Crăciunul cu "meninos de rua", copiii străzii din Rio de Janeiro care strigă după
o mamă, după un tată: experienţa misionarului Renato Chiera
(RV - 23 decembrie 2007) Noaptea de Crăciun o va petrece în stradă cu copiii
săi. Părintele Renato Chiera, întemeietorul acelei realităţi extraordinare
care este „Casa do Menor” din Rio de Janeiro, de 20 de ani îşi dedică toate forţele
copiilor stărzii „meninos de rua”, copii abandonaţi de propriile familii, victime
ale violenţei adulţilor, ale celor mari. Iar acesta din 2007 este un Crăciun special
pentru părintele Renato. O inundaţie, de fapt, i-a avariat grav câteva structuri ale
casei minorului, şi de aceea cere ajutor pentru a le reconstrui. Dar să revenim la
sărbătoarea Crăciunului. • secvenţe muzicale. • „Crăciunul, pentru noi,
este un moment foarte intens, deoarece Crăciunul este Isus care nu are un loc pentru
a se naşte, dar este şi Isus care a venit pentru a fi prezent în omenire. Sunt, prin
urmare, două inspiraţii foarte puternice pentru noi aici la „Casa do menor”. Aceasta
îl primeşte pe Isus care nu are loc în inima nimănui. Marea problemă a copiilor noştri
nu este atât mizeria. Noaptea trecută eram cu copiii străzii, în centrul metropolei
Rio de Janeiro; a vedea chipul lor, a simţi mirosul acru care vine de la clei, de
la droguri, drama prostituţiei, minore care se prostituează pentru a câştiga bani
pentru mâncare…atunci, trebuie să fim o prezenţă foarte consistentă. Am promis că
voi merge să celebrez Sfânta Liturghie de Crăciun în mijlocul lor, ca să simtă că
Isus este între ei, prin noi, prin prezenţa noastră! Un alt aspect şi mai dureros
de Crăciun este faptul că aceşti copii la suferă mult, întrucât sărbătoarea aminteşte
de familie, Crăciunul aduce aminte de iubire, iar ei nu au aceasta. Noi căutăm să
fim această prezenţă, dar cine reuşeşte să înlocuiască absenţa unui tată adevărat
sau a unei mame adevărate?
În absenţa familiei, este însă prezenţa lui
Isus şi prin părintele Renato. Iată, ce înseamnă această „prezenţă”,
pentru aceşti adolescenţi aceşti copii? • „După 21 de ani de experienţă cu
copii, văd că strigătul lor este un strigăt pentru un tată şi pentru o mamă. Dumnezeu
a făcut bine lucrurile. Însuşi Dumnezeu s-a născut într-o familie, a avut-o pe Maria,
a avut un tată adoptiv, pe Iosif. Familia naturală este mediul natural, este nucleul
esenţial. Deci, strigătul acestor copii este în căutarea unei prezenţe a unui tată
şi a unei mame. Când nu există aceasta, ei nu se simt fii iar a nu se simţi fii înseamnă
a nu avea raport cu nimeni: ‚nimeni nu mă iubeşte’, îmi spun. ‚Atunci nici eu nu mă
iubesc, nu iubesc pe nimeni’. Prin urmare, noi simţim că trebuie să existe această
prezenţă care înlocuieşte aceste absenţe, absenţa familiei, a societăţii, a şcolii,
a guvernului… Noi am înţeles că lucrul principal este a fi o prezenţă de iubire, sau
a fi simplu prezenţă. A sta cu ei, încât să te poată privi şi spune: iată, eu ştiu
că tu mă iubeşti, că tu eşti aici cu mine. Cum a făcut Isus!"