2007-11-19 14:00:31

Episcopii mexicani: „Principii etice, unicul antidot împotriva profitului ridicat la rangul de valoare supremă”


(RV – 19 noiembrie 2007) Tutelarea demnităţii vieţii umane şi a familiei în lumina Evangheliei; secularizarea şi slăbirea vieţii creştine: sunt temele centrale ale mesajului final al celei de-a 84-a Plenare a episcopilor mexicani, încheiată recent la sanctuarul marian din Guadalupe. Prelaţii mexicani s-au reunit pentru a delinea planurile pastorale naţionale, în contextul recomandărilor documentului final al celei de-a V-a Conferinţe Generale a Episcopilor din America Latină şi Caraibe (CELAM), ce a avut loc la Aparecida, în Brazilia.
Episcopii mexicani au subliniat necesitatea urgentă a intervenţiei legislatorilor, guvernanţilor şi a profesioniştilor din domeniul sănătăţii în vederea salvgardării demnităţii vieţii umane, pusă în pericol de crime abominabile precum avortul şi eutanasia”. Amintind apoi importanţa globalizării pentru întreaga familiei umană, au reafirmat necesitatea ca procesele globalizării să fie puse în slujba centralităţii omului şi să fie conduse de principii etice, „unicul antidot împotriva profitului ridicat la rangul de valoare supremă”.
Dezbătând tema fundamentală a slăbirii vieţii creştine, episcopii mexicani au individualizat cauzele fenomenului, şi anume „secularizarea, hedonismul şi indiferenţa”, dar şi „insuficienta acompaniere a credincioşilor laici” şi „o evanghelizare care nu a ştiut să urmeze un nou avânt, noi metode şi limbaje”.
Este necesară o muncă neobosită – scriu episcopii din Mexic, citând cuvintele lui Benedict al XVI-lea din discursul inaugural al Conferinţei de la Aparecida – aşa încât să fie favorizată şi garantată „prezenţa lui Dumnezeu, prietenia cu Fiul cel întrupat şi lumina Cuvântului său”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.