2007-11-26 19:11:18

Luni: sumarul emisiunii


(RV - 26 noiembrie 2007) Principalele ştiri ale emsiunii şi alte informaţii:
- Biserica să fie gata să întâmpine exigenţele spirituale ale oamenilor din timpul nostru: îndemn al papei Benedict al XVI-lea către noii cardinali, primiţi luni dimineaţă în Aula Paul al VI-lea din vatican împreună cu rudele şi prietenii apropiaţi.

- Tot luni dimineaţă Papa a primit în audienţă cardinalul Marc Quellet, arhiepiscop de Québec, în Canada. De asemenea Sfântul Părinte a numit episcop de Lwuena în Angola, preotul salezian Jésus Tirso Blanco până în prezent vice-inspector al Institutului său din ţara africană.

- Solidaritate faţă de cei fără adăpost, sau fără locuinţă stabilă pentru a stăvili drama silenţioasă a mizeriei lor: au invocat cardinalul Renato Raffaele Martino şi arhiepscopul Agostino Marchetto la prima Conferinţă internaţională, din zilele de luni şi marţi la Roma, dedicată persoanelor fără locuinţă.

- În ajunul Conferinţei de pace de la Annapolis în Statele Unite, programmata pentru marţi 27 noiembrie, se reaprind speranţele comunităţii internaţionale pentru Orientul Mijlociu. Interviu cu părintele David Jäger, de la Custodia franciscană a Ţării Sfinte.

- Din iunie 2008 până în iunie 2009 Biserica va celebra Anul Paulin, marcând împlinirea a 2000 de ani de la naşterea Sfântului Paul. Cardinalul Andrea Cordero de Montezemolo, arhiparohul bazilicii papale Sfântul Paul din afara Zidurilor, a prezentat evenimentul Papei şi cardinalilor în consistoriul extraordinar de vineri, 23 noiembrie.

- Circulara arhiepiscopului major Lucian al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, emisă pe 22 noiembrie, privind hirotonirea celor doi Episcopi, Preacucernicii preoţi Vasile Bizău şi Mihai Cătălin Frăţilă, aleşi la 20 iunie şi proclamaţi la 27 octombrie, anul curent. Hirotonirea va avea loc în catedrala arhierească din Blaj, în ziua de 16 decembrie începând de la ora 9.30.

-Atmosferă de încredere la FAO, agenţia Naţiunilor Unite pentru Agricoltura şi Alimentaţie: în creştere bilanţul din următorii doi ani pentru sfidarea de a elibera lumea de foamete.

- Comisarul tehnic al naţionalei italiene de fotbal, Roberto Donadoni este de părere că lumea balonului rotund are nevoie mai mult ca oricând de personaje capabile să propună valori, precum Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea.

- Bangladeshul devastat de ciclonul Sidr: pagubele materiale se ridică la aproape 2 miliarde de euro; lipsă de coordonare în privinţa ajutoarelor.

- Cardinalul Nasrallah Sfeir lansează un apel pentru Liban, încă fără preşedinte: patriahul creştinilor maroniţi cere clasei politice şi conducătorilor libanezi să ajungă cât mai curând la o înţelegere în privinţa numelui şefului Statului.

- În Pakistan: Biserica şi jurnaliştii se mobilizează împotriva măsurilor restrictive impuse mijloacelor de comunicare de către guvern.

- Postului de Radio Vatican i-a fost atribuit „Premiul Telamone pentru pace 2007” pentru contribuţia la redeşteptarea moralei în societate.

- România: Potrivit rezultatelor parţiale publicate luni, ora 17, de Biroul Electoral Central, Partidul Democrat se situează pe primul loc în alegerile pentru Parlamentul European, cu 28,78% din voturi, urmat de PSD cu 23,14% şi PNL cu 13,45%.
Mai trec de pragul de 5% Partidul Liberal Democrat cu 7,78% şi UDMR cu 5,52%. Norma de reprezentare pare să fi fost depăşită şi de candidatul independent, episcopul reformat Ladislau Tokeş cu 3,43%. Foarte aproape de pragul electoral se situează Partidul Noua Generaţie Creştin Democrat cu 4,86%.

- Participarea la vot a fost de 29,4% din alegătorii cu drept de vot. La vot s-au prezentat mai puţin de cinci milioane de alegători.

- La referendumul pentru votul uninominal, rezultatele parţiale arată că prezenţa la vot a fost de 26,37%. În favoarea referendumului dar prea puţini. Pentru validarea referendumului era necesară o prezenţă la vot de 50% plus unu din alegătorii înscrişi în listele electorale - informează BBC.
 
- Din panorama internaţională: preşedintele rus Vladimir Putin a subliniat necesitatea de a reforma OSCE, Organizaţia pentru securitate şi cooperare în Europa, care a decis să nu monitorizeze alegerile parlamentare de duminica viitoare.

- Marţi 27 noiembrie, în calendarul liturgica bizantin român Sfântul Iacob Persanul, martir, anul 422; în calendarul roman sau latin Sfântul Virgil, călugăr de origine irlandeză, apostol al regiunii Carinţia din Austria, devenit episcop de Salzburg între anii 755 şi 784. Este patronul acestui oraş austriac.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.