Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri: maeştrii credinţei trebuie să fie înainte de toate martori; nu pot risca să fie "clovni de meserie". Cateheza dedicată Sfântului Ambroziu, episcop de Milano, sec.IV

(RV - 24 octombrie 2007) Cine predică Evanghelia trebuie să adauge la o înţelepciune dobândită prin studiu şi reflecţie, mărturia carităţii faţă de alţii, dar nu poate niciodată fi un „clown” care „recită un rol din meserie”. Această gravă şi intensă afirmaţie sintetizează cateheza lui Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri în Piaţa Sfântul Petru şi dedicată figurii unui alt Părinte al Bisericii din primele veacuri, Sfântul Ambroziu.
Au participat la audienţă, peste 30 de mii de persoane, printre care şi mici grupuri de credincioşi români, catolici şi ortodocşi.
Ins - începutul catehezei Papei.

 
Ambroziu este un alt apostol Ioan şi vom vedea pentru ce.
Renumitul episcop de Milano, Ambrozie sau Ambroziu a murit în noaptea de 3 spre 4 aprilie anul 397. Era în zorii Sâmbetei Sfinte. Cu o zi înainte, spre ora cinci după amiază, începuse să se roage, întins pe pat, cu braţele deschise în formă de cruce. Participa astfel, în triduum-ul solemn pascal, la moartea şi învierea Domnului. Noi vedeam buzele mişcându-se, mărturiseşte Paulin, diaconul credincios care la invitaţia lui Augustin i-a scris Viaţa, „dar nu-i auzeam vocea”. Dintr-o dată, situaţia s-a agravat. Onoratus, episcopul de Vercelli, care venise să-l asiste pe Ambroziu şi dormea la etajul casei, a fost trezit de un glas care iu repeta: „Ridică-te repede! Ambroziu e pe moarte…”. Onoratus a coborât în grabă - continuă Paulin - şi i-a dat sfântul Trup al Domnului. Abia l-a luat şi înghiţit, Ambroziu şi-a dat sufletul, purtând cu sine ’viaticul’, hrana cea bună de călătorie. Astfel, sufletul său, întărit de puterea acelui aliment, se bucură acum de compania îngerilor” (Vita 47).

În Vinerea Sfântă din anul 397, braţele larg deschise ale lui Ambroziu muribund - a observat Papa - exprimau participarea sa mistică la moartea şi învierea Domnului. Aceasta era ultima sa cateheză: în tăcerea cuvintelor, el continua să vorbească încă prin mărturia vieţii.

Nu era bătrân când a murit, Nu avea nici 60 de ani, fiind născut în jurul anului 340 la Trier, astăzi oraş în Germania, unde tatăl său era prefect al Galiilor. Familia era creştină. La moartea tatălui, mama l-a condus la Roma pe când era copil şi l-a pregătit la cariera civilă, asigurându-i o bună pregătire retorică şi juridică. Spre anul 370 a fost invitat să guverneze provinciile Emilia şi Liguria cu sediul la Milano. Tocmai acolo era în toi lupta dintre drept credincioşi şi ariani, mai ales după moartea episcopului oraşului. Ambroziu a intervenit să potolească spiritele celor două facţiuni opuse iar autoritatea sa a fost de aşa natură încât el, deşi simplu catehumen, a fost aclamat de popor episcop al oraşului Milano. Până la acea dată, Ambroziu era magistratul cu gradul cel mai înalt al Imperiului în Italia de nord. Foarte pregătit cultural, dar deopotrivă pregătit în abordarea Sfintei Scripturi, noul episcop a început să studieze cu asiduitate. A învăţat să cunoască şi să comenteze Biblia din operele lui Origen, maestrul necontestat al „Şcolii alexandrine” (Alexandria Egiptului). În felul acesta, Ambroziu a introdus în ambientul latin meditarea Scripturilor inaugurată de Origen, începând în Occident practica numită lectio divina. Metoda aceasta a ajuns să ghideze toată predicarea şi scrierile lui Ambroziu, care derivă tocmai din ascultarea însoţită de rugăciune a Cuvântului lui Dumnezeu.

Un renumit exordiu al unei cateheze ambroziene arată minunat cum Sfântul episcop aplica Vechiul Testament la viaţa creştină: „Când se citeau istorisirile patriarhilor biblici şi maximele din Proverbe, am vorbit în fiecare zi despre morală - spune episcopul de Milano catehumenilor şi neofiţilor săi - pentru ca, formaţi şi instruiţi de ele, voi să vă obişnuiţi să intraţi în viaţa Părinţilor şi să urmaţi drumul ascultării faţă de poruncile divine” (I misteri, 1,1). În alte cuvinte, neofiţii - adică cei botezaţi recent şi catehumenii - cei care se pregăteau la Botez, potrivit părerii episcopului, după ce au învăţat arta de a trăi bine, puteau de acum să se considere pregătiţi la marile mistere ale lui Cristos. Astfel predica lui Ambroziu - care reprezintă nucleul de bază al uriaşei sale opere literare - pleacă de la lectura Cărţilor sacre (Patriarhii, în alte cuvinte Cărţile istorice şi Proverbele, sau Cărţile sapienţiale) pentru a trăi în conformitate cu Revelaţia divină.

Este evident - a observat Papa - că mărturia personală a predicatorului şi nivelul pilduitor al comunităţii creştine condiţionează eficienţa, rezultatul predicării. Din acest punct de vedere este semnificativ un pasaj din cartea Confesiunile a Sfântului Augustin. El venise la Milano ca profesor de retorică; era sceptic, nu creştin. Căuta dar nu era în măsură să găsească realmente adevărul creştin.
Ins - „Ceea ce a mişcat inima tânărului retor african, sceptic şi disperat, şi l-a dus definitiv la convertire, nu au fost înainte de toate frumoasele predici, omilii ale lui Ambroziu - deşi foarte apreciate de el. A fost mai degrabă mărturia episcopului şi a Bisericii milaneze, care se ruga şi cânta, compactă ca un singur corp”.

O Biserică în stare să reziste actelor de predominaţie din partea împăratului şi a mamei acestuia, care în primele zile ale anului 386 începuseră din nou să pretindă predarea unui edificiu de cult pentru ceremoniile arianilor. În edificiul care trebuia să fie predat - povesteşte Augustin - „poporul evlavios veghea, gata să moară cu episcopul lor”. Această mărturie din Confesiuni este preţioasă, deoarece semnalează că ceva începea să se mişte înlăuntrul lui Augustin, care continuă: „Chiar şi noi, deşi încă lâncezi sufleteşte, eram părtaşi la zelul întregului popor” (Confesiuni 9,7).

Din viaţa şi exemplul episcopului Ambroziu, Augustin a învăţat să creadă şi să predice. Putem să ne referim la o predică renumită al Africanului, care a meritat să fie citată multe secole mai târziu în Constituţia despre revelaţia divină Dei Verbum a Conciliului Vatican II, n.25: „Este necesar ca toţi clericii, în primul rând preoţii lui Cristos şi toţi ceilalţi, precum catiheţii care se ocupă de slujirea Cuvântului, să păstreze un contact continuu cu Scripturile, printr-o lectură sacră asiduă şi prin studiu atent, ’ca nu cumva să devină - şi aici este citatul augustinian - predicator deşert al Cuvântului în afară fără a fi ascultătorul lui înăuntru”. Învăţase chiar de la Ambroziu această „ascultare înăuntru”, această asiduitate în citirea Sfintei Scripturi într-o atitudine de rugăciune, încât să primească în inimă şi să asimileze Cuvântul lui Dumnezeu.

