Este imorală suspendarea administrării de apă şi hrană pacienţilor în stare vegetativă, chiar şi permanentă: document al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei

RV 14 sep 2007. Este moralmente obligatorie administrarea de apă şi hrană pacienţilor în stare vegetativă, chiar şi permanentă: afirmă un document publicat vineri de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei cu aprobarea papei Benedict al XVI-lea. Cele două aspecte esenţiale au fost reafirmate de acest document ca răspunsuri la interogative puse recent de episcopi din Statele Unite ale Americii.
A administra apă şi hrană pacienţilor care se află în aşa numită "stare vegetativă" este moralmente obligatoriu şi aceasta nu poate fi întreruptă, cel puţin în linie de principiu, nici atunci când starea respectivă se prelungeşte încât din punct de vedere medical este definită 'permanentă'. Răspunsul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei are în spate învăţătura neschimbată a Bisericii în această privinţă, începând cu papa Pius al XII-lea pînă la Ioan Paul al II-lea. Astfel, alimentarea cu apă şi hrană, chiar şi pe căi artificiale, este în linie de principiu un mijloc 'ordinar şi proporţionat' de păstrare a vieţii pentru pacienţii în stare vegetativă, 'în măsura în care şi pînă când se dovedeşte că îşi atinge finalitatea proprie, care constă în hidratarea şi hrănirea pacientului'. În plus, acest document subliniază că atare mijloc ordinar şi proporţionat de menţinere a vieţii trebuie asigurat şi celor care au ajuns în 'starea vegetativă permanentă': pentru că este vorba, mai întâi, de persoane care îşi păstrează nealterată demnitatea umană şi apoi, pentru că termenul de 'stare vegetativă permanentă' este convenţional şi prin urmare nu se referă la posibilităţile reale de revenire a bolnavului.
În nota de însoţire a documentului, Congregaţia pentru Credinţă observă că în anumite regiuni izolate sau de sărăcie extremă, alimentarea şi hidratarea pe căi artificiale nu sunt fizic posibile. Acest lucru, însă, nu exonerează de la obligaţia de a oferi curele minime disponibile şi de a procura, dacă este posibil, mijloacele necesare pentru un sprijin vital adecvat. Nu se exclude nici faptul că, datorită unor eventuale complicaţii, pacientul poate să nu asimileze hrana şi lichidele, devenind astfel cu totul inutilă administrarea lor. În fine, nota de comentariu a Congregaţiei, afirmă că nu se elimină nicidecum posibilitatea ca în anumite cazuri rare, alimentaţia şi hidratarea artificială să comporte pentru pacient o solicitare excesivă sau un disconfort fizic relevant, datorat, spre exemplu, folosirii instrumentelor auxiliare.

Aici, prima parte a serviciului audio: