La audienţa generală de miercuri, urările lui Benedict al XVI-lea pentru Advent. Cateheza dedicată învăţămintelor Sfântului Cromaţiu, episcop de Aquileia, secolul IV

(RV - 5 decembrie 2007) Adventul să fie un moment pentru a redescoperi raportul cu Dumnezeu care ne iubeşte personal şi nu ne abandonează în mâinile celui care ne este duşman. Benedict al XVI-lea a încheiat cu aceste gânduri cateheza la audienţa generală ţinută miercuri dimineaţă în Aula Paul al VI-lea din Vatican şi dedicată figurii unui episcop din antichitatea creştină, Sfântul Cromaţiu, care, născut la Udine, a condus cu credinţă tare şi curaj soarta Bisericii din Aquileia, într- o epocă dificilă a celui de-a IV-lea secol (anii 387/388 şi 407/408).

Un nume arhaic, o învăţătură neapusă. Cromaţiu este episcop de Aquileia când importantul oraş din nord-estul Italiei - „fervent centru de viaţă creştină” şi deci vizat de persecuţiile împăraţilor romani - trebuie să înfrunte invaziile barbarilor, în extern, şi să se protejeze de valul prelungit al ereziei lui Arie, în interior. Aceea pe care Cromaţiu o cârmuieşte în acei ani „cu curaj şi energie” este - afirmă conştient episcopul - o „navă într-o mare pe timp de furtună”. Dar nu o navă în derivă.

Aproximativ 40 de predici, din fericire, redescoperite, trasează liniile principale ale învăţăturii sale, sintetizate astfel de Benedict al XVI:
• „Cromaţiu a fost un maestru înţelept şi un păstor zelos. Cea dintâi şi principala sa angajare a fost aceea de a se pune în ascultarea Cuvântului pentru a fi capabil să devină apoi vestitorul acestuia: în învăţătura sa el porneşte mereu de la Cuvântul lui Dumnezeu, şi la el se întoarce de fiecare dată. Unele tematici îi sunt deosebit de dragi: înainte de toate misterul trinitar (…) Apoi tema Duhului Sfânt (…) Însă sfântul episcop revine cu insistenţă asupra misterului lui Cristos. Cuvântul întrupat este adevărat Dumnezeu şi om adevărat: a asumat în întregime umanitatea, pentru a-i dărui propria divinitate”.

Papa a amintit marea stimă de care se bucura Cromaţiu în vremea sa, dacă ne gândim că el, împreună cu episcopul Romei şi cel de Milano, a fost singurul destinatar al unei scrisori de ajutor scrisă de episcopul de atunci al Constantinopolului.

Cromaţiu era un episcop tenace, capabil să vorbească fără sofisme la inima persoanelor, în vremuri în care un cuvânt putea face diferenţa dinte desnădejde şi încredere:
• „Ca zelos păstor ce era, Cromaţiu ştie să vorbească lumii sale într-un limbaj proaspăt, colorat şi incisiv. Deşi nu ignora vorbirea perfectă a limbii latine, preferă să recurgă la limbajul popular, bogat în imagini uşor de înţeles (…) Mereu în optica bunului păstor, într-o perioadă agitată ca a sa, bântuită de invaziile barbarilor, el ştie să stea alături de credincioşi pentru a-i încuraja şi a le deschide sufletul spre încrederea în Dumnezeu, care nu abandonează niciodată fiii săi”.

Şi nu este în contrast faptul că soliditatea umană şi doctrinară a episcopului din Aquileia găseşte accente de duioşie când învăţămintele sale, a notat Benedict al XVI-lea, se opresc asupra Fecioarei Maria:
• „Învăţătura sa mariologică este sobră şi precisă. Lui îi datorăm câteva descrieri sugestive ale Preasfintei Fecioare: Maria este ‚fecioară evanghelică în stare să-l primească pe Dumnezeu’; este ‚oiţa fără prihană şi neatinsă’, care a născut mielul înveşmântat în purpură’. Episcopul de Aquileia pune adesea Fecioara în relaţie cu Biserica: amândouă, de fapt, sunt ‚fecioare’ şi ‚mame’”.

Cromaţiu moare în exil în anul 407, la Grado, unde se refugiase din faţa incursiunilor devastatoare ale barbarilor. Nu ‚mor’ însă cuvintele sale, pe care Papa le-a pus ca sigiliu pe cateheza sa. Un îndemn definit de Benedict al XVI-lea „perfect valabil” şi astăzi, care se adresează cu intensitate lui Dumnezeu: „Să-l rugăm să ne elibereze de orice incursiune a duşmanilor, de orice teamă de adversari. Să nu privească la meritele noastre, ci la milostivirea sa”:
• „Astfel, chiar la începutul timpului Adventului, Sfântul Cromaţiu ne aminteşte că Adventul este timp de rugăciune în care trebuie să intrăm în contact cu Dumnezeu. Dumnezeu ne cunoaşte, mă cunoaşte pe mine, cunoaşte pe fiecare dintre noi, îmi vrea bine, nu mă abandonează. Să mergem înainte cu această încredere în timpul liturgic abia început”.
• Aplauze.

Audienţa generală a binecuvântat în mod ideal deschiderea Anului Cromaţian proclamat de Bisericile de Udine şi Gorizia, ai căror credincioşi prezenţi în Aula Paul al VI-lea împreună cu episcopii respectivi, au fost salutaţi de Benedict al XVI-lea. În diferitele limbi, Papa a invitat Biserica să se pregătească cum se cuvine la Naşterea Domnului în spirit de „vigilenţă evanghelică”, precum şi la solemnitatea Neprihănitei Zămisliri de la 8 decembrie. Saluturile particulare ale Pontifului au fost adresate membrilor grupului Follereau - de Foucauld, însoţiţi de arhiepiscopul de Pompei, Carlo Liberati şi Slujitoarelor Iubirii Milostive (prezente şi în România), angajate în Capitlul general. „Le încurajez - a spus Papa - să păşească înaintea lui Cristos prin coerenţa credinţei pentru a mărturisi cu reînnoită ardoare apostolică milostivirea divină”.
• Pater noster
La sfârşit, ca de obicei, Benedict al XVI-lea a intonat în cor rugăciunea Tatăl nostru în limba latină şi a invocat asupra tuturor binecuvântarea apostolică pe care o extinde la toţi cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.
• Binecuvântarea apostolică.
 
Aici serviciul audio: