Neprihănita Zămislire: interviu acordat de card. Angelo Comastri, vicar al Papei pentru Statul Cetăţii Vaticanului

(RV - 7 decembrie 2007) E sărbătoare. În prima parte a Adventului, perioada de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, Biserica propune atenţiei credincioşilor Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria: adevărul dogmatic al Mariei, zămislită fără păcatul strămoşesc, ferită de pata originală (...) În continuarea consideraţiilor omiletice, propunem, stimaţi ascultători, un interviu al cardinalului Angelo Comastri, vicar general al Papei pentru Statul Cetăţii Vaticanului.

Prima întrebare: ce spune astăzi Bisericii şi lumii solemnitatea Neprihănitei Zămisliri?
• „Drumul care conduce la Betleem şi pe care noi îl parcurgem din nou în fiecare an în timpul Adventului este o cale luminată de Neprihănita. Ce înseamnă Neprihănita? Aş vrea să ilustrez această dogmă prin opera lui Michelangelo, numită „la Pietà”. Intrând în bazilica vaticană, ochiul cade - aş zice spontan - asupra acestui grup statuar de marmură albă, extraordinar şi foarte renumit. Se află, la intrare, în partea stângă a bazilicii. Când ochiul se opreşte asupra chipului Mariei, se rămâne surprinşi: Maria este înfăţişată foarte tânără, aproape adolescentă. Şi totuşi, când Maria l-a luat în braţele sale, mai precis, a primit în braţele ei trupul răstignit al Fiului, desigur, nu mai era la vârsta tinereţii. Pentru ce atunci Michelangelo a reprezentat-o atât de tânără? Pentru a ne arăta că Maria era Neprihănită şi pentru a ne spune că bătrâneţea, declinul lumii este păcatul. Păcatul este boala umanităţii; păcatul este infecţia care demolează bucuria umană. Maria este fără păcat, şi de aceea, Maria este tinereţea umanităţii. În inima sa nu a intrat nici o umbră de păcat. De aceea Maria este visul lui Dumnezeu, şi într-un anume mod, este şi cel al nostru. Şi noi, printr-un drum de purificare, suntem chemaţi să ne apropiem de Maria şi să regăsim nevinovăţia care ne redă frumuseţea şi ne face fericiţi”.

Preasfânta Fecioară a fost ferită de păcat, dar astăzi simţul şi sensul păcatului se pierde treptat şi este înlocuit tot mai mult cu sensul de vină, c e poate fi chiar devastator şu duce la disperare…Cardinalul Comastri:
• „Este adevărat, se pierde sensul păcatului. Şi când de pierde sensul păcatului înseamnă că s-a pierdut şi sensul de Dumnezeu. Şi fără Dumnezeu ce este viaţa? Dumnezeu nu are nevoie niciodată de a pedepsi. Dumnezeu nu pedepseşte pe nimeni, dar când cineva îl refuză pe Dumnezeu pedeapsa este în însăşi respingerea lui Dumnezeu, deoarece se pierde sensul vieţii. Mă mărginesc doar la câteva citate. Francezul Jean Paul Sartre, ateu, ajunge la această concluzie: „Omul este o pasiune inutilă”; dare ne întrebăm, o pasiune inutilă mai merită să o trăieşti”. Richard Hoggins, un om de ştiinţă ateu, ajunge să afirme: „Omul este un atom ridicol, fără semnificaţie şi fără sens”. Dar se poate trăi astfel viaţa? Aceasta este deja o pedeapsă. Păcatul, adică refuzarea lui Dumnezeu, se pedepseşte căzând în non sens în absurd, şi, în consecinţă, în disperare. Epoca noastră este una disperată, tocmai pentru că l-a respins pe Dumnezeu care este axa fundamentală a vieţii. Dacă se înlătură axa de susţinere a vieţii, se prăbuşeşte însăţi viaţa, cade peste noi şi nu mai are sens. Tot dispreţul faţă de viaţă, care există azi, incapacitatea de a înfrunta orice dificultate, orice sacrificiu şi reacţia violentă: toate acestea nu sunt altceva decât consecinţa şi rodul refuzului lui Dumnezeu în viaţa proprie. Este rod al păcatului”.

Anul acesta, sărbătoarea Neprihănitei coincide cu începutul celebrărilor pentru cei 150 de ani de la apariţiile Sfintei Fecioare la Lourdes. Care este semnificaţia acestor apariţii, dar şi a ori cărei alte apariţii a Sfintei Fecioare? Arhiepiscopul Angelo Comastri:
"Sfânta Fecioară este Mamă şi este Mamă a Bisericii şi umanităţii. A fost consacrată drept Mamă a omenirii sub Crucea Domnului, când Isus i-a spus Mariei, în timp ce avea mâinile pironite pe lemnul suferinţei: „Femeie, iată Fiul tău”, în alte cuvinte „Fii Mamă”. Maria, prin nevinovăţia şi umilinţa ei sa, a luat în serios cuvintele lui Isus - împlineşte rolul de Mamă. Apariţiile sunt maternitatea activă. Maria intervine şi intervine atunci când vede fiii în dificultate, când vede mai ales fiii că uită Evanghelia. Şi Maria o aminteşte, pentru că în apariţiile mariane, Ea nu spune nimic nou. Este ca o mamă atentă, grijulie care ia fiul, îi pune în faţă Evanghelia şi îi subliniază ceva care el uită. La Lourdes, Maria ne-a reaminit: „E necesar să vă rugaţi, dacă vreţi să fiţi liberi. Aveţi nevoie de rugăciune şi de pocăinţă pentru a regăsi frumuseţea nevinovăţiei şi, prin aceasta, frumuseţea vieţii”.

Papa, pentru această ocazie, a acordat indulgenţa plenară. Dar noi creştinii suntem conştienţi de aceste daruri atât de importanţe?
• „În măsura în care suntem credincioşi, se înţelege, se percepe valoarea acestor daruri; în măsura în care inima noastră e curată, atunci şi privirea noastră vede frumuseţea acestor daruri. Indulgenţa reprezintă un mare dar: este mijlocirea întregii Biserici care e pusă la dispoziţia noastră. Când există o fărâmă de credinţă, nu se pierd aceste ocazii, aceste haruri. Trebuie să ne întoarcem la credinţă pentru a înţelege cât este de preţioasă indulgenţa”.

Neprihănita Zămislire este un semn de speranţă. Recent a apărut Enciclica lui Benedict al XVI-lea asupra acestei teme: dar, dar o părere personală, ce este speranţa creştină? Cardinalul Angelo Comastri:
• „Speranţa creştină este certitudinea. Certitudinea de credinţă că binele învinge, bunătatea învinge şi învinge pentru că a învins deja în Isus Cristos, mort şi înviat. Eu spun mereu că pentru a înţelege speranţa, e necesar a se aşeza în genunchi la picioarele Crucii şi a privi scena, care este o rază de lumină, un fascicul de lumină ce iluminează întreaga istoria. Isus este pe Cruce, o Cruce pe care am construit-o toţi, şi - în timp ce pe Cruce - aroganţa umană îl provoacă: ‚Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe Cruce şi vom crede în Tine’; i-ai salvat pe alţii, acum salvează-te pe tine însuţi”. Dacă ar fi voit, Isus ar fi putut să coboare. Ce-l costa? Cu un singur cuvânt spusese furtunii pe Mărea Galileii ‚Taci, opreşete-te’, iar vântul a tăcut şi marea s-a liniştit; cu o simplă binecuvântare înmulţise pâinile pentru a sătura mii de persoane; cu un strigăt: ‚Lazăre, ieşi afară’, a readus la viaţă un mort. Cât îl costa pe Isus să coboare de pe Cruce? De cu nu a coborât? Isus nu a coborât de pe Cruce pentru a ne spune că Dumnezeu nu este putere şi, de aceea, Isus nu a coborât de pe Cruce pentru a nu canoniza forţa puterii, forţa aroganţei, forţa prepotenţei; dar a rămas pe Cruce tocmai pentru a ne spune că Dumnezeu este iubire, Dumnezeu e bunătate şi că forţa lui Dumnezeu este forţa bunătăţii, a iubirii şi tocmai pentru că aceasta este forţa lui Dumnezeu, bunătatea învinge şi iubire învinge. Aceasta certitudine este inima speranţei creştine, care a avut ulterior explozia sa în Învierea lui Isus".

Moartea lui Cristos nu a fost ultimul cuvânt. Prin moarte, Isus a pus iubirea înlăuntrul morţii pe care a învins-o, în cât fiecare poate tresălta de bucurie: "A înviat Cristos speranţa mea!"

Sărbătoare frumoasă, iubiţi ascultători !

 
Serviciul cuprinde începutul consideraţiilor omiletice continuat cu intrerviul cardinalului Comastri.
Aici serviciul complet audio: