Sănătatea nu este o simplă lipsă a bolilor: card. Barragan, la reuniunea de studiu
despre "Sănătate, tehnologie şi binele comun"
RV 01 oct 2007. Legătura dintre oportunităţile tehnologiei şi condiţiile
care promovează bunăstarea completă a persoanei umane, a fost în centul reuniunii
de studiu pe tema "Sănătate, tehnologie şi binele comun", desfăşurată recent la Universitatea
Pontificală Gregoriană din Roma. A fost invitat şi card. Javier Lozano Barragan, preşedintele
Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sănătăţii, care în intevenţia sa a afirmat
că în timpurile noastre, se confundă cu o tot mai mare frecvenţă, termenii de 'bunăstare
fizică' şi 'fericire'. La microfonul redacţiei maghiare, card. Barragan:
Ins
– "Ioan Paul al II-lea, în mesajul anului jubiliar din 2000, spunea că sănătatea este
o tensiune spre armonia fizică, psihică, socială şi spirituală, aşadar, nu o simplă
lipsă a bolilor – care îl face pe om, persoana umană, să împlinească misiunea pe care
Domnul i-a încredinţat-o, după diferitele etape ale vieţii".
Cultura
actuală defineşte sănătatea drept o condiţie de perfectă bunăstare, dar, paradoxal,
nu respectă viaţa în sine... Ins – "Bunăstarea perfectă nu există pe acest
pământ, pentru că Domnul ne-a făgăduit fericirea, nu bunăstarea. Aşadar, eroarea fundamentală
a concepţiei actuale constă în faptul că se confundă bunăstarea cu fericirea. Cineva
poate să nu aibă bunăstarea şi cu toate acestea să fie fericit, sau poate să aibă
un grad ridicat de bunăstare şi în acelaşi timp să fie nefericit, după cum arată cazurile
de sinucidere din societăţile mai dezvoltate, unde există atâta bunăstare şi atâta
nefericire".
La conferinţa despre sănătate, tehnologie şi binele comun
a intervenit şi mons. Jean Lafitte, vice-preşedintele Academiei Pontificale pentru
Viaţă, cu o relatare despre raportul dintre calitatea vieţii şi criteriile etice:
Ins – "Calitatea vieţii este o temă asupra căreia este necesar să reflectăm
mai mult, îndeosebi într-un context mondial în care viaţa nu are aceeaşi calitate
pentru toţi. Există multe problematici legate de dreptate, angajarea politică, situaţia
socială, etc... Celălalt punct este sfârşitul vieţii. Intrăm astfel într-un domeniu
foarte vast, cu aspecte etice şi teologice, şi pentru a spune mai simplu, calitatea
vieţii în acest context trebuie să se preocupe şi de modul în care trăiesc bolnavii
terminali. Aşadar, în acest domeniu intră toate procedurile necesare care uşurează
suferinţele persoanelor, şi care trebuie să se caute o ameliorare a calităţii vieţii
lor. Calitatea vieţii nu trebuie să pună noi criterii etice în locul criteriilor fundamentale,
unul dintre acestea fiind caracterul inviolabil al vieţii umane. Şi calitatea vieţii,
este important de spus, nu trebuie să justifice un gest personal, deliberat, prin
care se pune capăt vieţii".