2007-12-05 16:49:37

Benedict al XVI-lea acordă indulgenţa plenară cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la apariţiile Sfintei Fecioare Maria la Lourdes


(RV - 5 decembrie 2007) Papa a acordat indulgenţa plenară cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a apariţiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, dintre care prima avut loc la 11 februarie 1858. Miercuri, Penitenţieria Apostolică a publicat relativul decret.
Indulgenţa plenară este acordată zilnic credincioşilor, care începând de la 8 decembrie anul acesta până la 8 decembrie 2008 vor vizita, în condiţiile obişnuite, unele locuri de la Lourdes: baptisterul parohial folosit pentru botezul Bernadetei, casa numită „cachot” a familiei Soubirous, Grota de la Massabielle şi Capela ospiciului unde Bernadeta a primit Prima Sfântă Împărtăşanie.

Papa acordă indulgenţa plenară şi de la 2 la 11 februarie 2008 tuturor celor care vor vizita în acest timp într-o grotă, sau un loc demn, în orice parte a lumii, imaginea binecuvântată a Fericitei Fecioare Maria de Lourdes expusă solemn cinstirii publice. În această perioadă vor putea dobândi indulgenţa şi bătrânii, infirmii şi toţi cei care „dintr-un motiv legitim” nu pot ieşi din casă, dacă vor face cu dorinţa inimii o vizită la locurile indicate de la Lourdes şi „vor oferi cu încredere lui Dumnezeu prin intermediul Mariei suferinţele şi necazurile vieţii lor”.

Condiţiile pentru dobândirea indulgenţei plenare sunt Mărturisirea sacramentală şi Împărtăşania euharistică: în afară de aceasta este necesar a se ruga după intenţiile Sfântului Părinte şi a avea sufletul detaşat total de înclinarea spre orice păcat.

Amintim că indulgenţa este iertarea înaintea lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice pentru păcatele deja iertate, în ceea ce priveşte vina, în sacramentul Pocăinţei. Pedeapsa vremelnică priveşte acea înclinaţie spre păcat care continuă să persiste în omul împăcat cu Dumnezeu, şi care are nevoie de purificare, fie în timpul vieţii printr-un adecvat drum de pocăinţă, fie după moarte în Purgatoriu. Indulgenţa înlătură această pedeapsă.

Decretul Penitenţieriei Apostolice subliniază că „atotputernicia şi infinita bunătate a lui Dumnezeu a unit într-un minunat raport misiunea providenţială a Mariei, Mama Domnului nostru Isus Cristos şi de aceea Mama Trupului Său Mistic care este Biserica şi opera mântuitoare a Bisericii însăşi”. Penitenţeria afirmă apoi că „seria nenumăratelor fapte prodigioase” privind sănătatea trupului şi a sufletului petrecute la Lourdes prin mijlocirea Fecioarei Maria. demonstrează „în mod evident că scopul integral al omului este binele întregii persoane, aici pe pământ şi mai ales în veşnicia mântuirii.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.