Familia şi societatea actuală: magisteriul papei Benedict al XVI-lea despre familia creştină şi consideraţii omiletice la Duminica Sfintei Familii de la Nazaret

(RV - 29 decembrie 2007) E ziua Domnului…”Păstorii au venit în grabă şi i-au găsit pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle” (Lc 2,16).
În duminica din octava Crăciunului, iar când aceasta lipseşte, în ziua de 30 decembrie se celebrează sărbătoarea Sfintei Familii din Nazaret, care, desigur va fi amintită la rugăciunea 'Îngerul Domnului' şi de Benedict al XVI-lea. Semnificaţia sărbătorii este clară: Cuvântul lui Dumnezeu devenind trup a voit să sfinţească şi să îndumnezeiască natura umană în toate aspectele ei, dintre care cel al familiei este fundamental. Isus, Maria şi Iosif alcătuiesc „Sfânta Familie”, nucleul de bază menit să dea naştere unei noi umaităţi.

Sărbătorirea Sfintei Familii în contextul şi în atmosfera Naşterii Domnului capătă o dublă semnificaţie. Pe de o parte, ea subliniază realitatea deplinei integrări a Fiului lui Dumnezeu în comunitatea, în societatea umană: asemenea tuturor copiilor, Cuvântul întrupat are nevoie de o familie. Pe de altă parte, Biserica doreşte să propună ca model fiecărei familii creştine, şi nu numai, pe cea aflată de păstorii care, la vestea îngerului, au alergat în grabă la peştera din Betleem.

De altfel, la Liturghie sărbătorii, Biserica ne invită să ne rugăm astfel: „Dumnezeule, Tatăl nostru, care ne-ai dat un strălucit exemplu de viaţă în Sfânta Familie de la Nazaret, dă-ne harul, ca să urmăm în familiile noastre aceleaşi virtuţi şi să fim uniţi între noi prin aceeaşi iubire, pentru ca o dată să gustăm împreună bucuriile veşnice în casa ta cerească”.

La începutul creaţiei găsim familia, căci Domnul a considerat că nu este bine ca omul să fie singur. Dar şi răscumpărarea lumii prin Cristos porneşte tot de la familie.
Evanghelia sărbătorii, luată anul acesta de la Sfântul Matei, ne arată disponibilitatea toată a Familiei Sfinte - Isus, Maria, Iosif - care se lasă conduşi de Dumnezeu în mijlocul dificultăţilor vieţii, căutând să-i împlinească voinţa sa sfântă cu promptitudine şi încredere. În ochii altora, familia din Nazaret, trecea ca una obişnuită, una între atâtea altele şi totuşi ea deţinea secretul fericirii pe care Dumnezeu o revarsă neamului omenesc: secretul răspunsului afirmativ la voinţa lui Dumnezeu. Alături de un „da” desăvârşit al lui Isus, a cărui mâncare era să facă voia Celui care l-a trimis, stătea un „da” total rostit de Maria, „slujitoarea Domnului care trăia continuu cu dispoziţia bunei vestiri „Fie mie după cuvântul tău!”; dar şi un „da” desăvârşit şi prompt a lui Iosif rostit cu toată credinţa încă de la vestirea îngerului de a o lua pe Maria de soţie, ori de a fugi în Egipt pentru a scăpa Pruncul de cruntul şi bănuitorul Irod. De fiecare dată, apare cât este de salvator rolul familiei. Până aici introducerea noastră la Duminica Sfintei Familii.


În continuare, spicuiri din magisteriul lui Benedict al XVI-lea referitoare la familie.
Pe fondul acestei sărbători răsună îndemnurile inspirate de tema familiei cuprinse în mesajul Papei pentru Ziua Mondială a Păcii de la 1 ianuarie 2008: „Familia umană, comunitate de pace”. Un sfârşit şi un început de an, deci, amândouă sub semnul unei tematici foarte simţită de Papa şi abordată de mai multe ori în discursuri şi la audienţe. Este ceea ce vrem să parcurgem retrospectiv în cele ce urmează.

Familia „nu este o construcţie sociologică întâmplătoare”. Era în ziua de 7 iunie 2005 când, ales Pontif de abia două luni, Benedict al XVI-lea pune una din primele „pietre” ale magisteriului său pe familia înţeleasă în sensul creştin, vorbind Reuniunii organizate de dieceza de Roma în bazilica Sfântul Ioan din Lateran. Aspectul nu întâmplător al instituţiei familiale - a explicat apoi într-o altă împrejurare - derivă dintr-un dat supranatural devenit, acum două mii de ani, un dat istoric: Isus, adică Dumnezeu, alege, pentru a se întrupa, să se nască într-o familie. Aceasta şi alte idei - reluate şi dezvoltate în peste doi ani şi jumătate de Pontificat - sunt piese finisate ale unei reflecţii pe care papa Benedict o preia treptat în toată complexitatea ei: de la abordarea spirituală a familiei întemeiată pe căsătorie cu modelul ei ideal, cel al familiei din Nazaret, la denunţarea rănilor provocate umanităţii, chiar înainte decât sacralităţii familiei, încheiate de fiecare dată de Papa cu cereri de atenţii şi respect pentru aceste celule domestice, indispensabile ţesutului social dar nu întotdeauna tutelate adecvat de către acesta.

