2007-12-08 20:02:31

Maria, Maica Speranţei, model pentru tinerii care au pierdut valoarea iubirii frumoase şi a demnităţii trupului: cuvântul Papei la rugăciunea Angelus şi salutul pentru anul jubiliar de la Lourdes


RV 08 dec 2007. Tinerii de astăzi sunt "orfani de adevărata iubire" şi "victime" ale mesajelor care-i induc să considere sentimentul iubirii şi trupul drept un "obiect de consum": este atenţionarea papei Benedict al XVI-lea adresată sâmbătă în Piaţa Sf. Petru, la recitarea rugăciunii "Îngerul Domnului" în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Preacurata Fecioara Maria, a fost îndemnul Papei, să arate "înălţimea şi frumuseţea planului lui Dumnezeu cu privire la fiecare om", prin care suntem chemaţi să devenim "sfinţi şi neprihăniţi în caritate". Tot sâmbătă, la sanctuarul Maicii Domnului de la Lourdes, în Franţa, delegatul papei, card. Ivan Dias, a deschis jubileul celor 150 de ani de la apariţiile Fecioarei în mica localitate din Munţii Pirinei.
E zi de sărbătoare, sămâbătă, 8 decembri şi în cuvântul său de la rugăciunea Angelus, în piaţa bazilicii vaticane, Bendict al XVI-lea a afirmat că Maria neprihănit zămislită este "semn de speranţă sigură şi de mângâiere". Dar pentru Sf. Părinte este şi ocazia unei constatări dureroase cu privire la lumea tinerilor, a cărei realitate prezentată de cronicile mass-media sunt în contrast cu "frumuseţea stălucitoare" a Maicii Preacurate, ea care – a observat – a fost transparentă la iubirea lui Dumnezeu:

• "Mă gândesc la tinerii de astăzi, crescuţi într-un mediu saturat de mesaje care propun false modele de fericire. Aceşti tineri şi tinere riscă să piardă speranţa, pentru că par deseori orfani de adevărata iubire, care umple viaţa de sens şi bucurie".

Aplauze spontane se înălţau din Piaţa Sf. Petru spre fereastra Papei, când Benedict al XVI-lea a amintit numeroasele ocazii în care Ioan Paul al II-lea dedea ca model pentru tineri pe "Maria, Maica iubirii frumoase". De aceea, a adăugat Benedict al XVI-lea, "ce tristeţe când tinerii pierd uimirea, fascinaţia sentimentelor frumoase, valoarea respectului faţă de trup, manifestare a persoanei şi a misterului ei insondabil".

• "Nu puţine experienţe ne spun din nefericire că adolescenţii, tinerii şi chiar copiii sunt victime facile a corupţiei iubirii, amăgiţi de adulţi fără scrupule, care minţindu-se pe sine şi pe ei, îi atrag pe drumul fără ieşire al consumismului: chiar şi realităţile cele mai sacre, precum trupul uman, templul Dumnezeului iubirii şi al vieţii, devin astfel obiecte de consum; şi aceasta, din ce în ce mai devreme, încă de la preadolescenţă".
Pentru aceşti tineri, derutaţi de mesaje atât de deviante şi periculoase, şi pentru întreaga Biserică, Papa a invocat lumina Mariei care luminează omenirii calea care duce la Cristos, în particular acum, în timpul Adventului. Şi în Neprihănita sa Zămislire, Maria nu este numai "Maica neamului omenesc", dar şi "Maica speranţei":

• "Spre ea îndreptăm cu încredere rugăciunea noastră, în timp ce mergem în mod ideal în pelerinaj la Lourdes, unde chiar în această zi a început un an jubiliar special, cu ocazia celor 150 de ani de la apariţiile ei la grota din Massabielle. Marie Neprihănită, "Steaua mării, străluceşte asupra noastră şi călăuzeşte-ne pe drumul nostru!".

La încheierea rugăciunii Angelus, Benedict al XVI-lea a salutat în cinci limbi miile de pelerini prezenţi în Piaţa Sf. Petru, invitându-i să participe la tradiţionala ceremonie de după amiază, unde Papa va aduce un moagiu floral statuii Neprihănitei plasată în centrul istoric al Romei.
Ascutaţi şi binecuvântarea apostolică a Papei, pe care o extinde bucuros prin mass-media la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă.










All the contents on this site are copyrighted ©.