2008-01-05 18:11:35

Apel la încetarea luptelor fratricide şi a violenţelor în Kenya: scrisoarea papei Benedict al XVI-lea trimisă episcopatului şi cetăţenilor Ţării africane


RV 05 ian 2008. Apel al Papei Benedict al XVI-lea la încetarea luptelor fratricide în Kenya, cuprins în scrisoarea semnată de secretarul de stat Tarcisio Bertone şi adresată preşedintelui Conferinţei episcopale din Kenya, card. John Njue. Papa îşi exprimă apropierea şi solidaritatea faţă de episcopii şi de toţi cetăţenii Ţării africane, grav afectată în aceste zile de violenţe după confirmarea în funcţie a preşedintelui Kibaki.

Sfântul Părinte – se citeşte în scrisoare – poartă în inima sa toate victimele acestor dezordini sociale: "numeroasele persoane care şi-au pierdut viaţa, cele mai multe în mod crunt, şi rudele care le plâng, răniţii, cei care şi-au pierdut bunurile ori au trebuit să-şi abandoneze locuinţele, pe cei care sunt ameninţaţi şi trăiesc în frică".

Este vie speranţa lui Benedict al XVI-lea – se afirmă mai departe în scrisoarea amintită – ca din această iubită naţiune, care a cunoscut timpuri de linişte socială şi de dezvoltare, reprezentând un element de stabilitate în întreaga regiune afectată, să fie îndepărtat cât mai curând posibil spectrul unui conflict etnic, care a consumat atâtea rele şi continuă, din nefericire, să consume în unele părţi ale Continentului african.
De aceea, alăturându-se la mesajul lansat zilele trecute de episcopii din Kenya care invită la dialog şi reconciliere, Sfântul Părinte formulează auspicii pentru "ca să înceteze imediat violenţele şi luptele fratricide".

Benedict al XVI-lea se adresează, în fine, oamenilor politici care au răspunderea binelui comun, cerându-le să aleagă cu hotărâre calea păcii şi a dreptăţii, pentru că Ţara are nevoie de o pace fondată pe dreptate şi frăţietate, astfel încât să găsească soluţii la dificultăţile actuale prin intermediul dialogului şi al întâlnirii.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.