Card. Martino a ilustrat, în America Latină, marile teme ale învăţământului social creştin şi fericirile omului politic, formulate de predecesorul său, cardinalul Van Thuan

(RV – 10 octombrie 2007) „Politica nu este doar parte şi element decisiv al vieţii persoanelor şi al unei ţări; pentru un creştin este – de asemenea – ambientul de exercitare a atenţiei în favoarea aproapelui şi de slujire a fraţilor; este – mai exact – contextul de exercitare a carităţii. Reflecţia, cu tema ”Politică şi valori”, aparţine cardinalului Renato Martino şi a fost prezentată recent de preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace în Argentina, în cadrul vizitei de 12 zile în trei state din America Latină: Argentina, Ecuador şi Brazilia.
Potrivit cardinalului Martino, când un creştin este chemat să-şi asume puterea politică şi s-o exercite nu trebuie să cedeze tentaţiei de a face din aceasta un instrument de injustiţie şi violenţă. O astfel de atitudine ar nega credinţa despre care politicianul afirmă că o profesează şi caritatea ce ar trebui să-l caracterizeze. De asemenea, asumarea responsabilităţii politice „devine problematică atunci când creştinul este chemat să aleagă şi să susţină opţiunile altcuiva, în contexte sau realităţi ce implică valori etice prioritare, precum caracterul sacru al vieţii, indisolubilitatea căsătoriei, cercetarea ştiinţifică, decizii economice ce influenţează negativ viaţa cetăţenilor, în special a celor mai săraci”.
Când, prin intermediul jocului democraţiei, se aprobă legi contrarii principiilor şi valorilor pe care un creştin le trăieşte şi le propune, acesta se află în faţa unei decizii dificile: sau să abdice de la propriile principii şi valori, sau să abandoneze calea democraţiei şi a convieţuirii sociale.
În acest caz, spune cardinalul Martino, creştinul va trebui să facă mereu distincţia, dar şi conexiunea, dintre ordinea legală şi cea morală. Nu va trebui să abdice de la propria identitate, dar în acelaşi timp este necesar să fie mereu disponibil dialogului. Şi, în implicarea sa socială şi politică, creştinul laic va trebui să crească din ce în ce mai mult într-o triplă şi inseparabilă fidelitate: faţă de valorile naturale: respectând legitima autonomie a realităţilor temporale; faţă de valorile morale: promovând intrinseca dimensiune etică a fiecărei probleme sociale şi politice şi faţă de valorile supranaturale, împlinindu-şi datoriile în spiritul lui Cristos, cu harul şi caritate sa.
În concluzia reflecţiei sale, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace a repropus lista fericirilor omului politic, formulată de predecesorul său la preşedinţia Consiliului – cardinalul Van Thuan – a cărui cauză de beatificare a fost introdusă de curând. Iată câteva dintre acestea:

Fericit omul politic care lucrează pentru binele comun, şi nu pentru interesele personale;

Fericit politicianul care ascultă vocea poporului înaintea alegerilor, în timpul acestora şi după ce s-au sfârşit şi care-l ascultă mereu pe Dumnezeu în rugăciune;

Fericit omul politic căruia nu-i este frică de adevăr, nici de mijloacele de comunicare, căci în momentul judecăţii de apoi va răspunde doar în faţa lui Dumnezeu şi nu a mass-mediei.