Papa, la audienţa generală de miercuri dedicată Sfântului Augustin, a amintit numeroşii preoţi care rămân alături de credincioşi în situaţii de dificultate. Salutul lui Benedict al XVI-lea studenţilor prezenţi

(RV - 16 ianuarie 2008) Creştinul nu trebuie niciodată să se descurajeze sau să se lase abătut, ci să se străduiască pentru a-l ajuta pe cei care se află în nevoie”: este mesajul pe care Benedict al XVI-lea l-a oferit credincioşilor miercuri dimineaţă în timpul audienţei generale desfăşurate în aula Paul al VI-lea din Vatican, continuând cateheza dedicată Sfântului Augustin. Papa a amintit dificultăţile pe care sfântul episcop de Hipona, la vârstă înaintată, a trebuit să le înfrunte când goţii lui Alaric au invadat Africa de Nord. La terminarea audienţei Papa, a invitat toată Biserica să ceară de la Dumnezeu „darul unităţii între toţi ucenicii Domnului”, cu ocazia Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor care începe vineri 18 ianuarie, şi care anul acesta capătă o importanţă deosebită deoarece se împlinesc o sută de ani de la începutul acestei practici. Tema din acest an este un text din prima scrisoare a Sfântului Paul către Tesaloniceni: „Rugaţi-vă fără încetare” ( 5,17). Benedict al XVI-lea a salutat, de asemenea cu afecţiune studenţii universitari prezenţi la audienţă care i-au scandat numele.

Dar să revenim la cateheza Papei despre Sfântul Augustin, episcop de Hipona.
• Începutul catehezei lui Benedict al XVI-lea.
Patru ani înainte de a muri, el a dorit să-şi numească succesorul la conducerea pastorală a diecezei. De aceea, pe 26 septembrie 426, a adunat poporul în Bazilica Păcii din Hipona pentru a-l prezenta credincioşilor pe acela care avea să-i urmeze în slujirea episcopală.

A spus: „În această viaţă toţi suntem muritori, dar ultima zi a acestei vieţi este pentru fiecare individ mereu incertă. Totuşi în copilărie se speră să se ajungă la adolescenţă; în adolescenţă la tinereţe; în tinereţe la vârsta adultă; în vârsta adultă la cea matură; în vârsta matură la bătrâneţe. Nu suntem siguri că vom ajunge, dar se speră. Bătrâneţea, din contra, nu are înaintea ei vreo altă perioadă pentru a putea spera; însăşi durata ei este nesigură… Eu din voinţa lui Dumnezeu am ajuns în oraşul acesta în vigoarea vieţii; dar, iată, tinereţea mea a trecut şi sunt de acum bătrân” (Ep 213,1). La acest punct, a continuat Papa, Augustin a pronunţat numele succesorului desemnat, preotul Heraclius. Atunci adunarea a izbucnit în aplauze de aprobare repetând de 23 de ori: „Mulţumim lui Dumnezeu! Cristos fie lăudat!” Cu alte aclamaţii credincioşii au aprobat, apoi, cele spuse de Augustin în privinţa perspectivelor sale de viitor: voia să consacre anii care-i rămâneau unui mai intens studiu al Sfintelor Scripturi (cfr Ep 213,6).

De fapt, cei care au urmat au fost patru ani de extraordinară activitate intelectuală; a purtat la capăt opere importante, şi a întreprins altele nu mai puţin angajante, a întreţinut dezbateri publice cu ereticii - căuta mereu dialogul - a intervenit pentru a promova pacea în provinciile africane ameninţate de triburile barbare din sud.

Când primejdia este comună, adică pentru episcopi, clerici şi laici, cei care au nevoie de alţii să nu fie abandonaţi de cei de care au nevoie”; scria astfel, de-acum bătrân episcop de Hipona „episcopului din Tiabe, Honoratus, care îl întrebase dacă, sub presiunea invaziilor barbare, un episcop sau un preot sau alt om oarecare de Biserică, putea să fugă pentru a-şi salva viaţa”.

Astfel în a doua cateheză dedicată marelui Părinte al Bisericii, Benedict al XVI-lea a vorbit despre ocupaţiile şi strădaniile care au caracterizat ultimii ani de viaţă ai păstorului african, ani şi de extraordinară activitate intelectuală. Papa a citat şi recomandarea pe care Augustin a dat-o fraţilor în episcopat pentru ca creştinii să poată primi încurajare şi mângâiere în dificultăţi:
• „’Să nu fie abandonaţi de cei care au îndatorirea de a-i asista cu ministerul sacru, astfel încât, sau să se salveze împreună sau împreună să suporte calamităţile pe care Tatăl de familie va voi ca ei să le îndure…Aceasta este dovada supremă a carităţii, a dragostei’. Cum să nu recunoaştem în aceste cuvinte mesajul eroic pe care atâţia preoţi, în decursul secolelor, l-au primit, şi l-au însuşit?”.

Benedict al XVI-lea a amintit cele scrise de Augustin contelui Darius ajuns în Africa pentru a rezolva unele neînţelegeri:
• „Titlul cel mai mare de glorie este tocmai acela de a ucide războiul prin cuvânt, în loc de a ucide oamenii cu spada, şi a pregăti sau menţine pacea prin pace şi nu prin război”.
Din păcate speranţa unei pacificări a teritoriilor africane s-a spulberat. În mai 429 vandalii au invadat bogatele provincii africane iar în luna iunie anul 430 „distrugătorii imperiului roman” cum Possidius îi califică pe acei barbari, asediau deja Hipona.

Deşi bătrân şi istovit, Augustin a rămas pe baricade, încurajându-se pe sine şi pe ceilalţi cu rugăciunea şi cu meditaţia asupra planurilor misterioase ale Providenţei. Vorbea despre „bătrâneţea lumii” - şi într-adevăr era învechită această lume romană, - vorbea despre această bătrâneţe aşa cum făcuse cu ani în urmă pentru a mângâia refugiaţii provenind din Italia, când în 410 goţii lui Alaric au invadat Roma.

Dar dacă lumea îmbătrâneşte - spunea - Cristos este în veci tânăr. Şi aici invitaţia: „Nu refuza să reîntinereşti unit cu Cristos, chiar şi în lumea bătrână. El îţi spune: Nu te teme, tinereţea ta se va reînnoi ca cea a vulturului”(cfr Sermo 81,2). Creştinul, deci, nu trebuie să se descurajeze chiar şi situaţii dificile, dar să se străduiască pentru a-l ajuta pe cel aflat în nevoie.

Între timp oraşul Hipona rezista invaziei barbarilor. Casa-mănăstire a lui Augustin îşi deschisese uşile pentru a primi colegii în episcopat care cereau ospitalitate. Între aceştia era şi Possidius, fost ucenic al său, care a putut lăsa mărturia directă a acelor ultime dramatice zile: „În a treia lună a acelui asediu - povesteşte - a căzut la pat cu febră: era ultima sa boală” (Viaţa, 29,3). venerabilul bătrân a profitat de acel timp, în sfârşit liber, pentru a se dedica cu mai mare intensitate rugăciunii. Obişnuia să spună că nimeni, episcop, călugăr sau laici, oricât de ireproşabilă ar putea să apară conduita sa, nu poate înfrunta moartea fără o adecvată pocăinţă. De aceea el repeta continuu printre lacrimi psalmii de pocăinţă, pe care de atâtea ori îi recitase împreună cu poporul (cfr ibid 31,2).

Cu cât boala se agrava, cu atât episcopul muribund simţea nevoia de singurătate şi de rugăciune: „Pentru a nu fi deranjat de nimeni în reculegerea sa, aproximativ zece zile înainte de a ieşi din trup ne-a rugat pe noi cei prezenţi să nu lăsăm să intre nimeni în camera sa în afara orelor în care medicii veneau să-l consulte sau când îi aducea de mâncare. Voinţa sa a fost împlinită întocmai şi în tot acel timp se dedica rugăciunii. A încetat din viaţă în ziua de 28 august 430: marea sa inimă, în sfârşit, se odihnea în Dumnezeu.

„Pentru depunerea trupului său - informează Possidius - a fost adusă lui Dumnezeu jertfa, la care noi am asistat şi apoi a fost îngropat”(Viaţa, 31,5).
Trupul său - a amintit Papa - la o dată nesigură a fost transferat în Sardinia şi de aici, spre anul 725, în oraşul Pavia din Italia, în bazilica San Pietro in Ciel d’oro, unde se odihneşte şi astăzi.

Primul său biograf are despre el această judecată conclusivă:
• „A lăsat Biserici un cler foarte numeros, precum şi mănăstiri de bărbaţi şi de femei pline de persoane dedicate stăpânirii de sine sub ascultarea superiorilor lor, împreună cu bibliotecile cuprinzând cărţi şi discursuri ale sale şi ale altor sfinţi, din care se cunoaşte care a fost prin harul lui Dumnezeu meritul său şi măreţia sa în Biserică şi în care credincioşii îl regăsesc mereu viu”.

„În scrierile sale şi noi îl regăsim viu”, a spus în concluzie Papa, vorbind liber, se regăseşte „un om de azi, un prieten, un contemporan”, care vorbeşte cu o „credinţă proaspătă, actuală”, credinţă c e vine de la Cristos, Cuvântul veşnic întrupat, Fiul lui Dumnezeu…Cale, Adevăr şi Viaţă”. Sfântul Augustin - a încheiat papa Benedict - ne încurajează să ne încredem în Cristos mereu viu şi să găsim astfel calea vieţii.

În fine, Benedict al XVI-lea a adresat un apel pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor care începe vineri 18 ianuarie:
• „Este necesar a se ruga fără oprire cerând cu insistenţă lui Dumnezeu marele dar al unităţii între toţi discipolii Domnului. Forţa inepuizabilă a Duhului Sfânt să se stimuleze la o angajare sinceră de căutare a unităţii, pentru ca să putem mărturisi toţi împreună că Isus este unicul Mântuitor al lumii”.

Adresându-se pelerinilor italieni Benedict al XVI-lea a salutat reprezentanţii Asociaţiei Italiene a Crescătorilor de Animale - care joi sărbătoresc patronul lor Sfântul Anon, abate, îndemnându-i să „acţioneze din ce în ce mai mult în respectul mediului şi în favoarea securităţii alimentare a cetăţenilor, apoi a adăugat:
• „Salut cu deosebită bucurie şi universitarii, studenţii, mulţumesc”.
Şi între universitarii care l-au salutat cu căldură pe Papa un grup de studenţi care purtau o pancartă pe care scria: Dacă Benedict nu vine la universitatea La Sapienza, la Sapienza vine la Benedict, aluzie la anulata vizită a Pontifului care trebuia să aibă loc joi pentru inaugurarea anului academic la cea mai veche universitate din Roma, numită „La Sapienza”.

Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict la terminarea audienţei generale de miercuri în aula Paul al VI-lea din Vatican după cântarea rugăciunii Tatăl nostru în limba latină.
• Binecuvântarea apostolică.
 
Aici serviciul audio: