Papa a primit un grup de copii italieni din asociaţia Acţiunea Catolică: "urmaţi-l pe Isus, asemeni micuţei venerabile Antonietta Meo, pe superstrada care duce la sfinţenie"

(RV - 20 decembrie 2007) Sfinţenia nu cunoaşte vârstă şi orice anotimp al vieţii poate fi potrivit pentru a alege în mod radical de a-l iubi pe Isus, aşa cum a făcut Antonietta Meo, cunoscută de toţi ca „Nennolina”, moartă în faimă de sfinţenie la şase ani şi jumătate şi recunoscută de câteva zile de către Papa ca Venerabilă. Exemplul Nennolinei a fost propus joi dimineaţă de Benedict al XVI-lea copiilor din Acţiunea Catolică italiană primiţi în audienţă pentru schimbul urărilor de Crăciun.
Sfinţenia cunoaşte un drum, dar există deja unii care au ajuns la ţintă cu o viteză excepţională transformând drumul într-o „superstradă”. Este imaginea folosită de Benedict al XVI-lea cu cei mai mici din Acţiunea catolică italiană, copiii. O delegaţie de circa 40 dintre ei - condusă de preşedintele naţional, Luigi Alici, şi de noul asistent ecleziastic al Acţiunii Catolice, episcopul Domenico Sigalini - a fost primită de Papa în Sala Consistoriului pentru a reflecta asupra valorii mărturiei creştine încă de copii prin experienţa unei fetiţe romane - Nennolina - de altfel o înscrisă în Acţiunea Catolică din timpul ei - care lovită de un rău incurabil şi sfâşietor a ştiut să construiască, pe oferirea acelei suferinţe lui Isus, o rapidă cursă spre sfinţenie:

• „Existenţa ei, atât de simplă şi în acelaşi timp atât de importantă, demonstrează că sfinţenia este pentru toate vârstele: pentru copii şi pentru tineri, pentru adulţi şi pentru cei vârstnici. Fiecare anotimp al existenţei noastre poate fi bun pentru a lua hotărârea de a-l iubi în mod serios pe Isus şi a-l urma cu fidelitate. În puţini ani, Nennolina a atins culmea desăvârşirii creştine pe care toţi suntem chemaţi să urcăm, a parcurs repede ‚superstrada’ care conduce la Isus”.

O „prietenă” şi un „model din care să vă inspiraţi”, întrucât „speciale” - recunoscut Benedict al XVI-lea - au fost credinţa, speranţa şi iubirea Nennolinei. Faptul că figura acestei fetiţe romane, trăită la Roma în anii ’30 ai secolului trecut, stă în mod deosebit la inima Papei se înţelege şi din această admitere a sa:
• „Mi-a făcut plăcere că puţin în urmă aţi citat o copilă, Antonia Meo, numită Nennolina. Tocmai în urmă cu trei zile am decretat recunoaşterea virtuţilor sale eroice şi sper ca această cauză de beatificare să poată fi încheiată curând în mod fericit (…) Învăţaţi să o cunoaşteţi şi să urmaţi pildele sale. Mă gândesc că şi ea va fi mulţumită de acest lucru: de a fi ‚implicată’ încă în Acţiunea Catolică!”.

Urând tuturor Crăciun fericit şi, în mod special întregii Acţiuni catolice italiene „să păşească unită şi fără obstacole pe strada lui Cristos, pentru a mărturisi, în Biserică şi în societate”, că, deşi angajantă, calea creştină este „frumoasă” şi „conduce la adevărata bucurie”, Benedict al XVI-lea a încheiat invitând tineri şi adulţi ai Asociaţiei să ţină privirea asupra lui Isus „Calea”, potrivit devizei alese de tinerii Acţiunii Catolice Copii pentru 2008:
• „Isus este strada care conduce la adevărata viaţă, viaţa care nu se termină niciodată. Este o stradă deseori îngustă şi în urcare dar, dacă unul se lasă atras de El, este întotdeauna minunată, ca o cărare de munte: cu cât se urcă mai mult cu atât se poate admira mai mult de sus noi panorame, mai frumoase şi mai întinse (…) Important este a nu se rătăci, a nu pierde drumul, altminteri există riscul de a sfârşi într-o prăpastie, de a se rătăci în pădure! Dragi copii, Dumnezeu s-a făcut om pentru a ne arăta calea, mai mult, făcându-se prunc, s-a făcut el însuşi ‚calea’, şi pentru voi copii: a fost ca voi, a avut vârsta voastră. Urmaţi-l cu iubire, ţinând în fiecare zi mâna voastră în mâna sa”.

Parabola existenţială foarte scurtă, dar extraordinară a ”Nennolinei” a dominat deci audienţa lui Benedict al XVI-lea acordată ramurii celor mici a Acţiunii catolice italiene. Numele ei i-a fost dat unei Asociaţii din care face parte şi părintele Simone Fioraso, priorul bazilicii romane Sfânta Cruce de Ierusalim, în care odihnesc rămăşiţele pământeşti ale micuţei Antonietta Meo. Părintele Simone a amintit într-un interviu pentru Radio Vatican că Asociaţia a luat naştere pentru a purta mai departe cauza Nennolinei, dar şi pentru că existau multe scrisori pe care le primea, inclusiv prin poşta electronică, cereri de informaţie asupra ei. Rămăşiţele ei pământeşti au fost transferate în iulie 1999 în bazilica Sfânta Cruce din Roma unde numeroase persoane se opresc zilnic în rugăciune la mormântul ei, inclusiv pelerini din diferite ţări.

Aici serviciul audio: