2007-10-16 18:57:50

Dacă dăruim doar lucruri materiale, oferim prea puţin: mesajul Papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua Internaţională a Alimentaţiei


(RV - 16 octombrie 2007) Salvarea a milioane de persoane care suferă de foame „este una dintre sfidările cele mai urgente ale timpului nostru”. Este rechemarea Papei în mesajul trimis directorului general al FAO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Jacques Diouf, cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei. Papa subliniază că este inadmisibilă condiţia atâtor fiinţe umane a căror viaţă este în pericol „din cauza lipsei pâinii zilnice”. Şi astăzi, potrivit estimărilor Naţiunilor Unite, peste 850 milioane de persoane suferă de foame.
Fiecare dintre noi trebuie să se simtă angajat la a coopera „pentru a face posibil dreptul la alimentaţie”: este îndemnul stăruitor al lui Benedict al XVI-lea, care pentru a învinge foametea în lume cere eforturi atât individuale cât şi internaţionale. Papa aminteşte că se apropie a 60-a aniversare a Declaraţiei universale a drepturilor omului. O ocazie, scrie, pentru a pune accentul pe locul central al dreptului la alimentaţie din care derivă toate celelalte pornind de la cel fundamental la viaţă. Cu amărăciune, Pontiful constată că eforturile depuse până în prezent nu par să fi diminuat în mod semnificativ numărul celor care suferă de foame în lumea de azi”. Pe de altă parte, Papa se opreşte asupra dimensiunii etice a faptului „de a da de mâncare celui căruia îi este foame”. Şi acest lucru, aminteşte, este o prioritate ce recheamă sentimentul de solidaritate propriu fiinţei umane care „duce la a împarte unii cu alţii nu numai bunurile materiale, dar şi iubirea de care fiecare are nevoie”. Dacă oferim doar lucruri materiale, avertizează Pontiful, atunci dăm prea puţin”.

Violarea dreptului la alimentaţie, continuă, „nu se datorează unor cauze de tip natural”, dar mai ales „unor situaţii provocate de comportamentul omului” care produce o deteriorare generală de tip social, economic şi uman. Şi, adaugă Papa, sunt din ce în ce mai multe persoanele care „din cauza mizeriei şi conflictelor se văd obligate să lase propria casă şi pe cei dragi pentru a căuta să supravieţuiască”. De aceea, „e necesar să se maturizeze în membrii Comunităţii naţiunilor o conştiinţă solidară care să considere alimentaţia un drept universal al tuturor fiinţelor umane, fără deosebiri sau discriminări”. Obiectivul eradicării foametei şi al unei alimentaţii sănătoase şi suficiente pentru toţi cere apoi aplicarea unor metode care să respecte patrimoniul Creaţiei. În special, Benedict al XVI-lea cere să se ţină cont de ritmurile naturii, cunoscute de lumea din zonele rurale. În acelaşi mod, avertizează, este important a proteja uzanţele tradiţionale ale comunităţilor indigene, lăsând la o parte consideraţiile egoiste şi exclusiv economice.

Papa adresează un gând special copiilor, „primele victime ale acestei tragedii”, obligaţi „la o muncă forţată sau recrutaţi de grupuri armate pentru puţină mâncare”. În atare context, urează ca iniţiativele întreprinse la nivel multilateral să permită unor întregi comunităţi să privească cu mai mare încredere spre viitor. Mesajul se încheie cu încurajarea Papei către FAO, pentru ca să continue munca sa pentru a garanta dreptul la alimentaţie al fiecărei fiinţe umane. Un efort, asigură, ce va vedea contribuţia concretă a Bisericii catolice prin diferitele sale instituţii.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.