Din destinatari, protagonişti în vestirea Evangheliei: obiectivul primei întâlniri
mondiale a preoţilor ţigani
RV 22 sep 2007. "Cu Cristos, în slujirea poporului ţiganilor" este tema
primei întâlniri mondiale a preoţilor, diaconilor şi călugărilor ţigani, care se desfăşoară
la Roma între 22-24 septembrie, în organizarea Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia
Migranţilor şi Itineranţilor. În centrul atenţiei se află exigenţele unei realităţi
pastorale particulare, încadrată de un elan misionar specific şi de promovarea umană.
Organizarea unei întâlniri pentru persoanele consacrate din rândul ţiganilor era sugerată
deja în 2005 de Consiliul Pontifical amintit mai înainte, în documentul "Orientări
pentru o pastoraţie a ţiganilor". Textul îşi propune o viziune de ansamblu a acţiunii
Bisericii pentru a vesti Evanghelia populaţiei nomade. Un an mai târziu, a avut loc
la Roma întâlnirea de studiu a directorilor naţionali pentru pastoraţia ţiganilor:
s-a subliniat atunci că ţiganii au supravieţuit unei realităţi pluriseculare de respingere,
la care a urmat o reacţie ce a devenit parte integrantă a culturii lor. "Acest element
cultural – se citeşte în documentul final al întâlnirii – îi face părtaşi la preocuparea
lui Cristos de a îndepărta orice formă de tabù şi la iubirea sa privilegiată pentru
cei mai slabi". Ţiganii, aşadar, sunt o populaţie aflată mereu în călătorie,
dar de cele mai multe ori afectată de persecuţie, discriminări şi prejudecăţi, roade,
cel puţin în parte, a unei incapacităţi culturale de a-i înţelege. Estimările recente
susţin prezenţa a circa 36 de milioane de ţigani, din care jumătate trăiesc în India,
considerată ţara natală a acesti populaţii. În ce priveşte Bătrânul continent, Consiliul
Europei oferă un număr care oscilează între nouă şi douăsprezece milioane, concentraţi
mai ales în estul continentului. Această populaţie este constituită din diverse grupuri
şi etnii, între care rom, sinti, manuş, kalé, etc... Dacă prezenţa ţiganilor
constituie o provocare continuă pentru capacitatea de socializare a unui Stat, şi
pentru Biserică este o sarcină mereu actuală, aceea de a le vesti Evanghelia. În orice
caz, persoanele consacrate în rândul ţiganilor sunt circa o sută, din care 20 de preoţi
numai în India, urmată apoi de Ungaria, Slovacia, Spania, România şi Italia. Pînă
în prezent, Franţa este singura ţară în care directorul naţional pentru pastoraţia
ţiganilor este un preot din rândul lor, sprijinit de un alt preot, de trei diaconi
permanenţi, de două călugăriţe şi o credincioasă consacrată, toţi aceştia fiind ţigani.
În ultimii ani s-a scos în evidenţă necesitatea unei atenţii particulare din
partea Bisericii cu privire la vocaţiile religioase în poporul ţiganilor, pentru a
promova o activitatea pastorală mai adecvată. Cum apar, însă, asemenea vocaţii? Ne
răspunde arhiepiscopul Agostino Marchetto, secretarul Consiliului Pontifical pentru
Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor:
Ins – "Aceste vocaţii iau naştere
ca şi cele care înfloresc în alte medii, graţie mărturiei oamenilor şi milostivirii
lui Dumnezeu, graţie iniţiativelor adresate ţiganilor, mai ales celor tineri, când
au posibilitatea să întâlnească personal un preot, un călugăr, o călugăriţă, care
îi invită să participe activ la viaţa Bisericii (...). Evident, familia rămâne primul
şi cel mai important loc unde se nasc asemenea vocaţii, unde se ascultă glasul lui
Dumnezeu care cheamă, mai ales dacă este un ambient de devoţiune creştină, deschis
operatorilor pastorali. În Italia, de exemplu, cunosc un grup de persoane care de
30 de ani, în fiecare joi, se întâlneşte la rugăciune pentru a implora darul de noi
vocaţii între ţigani. Dacă ţinem cont că nomadismul este una din caracteristicile
fundamentale din identitatea lor culturală, poate surprinde faptul că există şi vocaţii
la viaţa contemplativă, la viaţa claustrală, în aceast mediu. Avem, astfel, o călugăriţă
carmelită în Spania, altă călugăriţă benedictină în Italia...
Ce probleme
specifice întâlnesc ţiganii consacraţi în pastoraţia fraţilor lor? Ins – "Le-aş
rezuma în acest fel: marginalizare şi condiţii de sărăcie; precaritatea spaţiilor
de parcare, aşa numitele 'campus-uri pentru nomazi'; dificultatea şcolarizării copiilor,
şi în consecinţă, indicele ridicat de analfabetism, care în funcţie de regiune, variază
de la 50% la 100%; prejudecăţi şi stereotipuri negative, care ajung la forme rasiste;
dificultăţi de a obţine un loc de muncă, piedici în accesul la formarea profesională
şi la asistenţa sanitară... La aceste probleme, se adaugă un anumit simţ de inferioritate,
auto-marginalizarea, neîncrederea, distanţa de societatea înconjurătoare. Toate acestea,
se răsfrâng apoi şi asupra vocaţiilor religioase ale ţiganilor. Astfel, unii preoţi
şi călugări, vor să nu apară drept ceea ce sunt, adică ţigani, din teamă de a nu fi
la rândul lor discriminaţi. Nu puţine familii consideră, oricum, vocaţia religioasă
un dar şi un bun adevărat pentru copiii lor, dar teama că ei, odată ce ar răspunde,
vor putea pierde identitatea lor etnică, îi poate face să se împotrivească la această
alegere de viaţă".
Ce obiective are prima întâlnire mondială a persoanelor
consacrate ţigane? Ins – "De mai mulţi ani, Biserica îi îndeamnă pe ţiganii
catolici să fie apostoli, protagonişti ai activităţii pastorale specifice. Urmând
această linie, vrem să-i sprijinim în vocaţia lor şi să-i încurajăm ca ei să ocupe
locul care le revine "de drept" în evanghelizare şi în promovarea umană a fraţilor
de aceeaşi etnie cu ei. Totodată, vom fi atenţi la observaţiile şi sugestiile lor
în privinţa creării şi extinderii, în Biserică şi societate, a spaţiilor de adevărată
comuniune şi solidaritate cu ţiganii, a promovării concrete a dreptăţii, a respectului
reciproc, pentru eliminarea oricărei forme de discriminare şi rasism".