În urmă cu 30 de ani murea Raoul Follereau, apostolul bolnavilor de lepră
(RV - 7 decembrie 2007) „O voce care încă răsună”: este provocarea şi titlul
reuniunii de studiu care a început joi 6 decembrie la Sanctuarul Fecioarei Maria a
Sfântului Rozariu din Pompei pentru a marca 30 de ani de la moartea lui Raoul Follereau.
Manifestarea organizată de Asociaţia „Voglio vivere Onlus”, membră a Uniunii Internaţionale
Raoul Follereau pentru combaterea leprei a început cu Liturghia euharistică prezidată
de cardinalul Javier Lozano Barragàn, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala
Sănătăţii împreună cu mons. Carlo Liberati, arhiepiscop-prelat de Pompei. Scopul iniţiativei
este acela de a face cunoscut tinerelor generaţii operele ziaristului francez care
şi-a consumat propria existenţă în slujirea altora, dedicându-se în mod special îngrijirii
bolnavilor de lepră.
Apostolul bolnavilor de lepră, vagabondul carităţii, ambasadorul
săracilor printre cei săraci. Sunt multe expresiile care în decursul anilor au trasat
figura lui Raoul Follereau. Născut în 1903 la Nevres, în centrul regiunii Burgundia,
a început de foarte tânăr o carieră strălucită de scriitor - poet; la jumătatea anilor
’30 pleacă pentru o serie de călătorii în Africa. Aici descoperă realitatea bolnavilor
de lepră, îmbrăţişează suferinţele lor şi se face promotor al unei serii de iniţiative
menite să înfrângă patologia şi să smulgă din starea de marginalizare pe cei loviţi
de morbul lui Hansen. În următorii 10 ani ţine peste 1200 de conferinţe în diferite
ţări ale lumii, strânge fonduri şi în Coasta de Fildeş, în oraşul Adzopé, dă viaţă
acelei opere care astăzi este „Institutul Naţional pentru Tratamentul Leprei”. În
viaţa sa a făcut de 30 de ori înconjurul lumii pentru a vorbi despre cei mai din urmă
cu „mai marii pământului”, cerând ca resursele economice să nu fie destinate armamentelor
ci pentru combaterea sărăciei, marginalizării, bolilor.
Din scrierile sale
reiese modul în care interpreta angajarea sa în favoarea altora: „Bătălia împotriva
leprei nu este decât un capitol, primul capitol al acestei mari lupte pe care toţi,
oricine am fi noi, din orice parte am veni, trebuie să o ducem împotriva acelor adevărate
lepre, mult mai contagioase, vai, chiar decât lepra însăşi, şi care sunt mizeria,
foametea, egoismul, fanatismul şi laşitatea”. Follereau intervine şi scrie, Naţiunilor
Unite. În anii ’50, în plin „război rece” va căuta să obţină, fără succes, de la liderii
Uniunii Sovietice şi Statelor Unite echivalentul în bani a costului unui avion de
bombardament: „Cu preţul a două aparate de acest fel - spune - am putea îngriji toţi
bolnavii de lepră din lume”. Graţie strădaniei sale, în 1954 ONU lansează prima Zi
Mondială a Bolnavilor de Lepră: astăzi sunt 150 ţările care o celebrează în ultima
duminică din ianuarie.
Duminică 29 ianuarie 2006 Benedict
al XVI-lea amintea astfel angajarea lui Follereau: „Încurajez misionarii, lucrătorii
sanitari şi voluntarii angajaţi în acest domeniu de frontieră de slujire a omului.
Lepra este simptom al unui rău mai grav şi mai vast care este mizeria. De aceea, pe
făgaşul predecesorilor mei, reînnoiesc apelul către responsabilii Naţiunilor, să-şi
unească forţele pentru a depăşi gravele dezechilibre care încă penalizează o largă
parte a umanităţii”.
În ceea ce Follereau însuşi defineşte testamentul său
spiritual, se adresează tinerilor, îi proclamă moştenitori universali ai angajării
sale şi condamnă orice formă de violenţă. Scrie: „Proclam urmaş universal întreg
tineretul lumii. Tot tineretul: acela care a primit darul credinţei, acela care se
comportă ca şi cum ar crede, acela care consideră că nu crede. Există un singur cer
pentru toată lumea. Pacifiştii cu măciuca sunt falşi combatanţi. Încercând să cucerească,
dezertează. Cristos a respins violenţa, acceptând Crucea”.
La 30 de ani
de la moartea sa, ce spune tinerilor acest om care şi-a consumat întreaga viaţă alături
de cei mai din urmă? Susanna Bernoldi, din Asociaţia italiană „Prieteni ai lui Raoul
Follereau”: • „El spune tinerilor: nu vă descurajaţi. Şi cred că acesta este
un avertisment cât se poate de actual. Nu renunţaţi, nu daţi înapoi deoarece ziua
de mâine este a voastră. Deci ia de mână aceşti tineri, aşa cum ştia el să procedeze
cu bolnavii de lepră, acele persoane respinse de toţi: el le prindea de mâini, îi
îmbrăţişa, îi săruta, îi făcea să simtă căldura umană. Iată, putem fi protagonişti
ai schimbării vieţii fraţilor noştri!”.
O provocare pentru viitor, toată de
înfruntat şi care priveşte la tineri ca la principalii artizani ai dreptăţii sociale.