2007-12-20 19:51:39

“Pacea în Ţara Sfântă are nevoie de efortul tuturor”: mesajul de Crăciun al liderilor creştini din Ierusalim


(RV – 20 decembrie 2007) În mesajul de Crăciun, liderii Bisericilor creştine din Ierusalim cer „libertate şi încheierea ocupaţiei”, amintind că zidul despărţitor a transformat oraşul în mari închisori”. „Ne rugăm pentru guvernanţi şi pentru oamenii politici, astfel încât Dumnezeu să-i inspire în acţiunile lor”, se spune în mesajul celor 13 lideri creştini. În faţa problemelor precum şomajul, sărăcia şi frustrările, pe care multe persoane continuă să le experimenteze zi de zi, este absolut necesară „rugăciunea creştinilor din întreaga lume”, spun liderii creştini care-şi exprimă totodată satisfacţia „pentru recenta eliberare, de către Israel, a prizonierilor” din partea Israelului şi cer eliberarea altor mii de persoane deţinute din motive politice, care au dreptul de a se întoarce în familiile lor.
Adresându-se creştinilor din întreaga lume, autorii – din Ierusalim – al acestui mesaj de Crăciun le mulţumesc pelerinilor care au călătorit în Ţara Sfântă, căci prin intermediul lor se fac cunoscute în alte ţări dificultăţile cu care se confruntă creştinii din acest teritoriu.
Pacea în Ţara Sfântă, se mai spune în mesaj, are nevoie de efortul tuturor: simpli cetăţeni şi oameni politici, fie aceştia palestinieni sau israelieni, musulmani, evrei sau creştini, căci Cristos ne învaţă că pacea poate depăşi toate obstacolele.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.