Publicistul Andrei Brezeanu: de la spiritualitatea mons. Vladmir Ghika la enciclica actualului Pontif "Deus caritas est"

(RV - 15 octombrie 2007) Dumnezeu care se implică în istorie pentru că iubeşte profund creaturile sale, s-a aflat în centrul congresului de două zile, sâmbătă şi duminică, promovat de Institutul internaţionale de cercetare asupra Chipului lui Cristos şi care a avut ca temă „Chipul Chipurilor în enciclica Deus caritas est”. Anuala întâlnire ajunsă la a unsprezecea ediţie continuă reflecţia asupra Chipului lui Isus pornind de această dată de la prima enciclică a lui Benedict al XVI-lea dedicată iubirii lui Dumnezeu în toate expresiile sale. Trei au fost sesiunile: „Plinătatea iubirii lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură”, „Iubirea lui Dumnezeu, viaţa Bisericii” şi „Iubirea, izvor de inspiraţie a vieţii”. A deschis şi închis simpozionul cardinalul Fiorenzo Angelini. Între diferitele intervenţii, la sediul Universităţii Pontificale Urbaniene, cea a arhiepiscopului Gianfranco Ravasi, devenit recent preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii care a analizat „Diferitele expresii ale iubirii în Sfânta Scriptură” notând cum potrivit Bibliei, Dumnezeu nu este o entitate vagă şi misterioasă sau o formă de energie cosmică, dar un subiect propriu-zis care lucrează şi intră în istorie şi deci se aliniază, lucrează, intervine, revelându-se dotat de pasiune şi voinţă, înţelegere şi iubire. La lucrările simpozionului au luat parte din România părintele Ioan Ciobanu, paroh al Bisericii Sfintei Inimi din Bucureşti şi publicistul Andrei Brezeanu, postulator al cauzei de beatificare a mons. Vladimir Ghika care a prezentat o comunicare în cadrul simpozionului duminică spre sfârşitul lucrărilor. În cursul vizitei la redacţie, înainte de intervenţia în aulă, profesorul Breazeanu ne-a vorbit pe larg despre conţinutul comunicării sale în care a identificat puncte de convergenţă între spiritualitatea şi scrierile monseniorului Vladimir Ghika şi enciclica lui Benedict al XVI-lea.

Aici serviciul audio:

 
Ce este caritatea?
"Dacă este vreun cuvânt al cărui sens să-l fi restrâns uzul vulgar, apoi acesta este. Caritatea, cu sensul originar al cuvântului grec sau latin, este iubire, iubire dezinteresată, iubire liberă, iubire în acelaşi timp eliberată şi purificată. Caritatea este iubirea. Dacă unul din cuvinte i-a îngustat sensul prin uz, pînă a însemna 'a da de pomană', a alina momentan o mizerie materială, ba chiar a fost, înjosindu-l, asociat cu verbul 'a face' ca şi cum faci un act de milostenie, ca un lucru mecanic, celălalt cuvânt a fost profanat: tot felul de lucruri sunt denumite iubire.

 
Vom folosi cele două cuvinte pentru a ne lămuri, lămurindu-le unul prin celălalt, ca să îndepărtăm reducerile de sens de care au putut suferi, unul sau celălalt.

 
Această caritate, această iubire, aici, în Casa noastră se îndreaptă către Dumnezeu şi aproapele nostru, după porunca ce a făcut din aceste două iubiri una singură; Dumnezeu este într-adevăr cel mai apropiat dintre cei apropiaţi nouă, iar aproapele nostru este Dumnezeu, care pune la încercare în altul iubirea noastră pentru Dumnezeu".

 
(Mons. Vladimir Ghika, Memoria tăcerilor, cap. II: Liturghia aproapelui)