2007-10-03 19:14:15

Miercuri - sumarul emisiunii


RV 03 oct 2007. Aici, principalele ştiri şi alte informaţii:
- În fidelitate faţă de tradiţie, episcopii sunt chemaţi să apere depozitul credinţei de interpretările greşite, urmând exemplul Sfântului Ciril din Alexandria: este, pe scurt, cateheza papei Benedict al XVI-lea, miercuri, la audienţa generală în Piaţa Sf. Petru, pornind de la viaţa şi învăţătura marelui episcop alexandrin din secolul V; "credinţa creştină – a afirmat Sfântul Părinte - este mai întâi de toate o întâlnire cu Cristos, cu o Persoană care dă vieţii un nou orizont".

- Familia şi Euharistia, este tema unei călătorii pastorale în Statele Unite a card. Francis Arinze, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor; importanţa de a respct natura familiei şi de a creşte în spiritualitatea euharistică, în reflecţia oferită ascultătorilor noştri de card. Arinze.

- Apel al Sfântului Scaun la interzicerea globală a testelor nucleare: reprezentantul vatican la a Cincea Conferinţă de la Viena privind Experimentele Nucleare a evidenţiat că în actualul context, marcat de terorism şi de criza relaţiilor internaţionale, este urgentă şi necesară ratificarea Tratatului privind Interzicerea Globală a Experimentelor Nucleare, semnat în 1996 de 170 de Ţări, dar ratificat doar de 140.

- Vor fi date publicităţii pînă la 20 octombrie, în Ecuador, rezultatele oficiale ale alegerilor de duminica trecută din ţara andină; cetăţenii au fost chemaţi la urne pentru a alege 130 de membri ai Adunării Constituante, care vor trebui să rescrie arhitectura constituţională; potrivit primelor sondaje, mişcarea preşedintelui Rafael Correa ar fi obţinut majoritatea absolută în noua Adunare Constituantă.

- S-au deschis miercuri, în Italia, manifestările ocazionate de sărbătoarea Sfântul Francisc din Assisi, fondatorul ordinului franciscan şi patron ceresc al Italiei. Joi, comemorarea liturgică a Sărăcuţului din Assisi, în timpul Sfintei Liturghii în bazilica papală, uleiul de măslin pentru Flacăra de la mormântul sfântului este oferit de regiunea Apulia, în reprezentanţa tuturor regiunilor din Peninsulă.

- Întrecere în solidaritate, la nivel european, pentru salvarea micuţei Lisa, fetiţa ucraineană născută fără gură; destinul fără speranţă al micuţei a ajuns la inima multor persoane şi organizaţii, care în colaborare cu Caritas Ucraina au programat o intervenţie chirurgicală la Vicenţa, în nordul Italiei.

- Centrul Diecezan Caritas Iaşi a prezentat la 30 septembrie 2007 rezultatele primei etape a proiectului pilot de prevenire a calamitaţilor şi dezastrelor naturale derulat în Parohia "Coborârea Duhului Sfânt" din Ştefan cel Mare, informează ercis.ro; un prim şi important rezultat care se manifestă deja – afirmă reprezentanţii Caritas Iaşi - este întărirea spiritului comunitar şi conştientizarea faptului că acţiunile noastre, bune sau rele, se răsfrâng asupra tuturor prin consecinţele lor.

- Din Panorama Internaţională. Ambasadorul Poloniei în Irak, rănit în urma unei explozii la Bagdad. Liban – Conferinţa episcopală a Bisericii maronite catolice a solicitat desfăşurarea alegerilor prezidenţiale pînă la sfârşitul acestei luni, pentru a cruţa Libanul de un "haos periculos".

- Joi, 4 octombrie, în calendarul bizantin român Sfântul Ieroteu, episcop, secolul I şi, la fel ca în calendarul roman sau latin Sfântul Francisc din Assisi, anii 1182-1226.








All the contents on this site are copyrighted ©.