La audienţa generală de miercuri Benedict al XVI-lea a ţinut o cateheză despre Sf. Efrem Sirul, teolog şi poet de limbă siriacă din secolul IV; apel al Papei pentru bolnavii de SIDA

(RV - 28 noiembrie 2007) • „Chitara Duhului Sfânt”: astfel Papa l-a amintit pe Sfântul Efrem Sirul, printr-o expresie a tradiţiei creştine, optând să dedice cateheza de miercuri la audienţa generală din Aula Paul al VI-lea din Vatican acestui părinte al Bisericii, teolog şi poet din secolul IV. La încheierea audienţei săptămânale Benedict al XVI-lea a lansat un apel pentru Ziua Mondială împotriva maladiei SIDA care cade la 1 decembrie.

La începutul catehezei Sfântul Părinte a ţinut să facă o precizare.
•”Potrivit opiniei comune de azi, creştinismul - a spus - ar fi o religie europeană, care ar fi exportat apoi cultura acestui continent în alte ţări. Dar realitatea este mult mai complexă - a explicat Pontiful, deoarece rădăcina religiei creştine se află în Vechiul Testament şi deci la Ierusalim şi în lumea semită. Creştinismul se nutreşte mereu din această rădăcină a Vechiului Testament. Dar şi răspândirea sa în primele veacuri - a adăugat - s-a petrecut atât spre occident - spre lumea greco-latină , unde a inspirat apoi cultura europeană - cât şi spre orient, până în Persia, în India, contribuind astfel la a suscita o cultură specifică, în limbi semite, cu o identitate proprie”.

Pentru a arăta realitatea culturală pluriformă a unicei credinţe creştine de la începuturi, în cateheza de miercurea trecută - a amintit Benedict al XVI-lea - „am vorbit despre un reprezentant al acestui alt creştinism, despre Afraat înţeleptul persan, aproape necunoscut nouă”.
Urmând aceeaşi linie, Benedict al XVI-lea a vorbit miercurea aceasta despre Sfântul Efrem Sirul, născut la Nisibi în Mesopotamia, în jurul anului 306 într-o familie creştină. A fost cel mai important reprezentant al creştinismului de limbă siriacă (siriana veche) şi a reuşit să împace în mod unic vocaţia de teolog şi cea de poet. S-a format şi a crescut alături de Iacob, episcop de Nisibi (303-338) şi împreună cu el a întemeiat şcoala teologică din oraşul său. Hirotonit diacon, a trăit intens viaţa comunităţii creştine locale până în anul 363, an în care Nisibi a căzut în mâinile perşilor. Atunci Efrem a emigrat la Edessa, unde şi-a continuat activitatea de predicator. A murit în acest oraş în anul 373, victimă a molipsirii de ciumă, contractată în îngrijirea bolnavilor.

Nu se ştie cu certitudine dacă era monah, dar în orice caz este sigur că a rămas diacon toată viaţa şi a îmbrăţişat fecioria şi sărăcia. Astfel apare în specificul expresiei sale culturale identitatea creştină comună şi fundamentală: credinţa, speranţa - această speranţă care permite a trăi sărac şi cast în această lume punând orice aşteptare în Domnul - şi în fine dragostea, până la dăruirea de sine în îngrijirea bolnavilor de ciumă.
Până aici, pe scurt biografia acestui părinte ale Bisericii, supranumit „chitara Duhului Sfânt”, şi vom vedea motivul acestui apelativ atribuit de tradiţie.

Sfântul Efrem ne-a lăsat o mare moştenirea teologică. Producţia sa considerabilă - a spus Papa se poate regrupa în patru categorii: opere scrise în proză normală - operele polemice şi comentariile biblice; omilii în versuri; în fine, imnuri, fără îndoială, opera cea mai amplă a lui Efrem.
El este un autor bogat şi interesant sub multe aspecte - a observat Benedict al XVI-lea, dar mai ales sub profil teologic. Specificul muncii sale este că în ea se întâlnesc teologie şi poezie. Voind să ne apropiem de învăţătura sa, trebuie să insistăm încă de la început asupra faptului că el face teologie în formă poetică.
Poezia îi permite să aprofundeze reflecţia teologică prin paradoxuri şi imagini.
• „În acelaşi timp teologia sa devine liturgie, devine muzică; el era de fapt un mare compozitor, un muzician”.
• „Teologia, reflecţie asupra credinţei, poezia, cânt de laudă lui Dumnezeu merg împreună şi tocmai în acest caracter liturgic al teologiei sale apare cu limpezime adevărul divin”.
Imaginile contrapuse - a observat Papa - sunt în largă măsură privilegiate de el deoarece îi servesc pentru a sublinia misterul lui Dumnezeu.

După prezentarea biografiei şi operei Sfântului Efrem Sirul, Benedict al XVI-lea a făcut câteva exemplificări, spunând că nu poate prezenta mult din acest domeniu, şi pentru faptul că poezia este greu de tradus, şi că nu poate renunţa la a da o idee despre teologia sa poetică, de aceea a citat în parte două imnuri, şi în vederea perioadei Adventului, perioada de pregătire la sărbătoarea Crăciunului. În acest sens, Pontiful a propus câteva splendide imagini luate din imnurile „Asupra naşterii lui Cristos”.
„Folosind în mod greşit libertatea sa omul răstoarnă ordinea cosmosului”. A afirmat Papa amintind învăţătura lui Efrem despre Dumnezeu Creator. „Nimic în creaţie nu este izolat iar lumea, universul, este, alături de Sfânta Scriptură, o Biblie a lui Dumnezeu”: aceasta este învăţătura celui mai emblematic reprezentant al creştinismului de limbă siriacă, poetul cel mai renumit din toată epoca patristică. Aparţinea acelei categorii de persoane care se consacră pe deplin lui Cristos în serviciul comunităţii bisericeşti îmbrăţişând fecioria şi sărăcia; unul care a optat să rămână diacon toată viaţa definind aceasta „o alegere decisivă şi emblematică.

Relativ la stilul operei sale poetice, Benedict al XVI-lea a remarcat simbologia foarte abundentă şi magistral folosită. Angajarea teologică este cântată în poezie cu „imagini şi simboluri luate din natură, din viaţa zilnică şi din Biblie, a explicat Papa subliniind valoarea catehetică şi afirmând că „este pe deplin actuală pentru viaţa diferitelor Biserici creştine”. Papa a amintit de asemenea că în opera lui Efrem „este relevant rolul femeii” afirmând că „modul în care vorbeşte despre ea dovedeşte mereu sensibilitate şi respect: locuirea lui Isus în sânul femeii - a adăugat Papa - a înălţat enorm de mult demnitatea femeii”. Benedict al XVI-lea a făcut aluzie şi la unele imagini folosite de teologul poet siriac: jăratecul sau cărbunele aprins şi perla.

După saluturile în diferite limbi Benedict al XVI-lea a amintit pe toţi cei care suferă din cauza „teribilei maladii SIDA precum şi familiile lor, în special cele lovite de pierderea unuia dintre familiari”.
A amintit Ziua Mondială împotriva bolii SIDA care cade la 1 decembrie:
• „Doresc să îndemn toate persoanele de bunăvoinţă să multiplice eforturile pentru a opri răspândirea virusului HIV, să contrasteze dispreţul care adesea loveşte pe cei care sunt afectaţi de el şi să se îngrijească de bolnavi, mai ales când sunt încă în faza copilăriei”.
În fine un cordial bun venit pelerinilor de limba italiană, mai ales călugărilor Fattebenefratelli, Surorilor Carităţii Dominicane ale Prezentării, participanţilor la Şcoala de formare promovată de Mişcarea Focolarelor. A salutat în mod special personalul însărcinat cu difuzarea în lume a cotidianului L’Osservatore Romano, însoţit de directorul responsabil prof. Giovanni Maria Vian şi de directorul general preotul Elio Torrigiani, cu o mulţumire „pentru angajarea lor în a promova învăţătura Papei în toată lumea”.

Un gând special apoi pentru tineri, bolnavi şi cei recent căsătoriţi: „figura Sfântului Andrei a cărei sărbătoare se va celebra vineri 30 noiembrie, să fie pentru voi, dragi tineri, un model de curajoasă şi fidelă mărturie creştină. Sfântul Andrei să mijlocească pentru voi, dragi bolnavi, pentru ca mângâierea divină promisă de Isus celor mâhniţi să umple inimile voastre şi să vă întărească în credinţă”. Celor recent căsătoriţi, invitaţia Pontifului la a corespunde mereu planului de iubire al căsătoriei.

La sfârşitul audienţei, după intonarea în cor a rugăciunii Tatăl nostru în limba latină, al cărui text se află pe biletul de intrare scris pe verso, a invocat pentru toţi binecuvântarea apostolică pe care o extinde la toţi cei care, pa calea undelor, o primesc în spirit de credinţă.
• Binecuvântarea apostolică.

Aici serviciul audio: