2007-10-12 19:37:24

Toate religiile să fie angajate pentru o pace bazată pe adevăr, iubire, dreptate şi libertate: mesajul Papei la Cursul de formare a capelanilor militari catolici, în desfăşurare la Roma


RV 12 oct 2007. Realizarea unui dialog constructiv şi a unei analize privind aspectele tehnice şi operative, etice şi juridice cuprinse în tema delicată a apărării demnităţii umane în timpul conflictelor armate, este scopul celui de al doilea Curs internaţional de formare a capelanilor militari catolici, în desfăşurare la Roma în aceste zile. Dezbaterile privind dreptul umanitar, cu un caracter ecumenic şi interreligios, se desfăşoară vineri şi sâmbătă la Roma, la iniţiativa Congregaţiei pentru Episcopi şi a Consiliilor pontificale "Justitia et Pax", pentru Dialogul Interreligios şi pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.
Într-o telegramă, purtând semnătura cardinalului secretar de stat Tarcisio Bertone, Benedict al XVI-lea a formulat auspicii pentru acest Curs internaţional de formare a capelanilor militari catolici "să suscite în membrii diverselor religii un angajament concordat în promovarea valorii fundamentale a păcii, bazată pe adevăr, iubire, dreptate şi libertate, în vederea unei umanităţi reconciliate şi solidare".
În intervenţia sa, card. Giovanni Battista Re, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, de care care depind ordinariatele militare din întreaga lume, a scos în evidenţă un fenomen unitar cu două aspecte contrastante: pe de o parte, simţul tot mai dezvoltat pentru demnitatea persoanei umane şi drepturile ei, iar pe de alta, capacitatea gigantică de distrugere a violenţelor şi a războaielor actuale. "Biserica – afirmat card. Re – este purtătoarea valorilor umane, morale şi spirituale fără de care este imposibilă edificarea unei adevărate şi demne societăţi de oameni care să fie o familie de familii; Biserica trebuie să fie în prima linie în sprijinirea unei corecte aplicări a dreptului umanitar, în orice circumstanţă".
La rândul său, preşedintele Consiliului Dreptate şi Pace, card. Renato Raffaele Martino, s-a referit în special la tema actualului Curs internaţional de formare a capelanilor militari catolici. Prelatul a relevat că "şi în lumea contemporană, unde fenomene precum terorismul internaţional, par să pună în discuţie valoarea vieţii umane şi unde adesea religiile sunt considerate un factor de conflict, religiile înseşi sunt chemate să coopereze pentru afirmarea demnităţii umane şi să proiecteze dreptul umanitar într-un orizont mai amplu, care să meargă dincolo de simpla necesitate politică sau militară".







All the contents on this site are copyrighted ©.