La papa Benedict al XVI-lea pentru vizita "ad Limina" episcopii latini ai regiunilor arabe. Prezentarea realităţii bisericeşti din această arie. Interviu cu patriarhul latin de Ierusalim, mons. Michel Sabbah

(RV - 14 ianuarie 2007) Episcopii catolici de rit latini din regiunile arabe, aparţinând Conferinţei cu acelaşi nume (CELRA), sunt începând de luni până sâmbătă în vizită ad Limina în Vatican. Benedict al XVI-lea a primit luni dimineaţă primul grup condus de patriarhul de Ierusalim al Latinilor, mons. Michel Sabbah. Este vorba de păstori bisericeşti care lucrează în ţinuturi unde creştinii care locuiesc - reuniţi în comunităţi puţin consistente mai ales în comparaţie cu cele musulmane - trebuie să se confrunte în fiecare zi cu realităţi dificile, constând din conflicte penibile şi grave crize umanitare...dar şi acolo unde creştinismul păstrează rădăcinile cele mai sacre şi străvechi ale mesajului său de speranţă. Propunem în continuare o fişă despre realitatea bisericească din această variată arie a planetei.
• Secvenţe muzicale din repertoriul arab RV
Israel şi Palestina, Irak şi Arabia, Somalia şi Cornul Africii: sunt, într-un fel, pământurile care deţin rădăcinile religiozităţii mondiale şi ţinuturile de unde apar tensiunile cele mai delicate ale actualului eşichier geopolitic. Ţinuturi „sfinte” ale istoriei şi pământuri însângerate de cronica evenimentelor, unde Biserica s-a născut, trăieşte în minoritate, se confruntă cu preponderenţa islamului.

Aceste Biserici se află în aceste zile la Benedict al XVI-lea cu încărcătura lor de experienţe pastorale, de dificultăţi ambientale, de aşteptări pentru un prezent şi un viitor pe care Papa, aşa cum a făcut în recentul discurs adresat Corpului diplomatic, dovedeşte că îl menţine mereu în mare consideraţie. Dieceza Conferinţei Episcopilor Latini a Ragiunii Arabe (CELRA) care deţine prezenţa catolică cea mai consistentă este cea a Patriarhatului latin de Ierusalim, care se extinde la Israel, Palestina, Iordania şi Cipru. Prezenţa „consistentă” se traduce, în special între Israel şi Palestina, într-o comunitate de circa 170 de mii de persoane, în cea mai mare parte de origine palestiniană, la care trebuie adăugaţi străini rezidenţi, călugări şi laici şi câţiva creştini de origine ebraică. În cadrul Patriarhatului latin de Ierusalim - caz unic între toate bisericile catolice din Ţara Sfântă - este prezent şi un străvechi Seminar, care nu a dus lipsă niciodată de vocaţii din 1848, anul înfiinţării. Parohiile sunt 60 cu 90 de preoţi, episcopi, patriarhi şi călugări, media de vârstă fiind de 50 de ani, deci un cler tânăr chemat să poarte grija unei comunităţi creştine în permanentă fărâmiţare din cauza instabilităţii cronice a ariei.

Şi „sfânt” - şi întrucât Cristos s-a dus aici să predice în repetate rânduri - este şi ţinutul libanez, în care comunitatea latină locală se alătură celorlalte şase Biserici catolice din care se comune mozaicul organic al „minorităţilor” religioase prezente în Liban - maroniţi, greco-melkiţi catolici, armeni catolici, siro-catolici şi caldei - cu un total de un milion şi 800 de mii de catolici, dintre care 18 mii ţinând de Vicariatul de Beirut. În schimb, Vicariatul de Alep în Siria numără 12 mii de catolici repartizaţi în 10 parohii, deşi comunitatea catolică locală, pe lângă latini, cuprinde celelalte minorităţi prezente şi în Liban. De relevat, în Siria, prezenţa crescândă a refugiaţilor creştini irakieni, dintre care mulţi caldei, care fug de conflictul care a devastat ţara începând din 2003. La Bagdad, arhidieceza se confruntă cu un exod fără oprire: în 2004, numărul botezaţilor era de 2000. dar astăzi prezenţa creştină este într-adevăr pe cale de dispariţie.

La Abu Dhabi, în Kuwait, se află în schimb Vicariatul de Arabia, care are jurisdicţie asupra tuturor catolicilor rezidenţi în Peninsula arabică. Pe lângă Arabia Saudită, Vicariatul, condus de Fraţii Minori Capucini, cuprinde şi Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Oman şi Yemen. Aici, deşi ca o mică minoritate, catolicii - aproape exclusiv muncitori imigraţi de diferite naţionalităţi - au crescut sub aspect numeric în mod semnificativ. În 2004, Vicariatul număra peste un milion şi 300 de mii de credincioşi, distribuiţi în 20 de parohii îngrijite de abia 45 de preoţi din clerul regular şi secular.

Trecând în Africa, străvechi este şi Vicariatul apostolic care are sediul la Alexandria în Egipt, într-un teritoriu în care catolicii de diferite rituri sunt în total 214 mii. Comunitatea de rit latin, în special, numără actualmente 30 de mii de credincioşi, distribuiţi în 17 parohii. Dar pe lângă Egipt, CELRA - Conferinţa Episcopilor Latini în Regiunile Arabe - cuprinde şi Somalia şi Gibuti. Dieceza de Mogadishu cuprinde capitala somaleză şi numără o singură parohie. Catolicii sunt aproximativ o sută, reprezentând 0,001% în timp ce dieceza de Gibuti numără 7 mii, adică 0,9% din populaţia totală.

În legătură cu priorităţile pastorale ale Patrirhatului latin de Ierusalim, Jamal Ward de la redacţia arabă Radio Vatican, l-a ascultat pe patriarhul Michel Sabbah, interviu din care difuzăm primul răspuns:
• „Prioritatea noastră consistă foarte simplu în cateheză, deoarece este vorba de a face creştini creştinii, şi nu doar cu numele, dar creştini care să accepte creştinismul lor într-o lume care nu este creştină. Lumea în general nu este creştină şi cu atât mai mult lumea noastră. Ţările în care trăim sunt ţări arabe, ţări musulmane iar numărul creştinilor este foarte redus. Este vorba, deci, pentru creştin să accepte creştinismul său şi mai ales să-l trăiască. Nu este vorba doar de a accepta creştinismul, dar fundamental este a-l trăi. Este, înainte de toate, o chestiune de cateheză care se prezintă nouă tuturor. E necesar a înţelege cum se poate fi creştini, cum se poate trăi creştinismul într-o societate necreştină şi, prin urmare, cum să poate fi martori ai lui Isus într-o societate necreştină. De chestiunea catehezei este legată direct cea a migraţiilor. Migraţia nu are numai o semnificaţie de căutare, în alte cuvinte căutarea unei condiţii mai bune de viaţă, dar înainte de toate o semnificaţie de acceptare sa nu a propriei vocaţii de creştin, a propriei vocaţii de credinţă în societatea în care Dumnezeu ne vrea”.
 
Aici serviciul audio: