O predică model: omilia lui Benedict al XVI-lea la sfinţirea unei noi biserici din Roma: comunitatea vie este mai sacră decât templul material pe care îl consacrăm; "Bucuria Domnului să fie forţa noastră!"

(RV - 16 decembrie 2007) „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Domnul este aproape”(Fil 4,4-5). Cu această invitaţie la bucurie preluată din antifonul de intrare al Sfintei Liturghii din a treia Duminică de Advent care, tocmai de aceea este numită duminica „Guadete - Bucuraţi-vă”, de la primul cuvânt al textului latin, Benedict al XVI-lea a început omilia ţinută în biserica Sfânta Maria a Rozariului de Pompei la Martirii Portunezi din Roma, unde, aflat în vizită pastorală duminică dimineaţă, a celebrat Sfânta Liturghie cu ritul dedicării, adică al sfinţirii noii biserici. Într-adevăr, a continuat Papa, tot Adventul este o invitaţie la bucurie deoarece „Domnul vine”, pentru că vine să ne salveze. Episcopul Roma s-a referit apoi la faptul că răsună încurajatoare aproape în fiecare zi, în aceste săptămâni, cuvintele profetului Isaia îndreptate spre poporul evreu exilat în Babilonia după distrugerea templului de la Ierusalim şi lipsit de orice încredere de a putea să se întoarcă în oraşul sfânt în ruină. „Cei ce nădăjduiesc în Domnul capătă puteri noi, - asigură profetul - primesc aripi ca de vultur. aleargă şi nu-şi pierd puterile, fac drumuri lungi şi nu obosesc” (Is 40,31). Şi mai departe, „bucuria şi fericirea îi vor ajunge pe aceştia şi de la ei vor fugi durerea, întristarea şi suspinul” (ibid. 35,10). Liturgia Adventului ne repetă constant că trebuie să ne trezim din somnul obişnuinţei şi mediocrităţii, trebuie să lăsăm tristeţea şi descurajarea; e nevoie să ne îmbărbătăm inimile pentru că „Domnul este aproape”.

Adresându-se credincioşilor parohiei „Sfânta Maria a Rozariului de la Pompei la Martirii Portunezi” Benedict al XVI-lea a spus că duminică era pentru ei toţi un alt motiv de bucurie: dedicarea, sfinţirea noii biserici parohiale, care se ridică pe acelaşi loc unde iubitul său predecesor Ioan Paul al II-lea la 8 noimebrie 1998 a celebrat Sfânta Liturghie cu ocazia vizitei sale pastorale. Liturgia solemnă a dedicării acestui templu - a subliniat Papa - constituie o ocazie de intensă bucurie spirituală pentru tot Poporul lui Dumnezeu care trăieşte în respectiva zonă. Pontiful a spus că se alătură bucuros satisfacţiei lor legitime de a avea în sfârşit o biserică a lor, primitoare şi funcţională. Locul în care este construită evocă un trecut de strălucite mărturii creştine. Tocmai aici, în apropiere, - a spus - sunt, fapt plasate, catacombele Generozei, unde, potrivit tradiţiei, au fost îngropaţi trei fraţi - Simpliciu, Faustin şi Viatrice sau Beatrice - victime ale persecuţiei declanşate în anul 303, şi ale căror relicve sunt păstate, în parte la Roma în biserica Sfântul Nicolae în Carceră şi la Monte Savello, iar în parte la Fulda, în Germania, oraş care din secolul al VIII-lea, graţie faptului că Sfântul Bonifaciu a purtat aici relicvele, cinsteşte Martirii Portuenzi drept copatroni ai săi. Din aceste motive, Papa a salutat episcopul de Fuda, mons. Josef Algermissen, prezent la celebrare şi mons. Carlo Liberati, arhiepiscop-prelat de Pompei, sanctuar marian cu care parohia romană a stabilit o înfrăţire spirituală.

Dedicarea bisericii parohiale capătă o semnificaţie cu adevărat specială pentru locuitorii acestui cartier roman, ţinând cont mai ales de locul unde se înalţă edificiul sacru. „Tinerii martiri care au murit odinioară pentru a da mărturie pentru Cristos nu sunt oare un puternic imbold pentru voi, creştini de azi, de a persevera în urmarea cu fidelitatea a lui Isus?” Şi mai departe: „Ocrotirea Fecioarei Sfântului Rozariu nu vă cere să fiţi bărbaţi şi femei de profundă credinţă asemenea Ei?” Şi astăzi, a continuat Benedict al XVI-lea, deşi în forme diferite, mesajul salvator al lui Cristos este contrastat iar creştinii, nu mai puţin ca ieri, sunt chemaţi să dea cont de speranţa lor, să ofere lumii mărturia Adevărului Unicului care salvează şi răscumpără!” Urarea Papei a fost ca noua biserică să fie un spaţiu deosebit pentru a creşte în cunoaşterea şi în iubirea Aceluia pe care peste puţine zile îl vom primi în bucuria Naşterii sale ca Răscumpărător al lumii şi Mântuitor al nostru.

Apoi Papa a adresat saluturi şi mulţumiri tuturor acelora care în diferite forme au contribuit la construirea noii biserici: de la autorităţile bisericeşti şi civile până la asociaţiile de copii, tineret şi adulţi care însufleţesc viaţa comunităţii.
„Dragi prieteni, - a spus - trăim astăzi o zi care încununează eforturile, ostenelile, sacrificiile făcute şi strădania comunităţii de a se constituie ca o comunitate creştină matură, dornică să aibă un spaţiu rezervat definitiv cultului lui Dumnezeu.

Papa a comentat în ultima parte a predicii lecturile biblice speciale propuse la sfinţirea unei biserici. Prima luată din cartea lui Nehemia, o carte care povesteşte refacerea comunităţii ebraice după exilul babilonian, după dispersarea şi distrugerea templului. Este cartea originilor unei comunităţi, şi e plină de speranţă, cum a explicat Papa. În centrul fragmentului citit la Liturghie sunt două mari figuri: un preot, Esdra, şi un laic, Nehemia, care sunt autoritatea religioasă şi respectiv autoritatea civilă a vremii. Textul descrie momentul solemn în care se reconstituie oficial, după dispersare, modesta comunitate iudaică; este momentul proclamării din nou în mod public a legii şi totul se desfăşoară într-un climat de simplitate şi de sărăcie. Ascultarea se petrece într-o atmosferă de mare intensitate spirituală. Unii încep să plângă de bucurie că pot din nou, după tragedia distrugerii Ierusalimului, să asculte în libertate cuvântul Lui Dumnezeu. Dar Nehemia le atrage atenţia spunând că aceasta este o zi de sărbătoare şi că, pentru a avea forţa Domnului, trebuie să se bucure, exprimând recunoştinţă pentru darurile lui Dumnezeu.

Imediată aplicarea textului la evenimentul actual al sfinţirii biserici. "Această lectură nu trezeşte şi în voi, dragi credincioşi, - sunt cuvintele Papei - mare emoţie? În acest moment câte amintiri năvălesc în mintea voastră! Câtă trudă pentru a construi, an de an, comunitatea! Câte visuri, câte planuri, câte dificultăţi! Acum însă ne este dată oportunitatea să proclamăm şi să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu într-o frumoasă biserică, ce favorizează reculegerea şi suscită bucurie; o biserică care vrea să fie rechemare constantă la o credinţă tare şi la angajarea de a creşte ca o comunitate unită. Mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile sale şi mulţumim tuturor celor care au fost artizanii construirii acestei biserici".

Papa a comentat pe scurt şi a doua lectură din cartea Apocalipsei cu viziunea planului lui Dumnezeu pentru Biserica sa şi pentru întreaga umanitate: este un oraş sfânt, Ierusalimul care coboară din cer strălucind de slava divină. Autorul încearcă să descrie acest oraş minunat comparându-l cu pietrele cele mai preţioase, şi în fine, precizează că ea se sprijină pe persoana şi pe mesajul apostolilor. Evanghelistul Ioan ne sugerează astfel că oamenii, comunitatea vie este mai sacră decât templul material pe care îl consacrăm. Iar pentru a construi acest templu viu, spiritual - care sunteţi voi -, este nevoie de multă rugăciune, e de trebuinţă a valoriza orice prilej pe care îl oferă liturgia, cateheza şi multiplele activităţi pastorale, caritative, misionare, şi culturale care păstrează „tânără” promiţătoarea voastră parohie. Grija pe care o arătăm pentru edificiul material - stropindu-l cu apă sfinţită, ungându-l cu ulei, tămâindu-l - să fie semn şi imbold al unei mai intense îngrijiri pentru apărarea şi promovarea templului persoanelor, format de voi, dragi parohieni.

În fine, pagina evanghelică, pe care am ascultat-o, povesteşte despre un colocviu dintre Isus şi ai săi, în special cu Petru; un colocviu centrat în întregime asupra persoanei divinului Învăţător. Lumea intuise ceva despre El; unii gândesc că este Ioan Botezătorul înviat din morţi, alţii Ilie reîntors pe pământ, alţii apoi profetul Ieremia. Petru în numele ucenicilor, declară că Isus este mai mult decât un profet: este Mesia lui Dumnezeu, - Cristos - Fiul Dumnezeului celui Viu. Iar Domnul îi zice lui singur: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea. În felul acesta, încă o dată, vedem că este Isus, Cristos stânca unică şi de nedistrus pe care se sprijină credinţa noastră, pe care este construită această parohie. Iar pe Isus îl întâlnim în ascultarea Sfintelor Scripturi; este prezent şi devina mâncarea noastră în Euharistie, trăieşte în comunitatea parohială. Totul, deci, în biserica edificiu şi în Biserica în sens de comunitate vorbeşte despre Isus, totul este relativ la El, face referinţă la El. Şi Domnul ne adună în marea comunitatea a Bisericii din toate timpurile şi din toate locurile, strânsă în comuniune cu succesorul lui Petru ca stâncă a unităţii. Acţiunea episcopilor şi a preoţilor, strădania apostolică şi misionară a fiecărui credincios este a proclama şi mărturisi prin cuvinte şi cu viaţa că El, Fiul lui Dumnezeu făcut om, este unicul nostru Mântuitor.

Papa a încheiat omilia cerând lui Isus să călăuzească această comunitatea şi să o facă să crească tot mai mult în fidelitate faţă de Evanghelia sa; să-i cerem să suscite multe şi sfinte vocaţii la preoţie şi viaţa călugărească şi misionară; să-i facă pe toţi enoriaşii parohiei disponibili să urmeze exemplul Sfinţilor Martiri Portunezi. În fine, să încredinţăm această rugăciune a noastră mâinilor materne ale Mariei, Regina Rozariului. Fie ca ea să mijlocească harul ca să se verifice pentru noi, în această zi, cuvântul conclusiv al primei lecturi: „Bucuria Domnului să fie forţa noastră” (cfr Neh 8,10). Numai bucuria Domnului şi puterea credinţei în El pot face rodnic, cu adevărat, mersul parohiei voastre. Şi aşa să fie!