2007-10-16 18:38:56

Marţi - sumarul emisiunii


RV 16 oct 2007. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii:
- Lupta împotriva foametei priveşte pe fiecare dintre noi: este îndemnul Papei în mesajul trimis directorului general al FAO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Jacques Diouf, cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei celebrată marţi.

- A fost publicat de Sala de Presă a Sfântului Scaun programul oficial al vizitei pastorale a lui Benedict al XVI-lea în oraşul italian Napoli, duminică 21 octombrie.

- "Religie secularizată şi dictatura totalitaristă: România în faţa provocării propriului trecut" este tema Conferinţei susţinută marţi la Roma de prof. Vladimir Tismăneanu, în organizarea Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun şi a Comunităţii Sfântul Egidiu; despre contribuţia Bisericilor şi a instituţiilor statale la asumarea trecutului şi reconstrucţia societăţi "pe un teren curat", în interviul acordat redacţiei noastre de Vladimir Tismăneanu.

- Parlamentul European va continua să sprijine demersul început de Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti privind pericolul la care este expusă Catedrala datorită blocului uriaş din apropiere: aflat în aceste zile la Bucureşti, în cadrul unei campanii de informare despre mecanismele instituţiilor europene, preşedintele Parlamentului European Hans Gert Poettering a efectuat o vizită la Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din capitală; potrivit surselor din presă, oficialul european şi-a arătat uimirea faţă de nivelul la care se ridică clădirea-mamut, construită la mai puţin de zece metri de monumentul istoric bucureştean; IPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, a declarat că liderul popularilor va aduce în discuţie problema Catedralei atât la Preşedinţia României cât şi la Guvern.

- Potrivit Mons. Eleuterio Fortino, subsecretar la departamentul vatican pentru unitatea creştinilor, este „pozitiv”, bilanţul întâlnirii dintre catolici şi ortodocşi a Comisiei mixte pentru dialogul teologic, încheiată duminica trecută în oraşul Ravenna, Italia. Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii în primul mileniu se va afla în centru următoarelor colocvii.

- Creşte din oră în oră preocuparea pentru soarta celor doi preoţi siro-catolici răpiţi sâmbăta trecută în Irak.

- A fost prezentată marţi în Sala Marconi de la Radio Vatican cea de-a 45-a Săptămână Socială a Catolicilor Italieni care se va desfăşura între 18 şi 21 octombrie în oraşele Pistoia şi Pisa din regiunea Toscana pe tema: „Binele comun astăzi. o angajare ce vine de departe”. Evenimentul marchează împlinirea a 100 de ani de la prima ediţie a reuniunilor cu caracter social.

- Este în curs la Sydney în Australia, întâlnirea pregătitoare a Zilei Mondiale a Tineretului din iulie 2008: participă 200 de reprezentanţi din o sută de naţiuni.

- Monahii francezi indică pentru 27 octombrie o Zi de rugăciune şi post pentru Birmania.

- A fost consacrată în China noua catedrală din Tsining: este dedicată Sfintei fecioare Maria a Rozariului.

- În Republica Cehă a fost lansată propunerea de despăgubire a Bisericii catolice pentru exproprierilor din timpul comunismului.

- S-a încheiat în Polonia cea de-a 63-a Săptămână a carităţii.

- Din panorama internaţională: creşte tensiunea în Irak în legătură cu o eventuală ofensivă armată din partea Turciei în nordul ţării. Orientul Mijlociu: continuă misiunea secretarului de stat american Condoleezza Rice în vederea întâlnirii dintre palestinieni şi israelieni în Statele Unite în luna noiembrie.

- Miercuri 17 octombrie, în calendarul bizantin român Sfântul Osea, profet, secolul VIII înainte de Cristos şi Sfântul Andrei Cretanul, martir, anul 767; în calendarul roman sau latin Sfântul Ignaţiu, episcop de Antiohia, martir la Roma în anul 107.








All the contents on this site are copyrighted ©.