2008-01-05 18:25:48

Sâmbătă - sumarul emisiunii


RV 05 ian 2008. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii ale emisiunii noastre:
- Biserica celebrează la 6 ianuarie Epifania Domnului, cu evanghelia sosirii la Betleem a magilor de la Răsărit, călăuziţi de o stea şi închinarea lor înaintea pruncului Isus; în tradiţia orientală sărbătoarea este numită Bobotează întrucât accentul este pus pe manifestarea Dumnezeirii lui Isus în momentul primirii botezului în râul Iordan. Papa Benedict al XVI-lea prezidează Sfânta Liturghie în bazilica vaticană începând de la ora zece iar la ora 12 recită antifonul „Îngerul Domnului” împreună cu credincioşii reuniţi în Piaţa Sfântul Petru.

- Apel stăruitor al papei Benedict al XVI-lea pentru încetarea luptelor fratricide în Kenya, în scrisoarea trimisă sâmbătă episcopatului şi cetăţenilor din Ţara africană, grav afectată în ultima săptămână de violenţele izbucnite după confirmarea preşedintelui în funcţie, Kibaki; Papa îşi exprimă apropierea faţă de victime şi de familiile acestora şi cere factorilor politici găsirea urgentă a unor soluţii pe baza dialogului.

- Cardinalul Clàudio Hummes, prefectul Congregaţiei pentru Cler îndeamnă episcopii din toată lumea să promoveze o rugăciune specială pentru sfinţirea preoţilor. Adoraţia euharistică perpetuă începe deja luni 7 ianuarie la mănăstirea Corpus Domini din dieceza italiană de Macerata. Mons. Claudio Giuliodori, episcopul locului, confirmă răspunsul pozitiv din partea clerului şi a tinerilor la importanta iniţiativă care traduce în viaţă propunerea lui Benedict al XVI-lea formulată în Exortaţia Apostolică post-sinodală Sacramentum caritatis.

- Atenţia faţă de mediul înconjurător, tot mai des rechemată de Suveranul Pontif în luările de poziţie din ultima vreme; semnificaţia apelurilor Papei pe tema ecologiei, în comentariul pr. Federico Lombardi, directorul Sălii vaticane de presă şi directorul general Radio Vatican, cu referinţă la Mesajul Sfântului Părinte pentru Ziua mondială a păcii 2008.

- Betleem: dacă la 24 decembrie, celebrările Nativităţii sunt deschise de patriarhul latin al Ierusalimului, la 5 ianuarie, tradiţia vrea ca Epifania să fie deschisă de Custodele franciscan al Ţării Sfinte; în acest fel, pr. Pierbattista Pizzaballa a prezidat sâmbătă primele vespere solemne la solemnitatea Epifaniei Domnului în bazilica Sfânta Ecaterina.

- Venezuela: lansată o grenadă împotriva nunţiaturii apostolice din Caracas, dar fără să explodeze; episodul s-a verificat la mai puţin de o lună de la agresiunea contra card. Jorge Urosa Savino, comisă de un grup neidentificat.

- Pakistan: sechestraţi cinci creştini în sudul ţării, la graniţa cu Afganistan, de către un grup de militanţi înarmaţi; suspectate, forţele gherilei talebane, în vederea unui schimb de prizonieri.

- Rusia: patriarhatul ortodox al Moscovei a început lucrările de studiu privind primatul în Biserica Universală; Comisia teologică a ortodoxiei ruse a primit sarcina de a elabora un document care să oglindească poziţia patriarhatului de Moscova cu privire la rolul primatului în Biserica universală.

- Australia: Crucea Zilei mondiale a tineretului şi icoana Preacuratei Fecioare Maria au făcut o nouă etapă, de această dată între gheţarii din Antarctica; ajunse pe continentul de la Polul Sud, cele două simboluri religioase au început pelerinajul în Duminica Floriilor din 2006 în Piaţa Sfântul Petru de la Roma şi vor fi în centrul întâlnirii mondiale a tinerilor de la Sidnyey din luna iulie.

- "Nu vom înţelege nimic din civilizaţia modernă dacă mai întâi nu vom admite că avem de a face cu o conspiraţie universală împotriva oricărei forme de viaţă interioară": cu acest cuvinte ale scriitorului francez Georges Bernanos, arhiepiscopul italian Italo Castellani a încheiat sâmbătă la Roma congresul anual al Centrului naţional vocaţii din Peninsulă; arhiepiscopul a subliniat în acelaşi timp necesitatea unui salt de calitate în pastoraţia vocaţiilor, în special într-un context socio-cultural care favorizează edificarea de bărbaţi şi femei fără vocaţie; alături de Duhul Sfânt, protagoniştii vizibili ai vocaţiilor religioase, a evidenţiat arhiepiscopul italian, sunt familia, parohia şi societatea umană.

- Din Panorama internaţională. Georgia: ninsori abundente şi acuze de fraude electorale, sâmbătă, la alegerile politice anticipate.

- Conisderaţii omiletice, în încheiere, la solemnitatea Epifaniei Domnului.

- Duminică 6 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român, Arătarea Domnului sau Boboteaza cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi Sfinţirea mare a apei; în calendarul roman sau latin, Epifania Domnului şi Sfinţii Gaspar, Melchior şi Baltazar, magi.








All the contents on this site are copyrighted ©.