Familia din Nazaret este indicată de mai multe ori de Benedict al XVI-lea şi calificată ca „prototip”. În contemplarea ei, fiecare familie - mai ales dacă este creştină - găseşte sensul cel mai autentic al legăturilor de iubire care îi leagă pe soţi între ei, părinţii de copii, pe aceştia din urmă cu mama şi cu tatăl. Gânduri împărtăşite în urmă cu un an, la 31 decembrie 2006:
• „Sfânta Familie din Nazaret este cu adevărat ‚prototipul’ oricărei familii creştine care, unită în sacramentul căsătoriei şi nutrită de Cuvânt şi de Euharistie, este chemată să realizeze minunata vocaţie şi misiune de a fi celula vie nu numai a societăţii, dar a Bisericii, semn şi instrument de unitate pentru întregul gen uman”.

Născându-se într-o familie, observă mai departe Papa la rugăciunea „Angelus” la sfârşitul lui 2006, Isus „a consacrat-o ca prima şi normala cale a întâlnirii sale cu umanitatea”, punându-i în lumină „valoarea primară în educaţia persoanei”. Dar înainte încă de aspectul formativ, familia este leagăn al acelei vieţi la care este chemată să o păzească şi să i se dedice în viitorii ani. Iar cea a vieţi nenăscute este o valoare atât de înaltă pe cât este adesea, în epoca noastră, mai puţin considerată şi de aceea obiect al celor mai violente atacuri. Benedict al XVI-lea se exprimă astfel în intervenţia citată din iunie 2005 în Bazilica Laterană:
• „În bărbat şi în femeie paternitatea şi maternitatea, asemenea trupului şi asemenea iubirii, nu se lasă circumscrise în sfera biologică: viaţa este dată în întregime numai atunci când cu naşterea sunt date şi iubirea şi sensul care fac posibil să se spună da acestei vieţi. Tocmai de aici devine cu totul clar cât este de contrar iubirii umane, vocaţiei profunde a bărbatului şi a femeii, a închide în mod sistematic propria uniune în faţa darului vieţi, şi mai mult încă a suprima sau manipula viaţa care se naşte”.

Recurgerea la avort nu este singura violenţă împotriva vieţii umane şi a celei familiale care o cunoaşte astăzi. „Concepţii echivoce asupra omului, libertăţii şi iubirii umane” - afirmă Papa în ziua de 13 mai 2006 la audienţa acordată departamentului pentru familie - pun în pericol adevărul asupra familiei bazată pe căsătorie:
• „Este în creştere, din păcate, numărul separărilor şi divorţurilor, care rup unitatea familială şi creează nu puţine probleme pentru fii, victime nevinovate ale unor asemenea situaţii. Stabilitatea familiei este astăzi în mod deosebit expusă riscului; pentru a o salvgarda trebuie mers adesea împotriva curentului raportat la cultura dominantă, şi aceasta cere răbdare, efort, sacrificiu şi căutare neîncetată de înţelegere reciprocă”.

Acelaşi lucru se întâmplă cu cea mai recentă dintre abateri: posibilitatea de a uni în aşa-zisă „căsătorie” femei cu femei şi bărbaţi cu bărbaţi. Benedict al XVI-lea este categoric în a stigmatiza falsul progres constituit de atare practică vorbind în bazilica din Lateran:
• „Diferitele forme actuale de descompunere a căsătoriei, precum uniunile libere şi ‚căsătoria de probă’, până la pseudo-căsătoria dintre persoane de acelaşi sex, sunt în schimb expresii ale unei libertăţi anarhice, care pe nedrept vrea să se prezinte ca adevărată eliberare a omului”.

În definitiv, „cauza familiei” - potrivit expresiilor lui Benedict al XVI-lea - trebuie apărată înainte de toate de către Biserică şi de persoanele de credinţă, primii între toţi acei taţi, acele mame şi acei fii pentru care valorile Evangheliei sunt puncte de referinţă în cotidianul vieţii. Iată cum în urmă cu o lună, Papa încheia audienţa acordată unei delegaţii a Mişcării „Familii noi”, o ramură din marea Mişcare a Focolarelor:
• „Urez din inimă ca, şi graţie angajării voastre, să poată fi identificate strategii pastorale menite să preîntâmpine nevoile crescânde ale familiei contemporane şi provocările multiple în faţa cărora este pusă, pentru ca să nu scadă misiunea ei specială în Biserică şi în societate”.
Până aici din magisteriul lui Benedict al XVI-lea asupra familiei.

Participând la jertfa împăcării, la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie îl rugăm pe Domnul ca prin mijlocirea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu şi a Sfântului Iosif să păstreze familiile noastre unite, în harul şi pacea sa.

Duminică plăcută, stimaţi ascultători.

Aici, serviciul audio: