2007-11-14 19:44:00

Sfânta Scriptură se citeşte împreună cu Biserica: audienţa generală a papei Benedict al XVI-lea, dedicată Sfântului Ieronim, preot şi învăţător al Bisericii; după audienţă, rugăciunea Papei înaintea relicvelor Sfintei Tereza a Pruncului Isus


RV 14 nov 2007. O educaţie integrală a persoanei, sub aspect cultural, moral şi religios, duce la excluderea violenţei: a afirmat Benedict al XVI-lea miercuri la audienţa generală în Piaţa Sfântul Petru, dedicată încă o dată Sfântului Ieronim; în saluturile finale, încurajarea Papei pentru rudele victimelor italiene de la Nassirya şi rugăciunea Succesorului lui Petru în faţa relicvelor venerabile ale Sfintei Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintului Chip.
În ciuda norilor plumburii care s-au revărsat asupra Romei în cursul dimineţii, circa 25.000 de mii de pelerini şi credincioşi au luat parte la audienţa generală a papei Benedict al XVI-lea. Continuând firul catehezei de miercurea precedentă, Episcopul Romei a revenit asupra învăţăturii Sfântului Ieronim, unul din Sfinţii Părinţi ai Bisericii, născut în Dalmaţia (Croţia de astăzi) în 347 şi mort la Betleem în 420. Primul traducător al întregii Biblii în limba latină, Ieronim era un om – sunt cuvintele Papei – "cu adevărat îndrăgostit de Cuvântul lui Dumnezeu". De aici, invitaţia adresată credincioşilor de a citi frecvent şi cu asiduitate Sfânta Scriptură pentru că, afirma Sf. Ieronim, "ignorarea Scripturilor Sacre înseamnă ignorarea lui Cristos" însuşi, viaţa şi orientarea zilnică a celor care cred în el:
Ins – "Biblia, instrumentul 'prin care Dumnezeu vorbeşte credincioşilor în fiecare zi' (Ep. 133,13), devine astfel stimul şi izvor al vieţii creştine pentru toate situaţiile şi pentru orice persoană. A citi Scriptura înseamnă a sta de vorbă cu Dumnezeu: 'Dacă te rogi – scria Ieronim unei tinere nobile din Roma – tu vorbeşti cu Mirele; dacă citeşti, este El cel care îţi vorbeşte' (Ep. 22,25). Studierea şi meditarea Scripturii îl fac pe om înţelept şi senin (cf In Eph., prolog)".
Benedict al XVI-lea a subliniat apoi două criterii recomandate de Sf. Ieronim în lectura Scripturii. Mai întâi, pentru a înţelege Biblia este nevoie de un adânc spirit de rugăciune şi de ajutorul Spiritului Sfânt. Al doilea criteriu, este sintonizarea cu Magisteriul Bisericii Catolice:
Ins – "Nu putem citi niciodată singuri Scriptura. Găsim prea multe porţi închise şi alunecăm cu uşurinţă în greşeală. Biblia a fost scrisă de Poporul lui Dumnezeu şi pentru Poporul lui Dumnezeu, sub inspiraţia Duhului Sfânt. Numai în această comuniune cu Poporul lui Dumnezeu putem intra realmente cu acel 'noi' în nucleul adevărului pe care Dumnezeu însuşi vrea să ni-l spună. Pentru el, interpretarea Bibliei trebuia să fie întotdeauna în concordanţă armonioasă cu credinţa Bisericii Catolice".
Referindu-se apoi la dimensiunea etică a învăţăturii lui Ieronim, Papa a citat îndemnul pe care acesta îl adresa unui preot. "Faptele tale să nu dezmintă cuvintele tale, pentru ca să nu se întâmple ca, atunci când predici în biserică, cinveva să comenteze în inima sa: 'de ce tocmai tu nu faci în acest fel?'. Simpatic, într-adevăr, acel învăţător care, fiind sătul, elogiază postul; chiar şi un hoţ poate deplora avariţia; dar în preotul lui Cristos, mintea şi cuvântul trebuie să fie în acord deplin" (Ep 52, 7).
Această coerenţă "trebuie să se traducă în fapte de caritate concretă pentru că, spunea Sf. Ieronim – în orice persoană este prezentă Persoana însăşi a lui Cristos:
Ins – "La ce bun să îmbraci cu pietre preţioase pereţii, când Cristos moare de foame în persoana unui sărac? (Ep 58,7). Ieronim este concret: trebuie să-l îmbrăcăm pe Cristos în cei săraci, să-l vizităm în cei suferinzi, să-l hrănim în cei flămânzi, să-l găzduim în cei fără acoperiş (Ep 130,14)".
Pontiful Roman a amintit apoi cu Sf. Ieronim necesitatea unei educaţii integrale a persoanei umane, atât sub aspect cultural, cât şi moral şi religios:
Ins – "Şi vedem chiar în zilele noastre cum educaţia personalităţii în integritatea ei, educaţia la responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, este adevărata condiţie a oricărui progres, a oricărei păci, a oricărei reconcilieri şi a excluderii violenţei. Educaţia înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor: este Sfânta Scriptură cea care ne oferă călăuza educaţiei şi, în acest fel, a devăratului umanism".
În fine, între saluturi, cel adresat cu afecţiune spre rudele victimelor italiene de la Nassiriya, venite în Piaţa Sfântul Petru, la patru ani de tragica moarte a familiarilor lor.
La terminarea audienţei, Papa a mers în capela sa privată pentrua se ruga în faţa relicvelor Sfintei Tereza de Lisieux, aduse în Cetatea Vaticanului cu ocazia pelerinajului în Italia. Pelerinajul relicvelor este condus de episcopul de Bayeux şi Lisieux, mons. Pierre Pican şi de rectorul bazilicii din Lisieux, fiind prilejuit de împlinirea a 10 ani de la proclamarea ei ca învăţător al Bisericii, a 120 de ani de la prima ei întâlnire cu papa Leon al XIII-lea (la 20 noiembrie 1887) şi la 80 de ani de la proclamarea ei ca patroană a misiunilor şi a misionarilor, împreună cu Sfântul Francisc Xaveriu.
Primiţi acum şi Binecuvântarea apostolică invocată de Benedict al XVI-lea miercuri, la audienţa generală în Piaţa Sf. Petru, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi ascultătorii noştri care o primesc în spirit de credinţă:
Ins – B. Ap

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.