interpretarea normelor, dar şi să ofere ajutor Papei în aplicarea corectă a legilor în vigoare şi în a menţine legislaţia completă şi actualizată. La rândul său, mons. Juan Ignacio Arrieta s-a referit la Reuniunea de studiu programată în Vatican. Un eveniment, a spus, care în mod deliberat nu va avea numai o amprentă doctrinară şi academică. Se urmăreşte în schimb o analiză constructivă privind mersul şi aplicarea Codului însuşi. Răspunzând la întrebările ziariştilor, mons. Coccopalmerio a subliniat că progresele ecumenice, în special cu ortodocşii, vor pune în comparaţie, în mod cert, diferitele tradiţii canonice. Apoi, solicitat de jurnalişti, a reafirmat poziţia Bisericii în privinţa avortului:

• „Consideră că Biserica rămâne fermă în doctrina sa privind acest delict şi de aceea cred că nu se pot prevedea schimbări de nici un fel”.

O întrebare apoi a privit raportul dintre formarea preoţilor şi dreptul canonic, în special în faţa sfidărilor timpurilor noastre. Iată reflecţia arhiepiscopului Coccopalmerio:

„Cei care trebuie să vegheze şi să facă să fie respectat dreptul, trebuie să fie şi în formarea lor personală, în seminar, deosebit de conştienţi de misiunea lor, de aceea intervenţia Bisericii în formarea celor care sunt formaţi în seminar este importantă”.

Mons. Arrieta a amintit apoi că Benedict al XVI-lea în Enciclica „Deus caritas est” indică o lacună a Codului în privinţa iniţiativelor caritative ale Bisericii. De exemplu cu privire la transparenţa gestiunii şi la folosirea termenului catolic pentru organizaţiile de asistenţă. De aici, a spus, apare evidentă necesitatea unei revizuiri constante a textului. Mons. Arrieta a subliniat că sunt diferite congregaţiile implicate şi cardinalii care vor interveni la Reuniunea de studiu. Întâlnirea numără aproximativ 700 de înscrişi. Intervenţia conclusivă va fi cea a cardinalului secretar de Stat, Tarcisio Bertone. În încheierea lucrărilor, participanţii la întâlnire vor fi primiţi de în audienţă de Sfântul Părinte.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.