Vestirea Evangheliei vindecă umanitatea de rănile secularizării: discursul papei Benedict, primind vineri membrii Curiei Romane pentru tradiţionalul schimb de urări cu ocazia Naşterii Domnului

RV 21 dec 2007. Benedict al XVI-lea a primit vineri membrii Curiei Romane cu ocazia tradiţionalei întâlniri pentru urările de Crăciun şi în discursul său a reparcurs evenimentele eclesiale din 2007. "Vestirea Evangheliei, a afirmat, vindecă umanitatea de rănile secularizării".
O parte din omenire, a observat, Sf. Părinte, a uitat de făgăduinţa lui Cristos care spune "Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, pînă la sfârştiul lumii" (Mt 28,20); a împins-o departe de propria conştiinţă, lăsându-se sedusă de forţe secularizate şi de "presumpţii ideologice" interesate să înlocuiască prezenţa lui Dumnezeu în om şi în lume numai cu raţionalitatea. Împotriva acestor derive, stă "osteneala" Bisericii de fiecare zi şi de fiecare an, în misiunea ei de mesageră a Evangheliei, purtătoare a unui mesaj de pace adus acum două mii de ani de un Dumnezeu Copil.
Vorbind vineri Curiei Romane, Benedict al XVI-lea s-a făcut interpret al acestei misiuni apostolice şi a bucuriei care o însoţeşte, trecând în revistă faptele şi experienţele anului 2007: de la călătoria în Brazilia la cea în Austria, de la scrisoarea către Biserica din China la răspunsul trimis liderilor musulmani. Sunt fapte însoţite de întrebări şi răspunsuri sugerate de ceea ce credinţa produce când omul reuşeşte să-l întâlnească pe Dumnezeu în sufletul său; sunt experienţe concrete unde comportamentul omului reuşeşte să lumineze un adevăr mai profund.
Iată lectura pe care însuşi Benedict al XVI-lea a dat-o călătoriei sale apostolice în Brazilia, începând cu întâlnirea tinerilor pe stadionul din São Paulo:
• "Există manifestări de masă care au numai efectul unei auto-afirmări; în acestea, este uşor a se lăsa dus de frenezia ritmului şi a sunetului, ajungând să se scoată bucurie numai din propria persoană. Acolo, în schimb, s-a deschis chiar sufletul; profunda comuniune ce s-a stabilit spontan între noi în seara aceea, stând unii cu alţii, a făcut să fim împreună unii pentru alţii. Nu a fost o fugă din faţa vieţii de zi cu zi, dar s-a transformat în forţa de a accepta viţa într-un alt mod".

În aceasta constă "diversitatea" creştină. O mulţime traversată de entuziasmul care devine – în cuvintele Papei – o experienţă vie de comuniune. Dar călătoria în Brazilia a oferit sensibilităţii spirituale a papei Benedict al XVI-lea multe subiecte de reflecţie. Astfel, canonizarea Fratelui Galvão devine semnul sfinţeniei care intră în istorie, ca şi cum fiecare sfânt ar anticipa în scurgerea zilelor noastre "o mică parte din întoarcerea lui Cristos" la sfârşitul timpurilor. Sau la vizita efectuată la Fazenda da Esperança, unde zâmbetul redobândit de pe faţa foştilor robi ai drogurilor, care şi-au recuperat demnitatea, este reflexul frumuseţii divine care străluceşte în natura înconjurătoare:
• "Trebuie să apărăm creaţia nu numai în vederea folosului nostru, dar pentru ea însăşi, ca mesaj al Creatorului, ca dar de frumuseţe, care este promisiune şi speranţă. Da, omul are nevoie de transcendenţă. Numai Dumnezeu este îndeajuns, a spus Tereza de Avila. Dacă el începe să lipsească, atunci omul trebuie să caute să depăşească singur graniţele lumii, să-şi deschidă singur spaţiul nemărginit pentru care a fost creat. Astfel, drogurile devin pentru el aproape o necesitate. Dar foarte curând îşi dă seama că această depăşire a limitelor este iluzorie, o capcană, s-ar putea spune, pe care diavolul o întinde omului".

Din nou, întâlnirea cu episcopii Braziliei în catedrala din São Paulo sau deschiderea Conferinţei de la Aparecida – aici, subliniată de mica statuie a Sfintei Fecioare, dincolo de muzica şi corurile solemne – ambele rămase în amintirea Pontifului împreună cu o întrebare valabilă pentru Biserica latinoamericană şi pentru cea universală: dar e "drept" ca Biserica să se gândească la chestiuni interne în timp ce istoria bate la uşă cerând pace şi dreptate? Cu alte cuvinte, este licit să se vestească Evanghelia? Şi aici, Benedict al XVI-lea a evidenţiat încă o dată principiile cardinale ale magisteriului său: lumea are nevoie de adevăr şi caritate, dar nu ca enunţuri abstracte ci ca rod al unei întâlniri, vie şi vitală, cu Isus Cristos:
• "Cristos nu poate fi cunoscut niciodată în mod teoretic. Cu o vastă doctrină se pot cunoaşte multe despre Sfintele Scripturi, fără să-l fi înâlnit niciodată... Cateheza nu poate fi numai o învăţătură intelectuală, trebuie să devină întotdeauna o practicare a comuniunii de viaţă cu Cristos, o exercitare a umilinţei, în dreptate şi în iubire".

Pentru un creştin, aşadar, totul se joacă pe acest plan: dacă cuvântul cheie este 'viaţă' – întâlnirea cu Isus care transformă existenţa şi deschide spre adevăr, caritate şi speranţă – această viaţă nu poate fi păstrată egoist numai pentru sine dar trebuie vestită. Şi în acest sens, a confirmat Sfântul Părinte, Biserica se dedică cu mare energie pentru că asemeni Sfântului Paul simte un fel de "constrângere" arzătoare de a proclama Evanghelia:
• "Într-adevăr, cât este de important ca în omenire să se verifice convergenţa forţelor de reconciliere, a forţelor de pace, de iubire şi dreptate; cât de important este ca în "bilanţul" umanităţii, în faţa sentimentelor şi a realităţilor de violenţă şi de nedreptate care o ameninţă, să fie suscitate şi reînvigorate forţe antagoniste! Este întocmai ceea ce se verifică în misiunea creştină. Prin întâlnirea cu Isus Cristos şi cu sfinţii săi, prin întâlnirea cu Dumnezeu, bilanţul umanităţii este întărit de forţele binelui fără de care toate programele noastre de ordine socială nu devin realitate ci, în faţa presiunii foarte mari a intereselor contrare păcii şi dreptăţii, rămân simple teorii abstracte".

În plus, a observat Benedict al XVI-lea, Biserica crede şi în cooperarea cu toate religiile care iubesc promovarea păcii în lume. O dovadă, în acest sens, este răspunsul trimis de Suveranul Pontif celor 138 de lideri musulmani:
• "Am răspuns cu bucurie, exprimând adeziunea mea convinsă la atari nobile intenţii şi subliniind în acelaşi timp urgenţa unei angajări concorde pentru tutela valorilor de respect reciproc, dialog şi colaborare. Recunoaşterea împărtăşită a existenţei unui singur Dumnezeu, Creator prevident şi Judecător universal al comportamentului fiecăruia, constituie premisa unei acţiuni comune în apărarea respectului efectiv al demnităţii fiecărei persoane umane pentru edificarea unei societăţi mai juste şi solidare".

Un dialog care, pe un alt versant, anul care se încheie a reuşit să scrie o pagină istorică prin Scrisoarea trimisă de Benedict al XVI-lea catolicilor din China:
• "Am indicat câteva orientări pentru a înfrunta şi soluţiona, în spirit de comuniune şi de adevăr, problematicile delicate şi complexe din viaţa Bisericii în China. Am indicat deasemenea disponibilitatea Sfântului Scaun la un dialog senin şi constructiv cu autorităţile civile, cu scopul de a găsi o soluţie la diversele probleme referitoare la comunitatea catolică. Scrisoarea a fost primită cu bucurie şi cu gratitudine de catolicii din China. Formulez auspicii ca aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, să poată aduce roadele sperate".

Minunata vizită în Austria, marcată de o vreme care a rămas în amintiri ca "ploaie de credinţă" (după titlul fericit din L'Osservatore Romano), şi întâlnirea cu tinerii italieni la Loreto au fost pentru Benedict al XVI-lea alte semne de bucurie şi speranţă creştină în 2007, împreună cu vizita la Napoli, oraş de "caldă omenie". Cu aceste gânduri şi cu inima deschisă la mesajul Naşterii Domnului, Papa a încheiat discursul către Curia Romană, definită "comunitatea sa de muncă", cu o ultimă consideraţie, privind cu realism la lumea de astăzi şi cu credinţă pentru viitor:
• "Desigur, nu trebuie să ne amăgim: nu sunt mici, problemele puse de secularismul timpului nostru şi de presiunea presumpţiilor ideologice, spre care tinde conştiinţa secularistă cu pretenţia ei exclusivă de raţionalitate definitivă. Noi ştim acest lucru şi cunoaştem efortul luptei care ni se impune în acest timp. Dar ştim deasemenea că Domnul îşi păstrează făgăduinţa sa: Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, pînă la sfârşitul lumii (Mt 28,20)".

Aici, rezumatul audio: