(RV - 12 noiembrie 2007) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Rolul Indoneziei în lupta împotriva terorismului şi în promovarea dialogului interreligios,
s-a aflat luni dimineaţă în centrul discursului Papei către noul ambasador al Jakartei
pe lângă Sfântul Scaun, primit cu ocazia prezentării Scrisorilor de acreditare.
-
În audienţe succesive la Papa tot luni dimineaţă, cardinalii Sodano şi Re şi arhiepiscopul
Amato.
- Enciclica papei Paul al VI-lea Populorum Progressio, va fi
în centrul adunării plenare, pe 20-21 noiembrie, la Roma a Consiliului Pontifical
"Justitia et Pax"; plenara va fi urmată de Congresul organizaţiilor bisericeşti din
peste 80 de ţări, angajate în promovarea dreptăţii şi păcii; intervenţiile – subliniază
un comunicat al departamentului roman de resort - vor evidenţia cuvintele papei Paul
al VI-lea care afirma: "dezvoltarea este noul nume al păcii".
- "De alegerea
preşedintelui depinde însăşi supravieţuirea Libanului", afirma duminică la rugăciunea
Angelus Benedict al XVI-lea; apelul Papei, afirmă pentru Radio Vatican preotul
libanez Jean El Hakem, a avut un ecou particular în Ţara Cedrilor, unde este în curs
a 41-a Adunare Generală a Patriarhilor şi Episcopilor Catolici din Orientul Mijlociu.
- Un text mai sigur şi mai coerent: a fost prezentat luni în sala Marconi
de la Radio Vatican noua ediţie a Lecţionarului liturgic al Bisericii italiene. Este
vorba de trei volume cuprinzând lecturile biblice pentru duminici şi sărbători. Noul
lecţionar liturgic cu texte sacre într-o nouă traducere este înzestrat cu 80 de imagini.
-
A contribui la creşterea clerului diecezan, calitativ şi numeric: este serviciul desfăşurat
de Uniunea Apostolică a Clerului, care zilele acestea îşi ţine la Roma adunarea internaţională
trienală.
- Proiectul construirii unei cruci enorme în mijlocul Nazaretului
este o iniţiativă în care Biserica nu este absolut implicată, mai mult ea este contrară
deoarece atare proiect cu scopuri comericale nu intră în ideea de pelerinaj tradiţional
creştin catolic.
- Mons. Giafranco Ravasi, preşedintele Consiliului Pontifical
al Culturii întâlneşte, marţi seară 13 noiembrie, jurnalistul Giuliano Ferrara cu
ocazia reluării manifestărilor culturale intitulate „Dialoguri în catedrală” în bazilica
Sfântul Ioan din Lateran: în centrul dezbaterii, în prezenţa cardinalului Camillo
Ruini, cartea papei Benedict al XVI-lea „Isus din Nazaret”.
- Critici din partea
episcopilor catolici din Ghana pentru recentele reforme adoptate de guvern în domeniul
educativ care prevăd abolirea orei de religie.
- Foarte bune, rezultatele proiectului
- pilot aplicat de spitalul Fattebenefratelli din Roma, începând din anul 2000, pentru
a umaniza asistenţa bolnavilor în secţiile de reanimare: accesul liber al rudelor
la patul pacienţilor 24 din 24 de ore.
- Peste cinci milioane de sămnături
au fost prezentate la ONU de Comunitatea Sfântul Egidiu pentru un moratoriu universal
al pedepsei capitale; concluzia campaniei dusă la nivel mondial a păşit pragul Palatului
de Sticlă din New York la începutul lucrărilor celei de a treia Comisii a Adunării
Generale, care va vota rezoluţia în următoarele zile.
- Între 12-15 noiembrie
se desfăşoară în Statele Unite adunarea generală a episcopatului catolic; pe agenda
adunării, chestiuni de caracter liturgic, doctrinal şi pastoral, precum şi numirea
noului preşedinte şi al vice-preşedintelui Conferinţei Episcopale.
- China:
graţie presiunilor internaţionale, autorităţile locale nu vor mai demola sanctuarul
Maicii Domnului de la Tianjiajing, în provincia Henan; pentru moment, comunitatea
catolică locală răsuflă uşurat, chiar dacă zona rămâne sub controlul poliţiei care
nu permite niciun fel de celebrare publică.
- Austria: un apel urgent împotriva
legalizării eutanaziei a fost lansat recent de episcopul Klaus Küng, al diecezei de
Sankt Pölten; "în dezbaterile actuale, cuvântul eutanazie este folosit în mod foarte
imprecis, a afirmat prelatul catolic; el însuşi medic, episcopul Küng afirmă că o
societate care în loc să ajute bătrânii, săracii şi dizabilii, îi ucide în baza unor
criterii prestabilite, este profund inumană şi respingătoare".
- Din
Panorama internaţională. Fâşia Gaza – noi ciocniri, la aniversarea
morţii lui Yasser Arafat; armata israeliană a arestat la Ramallah doi parlamentari
ai grupării extremiste Hamas. Moscova – întâlnire la vârf Rusia-India, în domeniul
energetic şi al colaborării militare. China – eliberat după 18 de ani de detenţie,
Li Weihong, unul din cei mai vechi prizonieri politici. Slovenia – Danilo Turk, din
opoziţia de centru-stânga, este noul preşedinte al ţării, în urma balotajului de duminică.
- Marţi 13 noiembrie, în calendarul bizantin român Sfântul Ioan
Gură de Aur, arhiepiscop al Constinopolului, anul 407; în calendarul roman sau latin
Sfântul Stanislau Kostka, tânăr iezuit polonez, anii 1550 - 1568.