Dragi fraţi şi surori aş vrea să vă propun încă un fel de „icoană patristică”, care, interpretată în lumina celor spuse, reprezint bine „inima”, miezul învăţăturii ambroziene. În cartea a şasea a Confesiunilor Augustin povesteşte despre întâlnirea sa cu Ambroziu, o întâlnire în mod cert de mare importanţă în istoria Bisericii. El scrie textual că, atunci când se ducea la episcopul din Milano, îl găsea de fiecare dată ocupat cu mulţimi de persoane pline de probleme, pentru care trebuia ca el să dedice energii. Era mereu un rând lung care aştepta să vorbească cu Ambroziu pentru a afla de la el mângâiere şi speranţă. Când Ambroziu nu era cu ei, cu lumea (şi aceasta se întâmpla pentru puţin timp), fie că recupera forţele trupului cu hrana necesară, sau alimenta spiritul cu lecturi. Aici Augustin îşi manifestă uimirea deoarece Ambroziu citea Scripturile cu gura închisă, doar cu ochii (cfr Confesiuni, 6,3). De fapt, în primele secole creştine lectura era strict concepută în scopul proclamării, iar a citi cu voce tare facilita înţelegerea şi pentru cine citea. Că Ambroziu putea să parcurgă paginile doar cu ochii, înseamna pentru Augustin, uimit de aceasta, o capacitate deosebită de lectură şi de familiaritate cu Scripturile. Bine, a comentat Papa:
Ins - „În acea ’lectură cu vârful buzelor’, în care inima se străduia să ajungă la înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu - iată ’icoana’ despre care vorbim - se poate întrevedea metoda catehezei ambroziene: Scriptura însăşi, asimilată lăuntric, sugerează conţinutul de vestit pentru a duce la convertirea inimilor”.

Astfel, potrivit magisteriului lui Ambroziu şi al lui Augustin, cateheza este inseparabilă de mărturia vieţii. Poate servi şi pentru catihet ceea ce am scris în Introducere la creştinism, referindu-mă la teolog, a spus Benedict al XVI, trimiţând la importanta sa operă, tradusă şi în limba română:
Ins - „Cine educă la credinţă nu poate risca să apară un fel de clown, care recită un rol ’din meserie’. Mai degrabă - pentru a folosi o imagine dragă lui Origen, scriitor deosebit de apreciat de Ambroziu - el trebuie să fie ca ucenicul iubit, care şi-a aplecat capul pe inima Învăţătorului şi acolo a învăţat modul de a gândi, de a vorbi, de a lucra. La urma urmelor, adevăratul ucenic este acela care vesteşte Evanghelia în modul cel mai credibil şi eficient”.

 
Asemenea apostolului Ioan, episcopul Ambroziu - care nu obosea niciodată să repete: ’Omnia Christus est nobis!’; Cristos este totul pentru noi!” - rămâne un martor autentic al Domnului. Cu înseşi cuvintele sale pline de iubirea pentru Isus, încheim astfel ceteheza noastră: ’Omnia Christus est nobis! Dacă vrei să îngrijeşti o rană, el este medicul; dacă eşti cuprins de febră, el este izvorul; dacă este oropsit de nedreptate, el este dreptatea; dacă ai nevoie de ajutor, el este forţa; dacă te temi de moarte, el este viaţa; dacă doreşti cerul, el este calea; dacă eşti în întuneric, el este lumina… Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul: fericit este omul care nădăjduieşte în el!” (De virginitate 16,19). Papa a încheiat cateheza cu un îndemn la speranţa creştină:
Ins - „Să nădăjduim şi noi în Cristos.Vom fi astfel fericiţi şi vom trăi în pace”.

 
Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa la audienţa generală de miercuri după intonarea în cor a rugăciunii Tatăl nostru în limba latină, binecuvântare ce ajunge, pe calea undelor sau virtual pe internet, la toţi ascultătorii noştri,
Ins - Binecuvântarea apostolică.
 
Aici serviciul audio: