2007-12-20 10:26:30

Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Păcii 2008


(RV - 19 dicembrie 2007) A XLI-a Zi Mondială a Păcii
Familia umană, comunitate de pace
Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii
1 ianuarie 2008
1. La începutul unui nou an doresc să ajungă la bărbaţii şi femeile din toată lumea urarea mea arzătoare de pace, împreună cu un călduros mesaj de speranţă. Fac aceasta propunând reflecţiei comune tema cu care am deschis acest mesaj şi pe care o îndrăgesc în mod deosebit: Familia umană, comunitate de pace. De fapt, prima formă de comuniune între persoane este aceea pe care iubirea o trezeşte între un bărbat şi o femeie hotărâţi să se unească în mod stabil pentru a construi împreună o nouă familie. Dar şi popoarele pământului sunt chemate să instaureze între ele raporturi de solidaritate şi de colaborare, care se potrivesc membrilor unicei familii umane: "Toate popoarele - a afirmat Conciliul Vatican II - alcătuiesc o singură comunitate; au o singură origine, căci Dumnezeu a rânduit tot neamul omenesc să locuiască pe toată faţa pământului (cf. Fap 17,26); au, de asemenea, un singur scop ultim, pe Dumnezeu"[1].
Familia, societatea şi pacea
2. Familia naturală, ca intimă comuniune de viaţă şi de iubire, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie[2], constituie "locul primar al "umanizării" persoanei şi societăţii"[3], "leagănul vieţii şi al iubirii"[4]. De aceea, pe bună dreptate familia este considerată ca prima societate naturală, "o instituţie divină care stă la baza vieţii persoanelor, ca prototip al oricărei orânduiri sociale"[5].

3. De fapt, într-o viaţă familială sănătoasă se experimentează câteva componente fundamentale ale păcii: dreptatea şi iubirea dintre fraţi şi surori, funcţia autorităţii exprimată de părinţi, slujirea iubitoare adusă membrilor mai slabi pentru că sunt mici sau bolnavi sau bătrâni, ajutorul reciproc în necesităţile vieţii, disponibilitatea de a-l primi pe celălalt şi, dacă este necesar, de a-l ierta. Pentru aceasta, familia este cea dintâi şi de neînlocuit educatoare la pace. Deci nu uimeşte faptul că violenţa, dacă este comisă în familie, este percepută ca deosebit de intolerabilă. De aceea, atunci când se afirmă că familia este "celula de bază şi vitală a societăţii"[6], se spune ceva esenţial. Familia este fundament al societăţii şi din această cauză: deoarece permite să se aibă experienţe determinante de pace. Rezultă că întotdeauna comunitatea umană nu se poate lipsi de slujirea pe care o desfăşoară familia. Oare unde ar putea învăţa fiinţa umană în formare să guste "savoarea" genuină a păcii mai bine decât în "cuibul" originar pe care i-l pregăteşte natura? Lexicul familial este un lexic de pace; de aici este necesar a lua mereu pentru a nu pierde folosirea vocabularului păcii. În inflaţia de limbaje, societatea nu poate pierde referinţa la acea "gramatică" pe care orice copil o învaţă din gesturile şi din privirile mamei şi ale tatălui, mai înainte de a o învăţa din cuvintele lor.

4. Familia, deoarece are datoria de a-i educa pe membrii săi, este titulară de drepturi specifice. Însăşi Declaraţia universală a drepturilor omului care constituie o cucerire a civilizaţiei juridice de valoare cu adevărat universală, afirmă că "familia este nucleul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul de a fi ocrotită de societate şi de stat"[7]. La rândul său, Sfântul Scaun a voit să recunoască o specială demnitate juridică familiei publicând Carta drepturilor familiei. În preambul se citeşte: "Drepturile persoanei, chiar dacă sunt exprimate ca drepturi ale individului, au o dimensiune socială fundamentală, care are în familie exprimarea sa nativă şi vitală"[8]. Drepturile enunţate în Cartă sunt expresie şi explicitare a legii naturale, înscrisă în inima fiinţei umane şi manifestată ei de către raţiune. Negarea sau chiar restrângerea drepturilor familiei, întunecând adevărul despre om, ameninţă înseşi fundamentele păcii.

5. De aceea, cel care chiar în mod inconştient luptă împotriva instituţiei familiale face ca pacea să fie fragilă în întreaga comunitate, naţională şi internaţională, deoarece slăbeşte ceea ce, de fapt, este principala "agenţie" de pace. Acesta este un punct care merită o reflecţie specială: tot ceea ce contribuie la slăbirea familiei întemeiată pe căsătoria unui bărbat şi a unei femei, ceea ce în mod direct sau indirect îi frânează disponibilitatea la primirea responsabilă a unei vieţi noi, ceea ce îi împiedică dreptul de a fi prima responsabilă a educaţiei copiilor, constituie o piedică obiectivă pe calea păcii. Familia are nevoie de casă, de muncă sau de justa recunoaştere a activităţii casnice a părinţilor, de şcoală pentru copii, de asistenţă sanitară de bază pentru toţi. Atunci când societatea şi politica nu se angajează să ajute familia în aceste domenii, se privează de o resursă esenţială în slujba păcii. Îndeosebi, mijloacele de comunicare socială, prin potenţialităţile educative de care dispun, au o responsabilitate specială în promovarea respectului faţă de familie, în ilustrarea aşteptărilor şi drepturilor ei, în scoaterea în evidenţă a frumuseţii ei.
Omenirea este o mare familie
6. Şi comunitatea socială, pentru a trăi în pace, este chemată să se inspire din valorile pe care se sprijină comunitatea familială. Acest lucru este valabil atât pentru comunităţile locale cât şi pentru cele naţionale; este valabil pentru însăşi comunitatea popoarelor, pentru familia umană care trăieşte în acea casă comună care este pământul. Însă, în această perspectivă, nu se poate uita că familia se naşte din "da"-ul responsabil şi definitiv al unui bărbat şi al unei femei şi trăieşte din "da"-ul conştient al copiilor care vin treptat să facă parte din ea. Comunitatea familială pentru a prospera are nevoie de consensul generos al tuturor membrilor săi. Este necesar ca această conştiinţă să devină convingere împărtăşită şi de cei care sunt chemaţi să formeze familia umană comună. Trebuie ştiut să se spună propriul "da" acestei vocaţii pe care Dumnezeu a înscris-o în însăşi natura noastră umană. Nu trăim unii alături de alţii din întâmplare; cu toţii parcurgem unul şi acelaşi drum ca oameni şi deci ca fraţi şi surori. De aceea este esenţial ca fiecare să se angajeze să-şi trăiască propria viaţă în atitudine de responsabilitate în faţa lui Dumnezeu, recunoscând în el izvorul originar al propriei existenţe, ca şi a celuilalt. Urcând la acest principiu suprem poate fi percepută valoarea necondiţionată a oricărei fiinţe umane şi astfel pot fi puse premisele pentru edificarea unei omeniri pacificate. Fără acest fundament transcendent, societatea este doar o grupare de vecini, nu o comunitate de fraţi şi surori, chemaţi să formeze o mare familie.
Familia, comunitatea umană şi ambientul
7. Familia are nevoie de o casă, de un ambient pe măsura ei în care să-şi împletească propriile relaţii. Pentru familia umană această casă este pământul, ambientul pe care Dumnezeu creatorul ni l-a dat pentru a-l locui cu creativitate şi responsabilitate. Trebuie să avem grijă de ambient: el a fost încredinţat omului, pentru a-l păzi şi a-l cultiva cu libertate responsabilă, având mereu drept criteriu de orientare binele tuturor. Desigur, fiinţa umană are un primat de valoare asupra întregii creaţii. A respecta ambientul nu înseamnă a considera natura materială sau animală mai importantă decât omul. Înseamnă mai degrabă a nu o considera în mod egoist la dispoziţia completă a propriilor interese, pentru că şi generaţiile viitoare au dreptul de a avea beneficii din creaţie, exprimând în ea aceeaşi libertate responsabilă pe care o revendicăm pentru noi. Nu trebuie uitaţi nici săracii, excluşi în multe cazuri de la destinaţia universală a bunurilor creaţiei. Astăzi omenirea se teme pentru viitorul echilibru ecologic. Este bine ca evaluările în această privinţă să fie făcute cu prudenţă, în dialogul dintre experţi şi înţelepţi, fără acceleraţii ideologice spre concluzii grăbite şi mai ales concertând împreună un model de dezvoltare care poate fi susţinut, care să garanteze bunăstarea tuturor în respectul faţă de echilibrele ecologice. Dacă ocrotirea ambientului comportă costuri, acestea trebuie să fie distribuite cu dreptate, ţinând cont de diversităţile de dezvoltare ale diferitelor ţări şi de solidaritatea cu generaţiile viitoare. Prudenţă nu înseamnă a nu-şi asuma propriile responsabilităţi şi a amâna deciziile; înseamnă mai degrabă a asuma angajarea de a decide împreună după ce s-a ponderat în mod responsabil drumul care trebuie parcurs, cu obiectivul de a întări acea alianţă între fiinţa umană şi ambient, care trebuie să fie oglindă a iubirii creatoare a lui Dumnezeu, de la care provenim şi spre care ne îndreptăm.
8. În această privinţă, este fundamental "a simţi" pământul drept "casa noastră comună" şi a alege, pentru o gestionare a ei în slujba tuturor, mai degrabă drumul dialogului decât al deciziilor unilaterale. Dacă este necesar, se pot mări locurile instituţionale la nivel internaţional, pentru a înfrunta împreună conducerea acestei "case" a noastre; totuşi, ceea ce contează mai mult este a maturiza în conştiinţe convingerea necesităţii de a colabora în mod responsabil. Problemele care se prezintă la orizont sunt complexe şi timpurile ne presează. Pentru a face faţă situaţiei în mod eficace, trebuie acţionat în înţelegere. Un domeniu în care ar fi necesară, în mod deosebit, intensificarea dialogului dintre naţiuni este cel al gestionării resurselor energetice ale planetei. În această privinţă, o dublă urgenţă există pentru ţările avansate din punct de vedere tehnologic: pe de o parte, trebuie revăzute standardele ridicate de consum datorate actualului model de dezvoltare şi, pe de altă parte, trebuie procurate investiţii adecvate pentru diferenţierea surselor de energie şi pentru îmbunătăţirea folosirii ei. Ţărilor care ies în evidenţă le este foame de energie, dar uneori această foame este săturată în dauna ţărilor sărace care, din cauza insuficienţei infrastructurilor, chiar tehnologice, sunt constrânse să vândă resursele energetice pe care le posedă. Uneori, însăşi libertatea lor politică este pusă în discuţie cu forme de protectorat sau oricum de condiţionare, care apar în mod clar umilitoare.
Familia, comunitatea umană şi economia
9. Condiţia esenţială pentru pacea în fiecare familie este ca ele să se sprijine pe fundamentul solid de valori spirituale şi etice împărtăşite. Însă trebuie adăugat că familia experimentează pacea autentică atunci când nimănui nu-i lipseşte necesarul şi patrimoniul familial - rod al muncii unora, al economiei altora şi al colaborării active a tuturor - este bine gestionat în solidaritate, fără excese şi fără irosiri. Aşadar, pentru pacea familială este necesară, pe de o parte, deschiderea spre un patrimoniu transcendent de valori, dar în acelaşi timp nu este lipsită de importanţă, pe de altă parte, gestionarea înţeleaptă atât a bunurilor materiale cât şi a relaţiilor dintre persoane. Dispariţia acestei componente are drept consecinţă ştirbirea încrederii reciproce din cauza perspectivelor nesigure care ameninţă viitorul nucleului familial.
10. Un discurs asemănător trebuie făcut pentru cealaltă mare familie care este omenirea în ansamblul ei. Şi familia umană, astăzi ulterior unificată de fenomenul globalizării, are nevoie, în afară de un fundament de valori împărtăşite, de o economie care să răspundă cu adevărat exigenţelor unui bine comun la dimensiuni planetare. Referinţa la familia naturală se revelează, şi din acest punct de vedere, deosebit de sugestivă. Trebuie promovate relaţii corecte şi sincere între fiinţele umane şi între popoare, care să permită tuturor să colaboreze pe un plan de egalitate şi de dreptate. În acelaşi timp, trebuie acţionat pentru o înţeleaptă folosire a resurselor şi pentru o egală distribuire a bogăţiei. Îndeosebi, ajutoarele date ţărilor sărace trebuie să răspundă la criterii de logică economică sănătoasă, evitând irosiri care în definitiv să fie funcţionale mai ales pentru menţinerea unor aparate birocratice costisitoare. Trebuie ţinut cont cum se cuvine şi de exigenţa morală de a face în aşa fel încât organizarea economică să nu răspundă doar legilor crude ale câştigului imediat, care pot să fie inumane.
Familia, comunitatea umană şi legea naturală
11. O familie trăieşte în pace dacă toţi componenţii ei se supun unei norme comune: aceasta împiedică individualismul egoist şi îi leagă împreună pe oameni, favorizând coexistenţa armonioasă şi activitatea finalizată. Criteriul, în sine clar, este valabil şi pentru comunităţile mai ample: de la cele locale, la cele naţionale, chiar până la comunitatea internaţională. Pentru a avea pacea este nevoie de o lege comună, care să ajute libertatea să fie cu adevărat ea însăşi, nu un arbitriu orb, şi care să-l ocrotească pe cel slab de samavolnicia celui mai puternic. În familia popoarelor au loc multe comportamente arbitrare, fie în interiorul fiecărui stat fie în relaţiile statelor între ele. Apoi, nu lipsesc atâtea situaţii în care cel slab trebuie să-şi plece capul nu în faţa exigenţelor dreptăţii, ci în faţa forţei deschise a celui care are mai multe mijloace decât el. Trebuie reafirmat: forţa trebuie mereu disciplinată de lege şi acest lucru trebuie să aibă loc şi în raporturile dintre state suverane.
12. Despre natura şi funcţia legii, Biserica s-a pronunţat de multe ori: norma juridică ce reglementează raporturile persoanelor între ele, disciplinând comportamentele externe şi prevăzând şi sancţiuni pentru cei care o încalcă, are drept criteriu norma morală bazată pe natura lucrurilor. De altfel, raţiunea umană este capabilă să o discearnă, cel puţin în exigenţele sale fundamentale, urcând astfel la raţiunea creatoare a lui Dumnezeu care se află la originea tuturor lucrurilor. Această normă morală trebuie să reglementeze alegerile conştiinţelor şi să conducă toate comportamentele fiinţelor umane. Există norme juridice pentru raporturile dintre naţiunile care formează familia umană? Şi dacă există, sunt ele active? Răspunsul este: da, normele există, dar pentru a face în aşa fel încât să fie cu adevărat active trebuie urcat la norma morală naturală ca bază a normei juridice, altminteri aceasta rămâne în voia unor consensuri fragile şi provizorii.
13. Cunoaşterea normei morale naturale nu este închisă omului care intră în el însuşi şi, punându-se în faţa propriului destin, se întreabă cu privire la logica internă a celor mai profunde înclinaţii prezente în fiinţa sa. Chiar cu perplexităţi şi nesiguranţe, el poate ajunge să descopere, cel puţin în liniile sale esenţiale, această lege morală comună, care, dincolo de diferenţele culturale, permite fiinţelor umane să se înţeleagă între ele cu privire la aspectele mai importante ale binelui şi răului, ale dreptului şi nedreptului. Este indispensabil a urca la această lege fundamentală angajând în această căutare energiile noastre intelectuale cele mai bune, fără a ne lăsa descurajaţi de echivocuri şi înţelegeri greşite. De fapt, valori înrădăcinate în legea naturală sunt prezente, chiar dacă în formă fragmentată şi nu întotdeauna coerentă, în acordurile internaţionale, în formele de autoritate universal recunoscute, în principiile dreptului umanitar acceptat în legislaţia fiecărui stat sau în statutele organismelor internaţionale. Omenirea nu este "fără lege". Totuşi este urgent a continua în dialogul despre aceste teme, favorizând şi convergenţa legislaţiei fiecărui stat spre recunoaşterea drepturilor umane fundamentale. Creşterea culturii juridice în lume depinde, printre altele, de angajarea de a face mereu substanţiale normele internaţionale cu conţinut profund uman, aşa încât să se evite reducerea lor la proceduri adoptabile cu uşurinţă din motive egoiste sau ideologice.
Depăşirea conflictelor şi dezarmarea
14. Din păcate, omenirea trăieşte astăzi mari dezbinări şi conflicte puternice care aruncă umbre întunecoase asupra viitorului ei. Vaste arii ale planetei sunt implicate în tensiuni crescânde, în timp ce pericolul să se înmulţească ţările deţinătoare ale armei nucleare trezeşte îngrijorări motivate în orice persoană responsabilă. Încă sunt în desfăşurare multe războaie civile în continentul african, deşi în el nu puţine ţări au făcut progrese în ce priveşte libertatea şi democraţia. Orientul Mijlociu încă este teatru de conflicte şi de atentate, care influenţează şi naţiuni şi regiuni limitrofe, riscând să le implice în vârtejul violenţei. Pe un plan mai general, trebuie recunoscută cu mâhnire creşterea numărului de state implicate în cursa înarmărilor: chiar naţiuni în curs de dezvoltare destinează o cotă importantă din scăzutul lor produs intern pentru cumpărarea de arme. În acest comerţ macabru responsabilităţile sunt multe: există ţări din lumea dezvoltată industrial care scot câştiguri copioase din vânzarea de arme şi există oligarhiile dominante în atâtea ţări sărace care vor să-şi întărească situaţia lor prin cumpărarea de arme tot mai sofisticate. Este cu adevărat necesară în timpuri atât de dificile mobilizarea tuturor persoanelor de bunăvoinţă pentru a găsi acorduri concrete în vederea unei demilitarizări eficace, mai ales în domeniul armelor nucleare. În această fază, în care procesul de neproliferare nucleară marchează pasul, simt datoria de a îndemna autorităţile să reia cu determinare mai fermă tratativele în vederea demontări progresive şi concordate a armelor nucleare existente. Reînnoind acest apel, ştiu că devin ecoul dorinţei împărtăşite de cei care îndrăgesc viitorul omenirii.
15. Acum 60 de ani Organizaţia Naţiunilor Unite făcea publică în mod solemn Declaraţia universală a drepturilor omului (1948-2008). Cu acel document familia umană reacţiona la ororile Celui de-al Doilea Război Mondial, recunoscând propria unitate bazată pe demnitatea egală a tuturor oamenilor şi punând în centrul convieţuirii umane respectarea drepturilor fundamentale ale fiecăruia şi ale popoarelor: acela a fost un pas decisiv în drumul dificil şi angajant spre înţelegere şi pace. Un gând special merită şi cel de-al 25-lea aniversar al adoptării din partea Sfântului Scaun a Cartei drepturilor familiei (1983-2008), ca şi cel de-al 40-lea aniversar al celebrării primei Zile Mondiale a Păcii (1968-2008). Rod al unei intuiţii providenţiale a papei Paul al VI-lea, reluată cu mare convingere de iubitul şi veneratul meu predecesor, papa Ioan Paul al II-lea, celebrarea acestei zile a oferit în decursul anilor posibilitatea de a dezvolta, prin mesajele publicate cu această ocazie, o învăţătură iluminantă din partea Bisericii în favoarea acestui bine uman fundamental. Tocmai în lumina acestor semnificative aniversări invit pe fiecare bărbat şi pe fiecare femeie să-şi dea seama tot mai transparent de apartenenţa comună la unica familie umană şi să se angajeze pentru ca pe pământ convieţuirea să oglindească tot mai mult această convingere de care depinde instaurarea unei păci adevărate şi durabile. Apoi, îi invit pe credincioşi să implore de la Dumnezeu, fără să înceteze, darul păcii. Creştinii, la rândul lor, ştiu că se pot încrede în mijlocirea celei care, fiind mama Fiului lui Dumnezeu făcut trup pentru mântuirea întregii omeniri, este mamă comună.
Tuturor urarea de An Nou fericit!
Vatican, 8 decembrie 2007
Benedict al XVI-lea
[1] Decl. Nostra aetate, 1.
[2] Cf. Conciliul Vatican II, Const. past. Gaudium et spes, 48.
[3] Ioan Paul al II?lea, Exort. ap. Christifideles laici, 40: AAS 81 (1989) 469.
[4] Ibidem.
[5] Consiliul Pontifical pentru Dreptate şi Pace, Compendiul doctrinei sociale a Bisericii, nr. 211.
[6] Conciliul Vatican II, Decr. Apostolicam actuositatem, 11.
[7] Art. 16/3.
[8] Consiliul Pontifical pentru Familie, Carta drepturilor familiei, 24 noiembrie 1983, Preambul, A.
Editura Presa Bună
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
© Copyright 2007 - Libreria Editrice Vaticana
© Copyright 2007 - Editura Presa Bună
Bd. Ştefan cel Mare, 26
RO-700064-Iaşi
Tel. + fax: 0232/211527
E-mail: editor@ercis. ro
www.ercis.ro









All the contents on this site are copyrighted ©.