Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Păcii 2008
(RV - 19 dicembrie 2007) A XLI-a Zi Mondială a Păcii Familia umană, comunitate
de pace Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale
a Păcii 1 ianuarie 2008 1. La începutul unui nou an doresc să ajungă la bărbaţii
şi femeile din toată lumea urarea mea arzătoare de pace, împreună cu un călduros mesaj
de speranţă. Fac aceasta propunând reflecţiei comune tema cu care am deschis acest
mesaj şi pe care o îndrăgesc în mod deosebit: Familia umană, comunitate de pace. De
fapt, prima formă de comuniune între persoane este aceea pe care iubirea o trezeşte
între un bărbat şi o femeie hotărâţi să se unească în mod stabil pentru a construi
împreună o nouă familie. Dar şi popoarele pământului sunt chemate să instaureze între
ele raporturi de solidaritate şi de colaborare, care se potrivesc membrilor unicei
familii umane: "Toate popoarele - a afirmat Conciliul Vatican II - alcătuiesc o singură
comunitate; au o singură origine, căci Dumnezeu a rânduit tot neamul omenesc să locuiască
pe toată faţa pământului (cf. Fap 17,26); au, de asemenea, un singur scop ultim, pe
Dumnezeu"[1]. Familia, societatea şi pacea 2. Familia naturală,
ca intimă comuniune de viaţă şi de iubire, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat
şi o femeie[2], constituie "locul primar al "umanizării" persoanei
şi societăţii"[3], "leagănul vieţii şi al iubirii"[4].
De aceea, pe bună dreptate familia este considerată ca prima societate naturală, "o
instituţie divină care stă la baza vieţii persoanelor, ca prototip al oricărei orânduiri
sociale"[5].
3. De fapt, într-o viaţă familială sănătoasă
se experimentează câteva componente fundamentale ale păcii: dreptatea şi iubirea dintre
fraţi şi surori, funcţia autorităţii exprimată de părinţi, slujirea iubitoare adusă
membrilor mai slabi pentru că sunt mici sau bolnavi sau bătrâni, ajutorul reciproc
în necesităţile vieţii, disponibilitatea de a-l primi pe celălalt şi, dacă este necesar,
de a-l ierta. Pentru aceasta, familia este cea dintâi şi de neînlocuit educatoare
la pace. Deci nu uimeşte faptul că violenţa, dacă este comisă în familie, este percepută
ca deosebit de intolerabilă. De aceea, atunci când se afirmă că familia este "celula
de bază şi vitală a societăţii"[6], se spune ceva esenţial. Familia
este fundament al societăţii şi din această cauză: deoarece permite să se aibă experienţe
determinante de pace. Rezultă că întotdeauna comunitatea umană nu se poate lipsi de
slujirea pe care o desfăşoară familia. Oare unde ar putea învăţa fiinţa umană în formare
să guste "savoarea" genuină a păcii mai bine decât în "cuibul" originar pe care i-l
pregăteşte natura? Lexicul familial este un lexic de pace; de aici este necesar a
lua mereu pentru a nu pierde folosirea vocabularului păcii. În inflaţia de limbaje,
societatea nu poate pierde referinţa la acea "gramatică" pe care orice copil o învaţă
din gesturile şi din privirile mamei şi ale tatălui, mai înainte de a o învăţa din
cuvintele lor.
4. Familia, deoarece are datoria de a-i educa pe membrii săi,
este titulară de drepturi specifice. Însăşi Declaraţia universală a drepturilor omului
care constituie o cucerire a civilizaţiei juridice de valoare cu adevărat universală,
afirmă că "familia este nucleul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul
de a fi ocrotită de societate şi de stat"[7]. La rândul său, Sfântul
Scaun a voit să recunoască o specială demnitate juridică familiei publicând Carta
drepturilor familiei. În preambul se citeşte: "Drepturile persoanei, chiar dacă sunt
exprimate ca drepturi ale individului, au o dimensiune socială fundamentală, care
are în familie exprimarea sa nativă şi vitală"[8]. Drepturile enunţate
în Cartă sunt expresie şi explicitare a legii naturale, înscrisă în inima fiinţei
umane şi manifestată ei de către raţiune. Negarea sau chiar restrângerea drepturilor
familiei, întunecând adevărul despre om, ameninţă înseşi fundamentele păcii.