2008-01-02 11:51:07

Următoarea ediţie a "Pelerianjului de încredere pe pământ" la Bruxelles în Belgia. Priorul comunităţii ecumenice de la Taizé va fi în România între 30 mai şi 1 iunie.


(RV - 2 ianuarie 2008) Pentru comunitatea ecumenică de la Taizé 2008, abia început, va fi un an de intensă vocaţie internaţională. În timpul recentului „Pelerinaj de încredere pe pământ” încheiat marţi 1 ianuarie la Geneva în Elveţia, a fost anunţat sediul următoarei întâlniri europene care se va ţine la Bruxelles, în Belgia, de la 28 decembrie 2008 până la 1 ianuarie 2009. Ştirea a fost primită în oraşul elveţian de câţiva exponenţi ai Bisericilor creştine din Belgia - precum cardinalul Godfried Danneels, preşedinte al Conferinţei episcopale belgiene şi arhiepiscop de Mechelen-Bruxelles, reverendul Robert Innes, al Bisericii anglicane locale, mitropolitul Pentelimon al Bisericii ortodoxe - care au invitat tinerii Europei să participe în număr mare la mitingul din decembrie anul acesta.
În afară de aceasta la Nairobi, în Kenya, de la 16 la 30 noiembrie 2008, se va desfăşura prima ediţie a „Pelerinajului încrederii” pe pământ african. Priorul comunităţii, Fratele Alois, va vizita şi numeroase ţări la invitaţia diferitelor Biserici şi comunităţi creştine. Astfel la 19 aprilie va fi în oraşul Poznan din Polonia, în timp ce la 25 aprilie va conduce rugăciunea în pro-catedrala din Dublin, în Irlanda iar ziua următoare 26 aprilie va fi în „St.Ann’s Cathedral” din Belfast în Irlanda de Nord. În continuare, Fratele Alois va trece în România - cu etape la Cluj, Bucureşti şi Iaşi - de la 30 mai la 1 iunie. Priorul comunităţii de la Taizé va sosi în Italia, în domul din Torino, vineri 2 mai la ora 21. Dar şi în Calanda, la Toronto va ajunge spiritul comunităţii ecumenice din Burgundia: întâlnirea este prevăzută de la 1 la 3 februarie în 3 sedii: St.Paul’s Basilica, catolică, Metropolitan United Church, protestantă şi St. James Anglican Cathedral. Aici, cele trei zile de rugăciune şi reflecţie vor fi conduse de fratele Emile dintre membrii comunităţii de la Taizé.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.