O zi de recunoştinţă pentru darul pământului şi roadele creaţiei: mesajul CEI
RV 30 sep 2007. Sărbătoarea pentru Aducerea de mulţumire cheamă în fiecare
an comunităţile creştine să exprime din nou Celui care este Domnul cerului şi al pământului,
sentimentele de adevărată recunoştinţă pentru bogăţia darurilor creaţiei dar şi la
un sincer examen de conştiinţă privind foamea şi setea în lume, asupra schimbărilor
climaterice şi degradarea mediului înconjurător: este ceea ce scrie Comisia episcopală
pentru probleme sociale şi de muncă, justiţie şi pace a Conferinţei Episcopale Italiene
în mesajul pentru Ziua Aducerii de Mulţumire, în program la 11 noiembrie în Peninsulă.
Când omul transformă ceea ce este un dar pentru toţi, într-o proprietate a puţini
– se citeşte în mesajul intitulat "Custozi ai unui teritoriu iubit şi slujit" – săvârşeşte
un furt, în primul rând nu împotriva altor oameni sau popoare, ci împotriva adevăratului
Stăpân al pământului, Dumnezeu însuşi. În realitate, "grija pentru mediul înconjurător
şi angajarea pentru o dezvoltare umană autentică sunt strâns legate. Astfel, legătura
între ecologia ambientală şi ecologia umană pune în lumină cum o viziune reductivă
a omului sfârşeşte prin a produce consecinţe negative şi pentru protejarea naturii
înseşi. Salvgardarea integrităţii persoanei, în relaţia sa cu Dumnezeu şi creaţia,
înseamnă a refuza orice concept inuman de dezvoltare. Apare clar, mai scrie Comisia
episcopală în mesaj, că rezolvarea crizei ecologice, a da un nou impuls dezvoltării
popoarelor şi deci viitorului planetei, sunt încredinţate în primul rând nu legilor
şi acordurilor internaţionale, oricât de înţelepte şi clarvăzătoare, ci transformării
conştiinţelor, iluminate de principii morale corecte, premisă pentru elaborarea regulilor,
legilor şi acordurilor. Este necesar curajul de a promova stiluri de viaţă, modele
de producţie şi consum concepute în respectul faţă de creaţie şi exigenţe reale privind
progresul posibil de susţinut, de a redescoperi sobrietatea, care să elimine din inima
omului aviditatea de a stăpâni, redând primatul existenţei, care să conducă omul la
folosirea pămânului fără să abuzeze, care să ne înveţe să evităm ceea ce este inutil,
efemer, care să purifice privirea făcând să se descopere că ambientul nu este o pradă
de jefuit, ci o grădină de conservat.